Este demnă de încredere revizuirea Bibliei Cornilescu -EDCR 2019?

În introducere la Biblia Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR 2019) se spune:

《Tot în această perioadă, conducerea executivă a SBB a avut în intenție o revizuire atentă a textului. Acest proces ar fi urmat să se realizeze prin compararea minuțioasă a textului românesc cu originalele ebraic și aramaic (pentru VT), respectiv grec (pentru NT). … În primăvara anului 2015, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a făcut demersurile necesare constituirii unui Comitet de Revizuire, alcătuit din specialiști desemnați de confesiunile neoprotestante din România (Biserica Adventistă, Biserica Baptistă, Biserica Penticostală). În echipa de revizori au fost desemnați următorii cercetători: Emanuel Conțac, Laurențiu Ionescu, Florin Lăiu, Laurențiu Moț, Gelu Păcurar, Dragoș Ștefănică, Silviu Tatu, Ciprian Terinte, Cristinel Sava (revizor literar).

În aceeași perioadă s-a cristalizat și Comitetul Pastoral al revizuirii, alcătuit din patru pastori aparținând principalelor confesiuni neoprotestante: Ioan Brie (Biserica Penticostală), Corneliu Boingeanu (Biserica Baptistă), Ieremia Rusu (Biserica Creștină după Evanghelie), Iacob Pop (Biserica Adventistă).În vederea unei verificări și diortosiri atente, fiecărei cărți din Scriptură i-au fost alocați doi revizori care să parcurgă succesiv textul: sarcina celui dintâi a fost de a se asigura că traducerea se aliniază fidel la original; rolul celui de al doilea revizor a fost de a verifica munca făcută de colegul său. Eventualele divergențe survenite în urma acestei prime etape au fost aduse pe masa Comitetului de Revizuire, soluțiile fiind adoptate prin consens, în urma unor discuții ample, sau, în mod excepțional, prin supunere la vot. Îmbunătățiri de ordin stilistic au fost introduse de revizorul literar, care s-a asigurat că textul corespunde așteptărilor cititorului educat. După această etapă, textul a fost trimis spre lectură Comitetului Pastoral, ale cărui sugestii au fost analizate în ședințe de lucru separate.》

Introducerea Noului Testament EDCR 2019 (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită) al cărui drept de autor îi aparține British and Foreign Bible Society / Societăţii Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societăţii Biblice Interconfesionale din România, poate fi consultată aici.

La pagina 12 se spune în această Introducere:《O precizare specială trebuie făcută în legătură cu textul cunoscut sub numele de Comma ioanină (1 Ioan 5:7-8). Întrucât acest fragment nu are nicio atestare în manuscrisele grecești din primul mileniu, a fost mutat în subsolul paginii, în acord cu practica traducerilor recente. Deși nu contravine mărturiei trinitare de ansamblu a Scripturii, textul nu poate fi considerat  parte din argumentaţia teologică originară a epistolei 1 Ioan. De altfel, introducerea commei  în a treia ediţie (1522) a NT grec editat de Erasmus s-a datorat presiunilor politice și religioase, nu consideraţiilor de ordin biblico-filologic. 》

Vreau să îmi exprim aprecierea pentru că cei care au făcut această revizuire au corectat 1Ioan 5:7, un verset falsificat de trinitarieni pentru a avea un argument în favoarea trinității, (vezi Conține 1 Ioan 5:7 vreo dovadă în favoarea trinității?) și 2Ioan 7, un verset care era tradus greșit în ediția din 1924 a BC, lăsând impresia că Isus urma să vină a doua oară cu un corp carnal (vezi 2 Ioan 7-se referă la prima ,sau la a doua venire a lui Isus?). Ambele versete erau folosite pentru a susține doctrine false! În EDCR 1 Ioan 5:7 este redat astfel: „Căci trei sunt care mărturisec” și traducătorii recunosc în nota explicativă la acest verset că:

„În acest loc, în câteva manuscrise grecești din sec. al XV-lea-al XVI-lea se întâlnește adaosul:„în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt. (vers.8) Și trei sunt care mărturisesc pe pământ”. Pasajul, cunoscut sub numele de Comma Johanneum, este corect teologic (vezi Mt. 28:19. In. 15:26. 1In 5:20), dar nu se găsește în niciun manuscris grec din primul mileniu creștin și nu a fost citat de niciunul dintre scriitori bisericești de limbă greacă.”

Observăm că traducătorii trinitarieni consideră că un verset falsificat precum cel din 1Ioan 5:7 este „corect teologic” pe baza altor versete pe care ei le înțeleg greșit. Dacă în Matei 28:19 este descrisă Trinitatea, așa cum o înțeleg traducătorii EDCR, de ce în Matei 28:18 Isus recunoaște că „toată puterea Mi-a fost dată”? Cine este Cel de la care a primit Isus toată puterea, în cazul în care el este singurul Dumnezeu atotputernic și etern? Dacă Isus este Dumnezeul atotputernic și etern cum poate avea Dumnezeu și Tată, înainte de a veni pe pământ, în timp ce era pe pământ, și după întoarcerea lui la cer? (1Cor 15:24,28 vezi Îi este Isus subordonat Tatălui și Dumnezeului său Iehova?) Faptul că mai multe persoane sau lucruri sunt menționate împreună înseamnă că ele formează în mod obligatoriu o „Trinitate corectă teologic”? Cât de corectă teologic este „trinitatea” „Fiul, Tatăl și sfinții îngeri” care au o singură „slavă”? (Luca 9:26;1Timotei 5:21) Cât de corectă teologic este Trinitatea „Duhul, apa și sângele, și acestea trei una sunt”? (1Ioan 5:8 EDCR) Cum poate alcătui „Duhul Sfânt” o trinitate alături de apă și sânge și cum pot mărturisi duhul, apa și sângele, având în vedere că nu sunt persoane? Conform cu Ioan 17:1,3 cât de corect teologic este să credem, că în 1Ioan 5:20 „Dumnezeul adevărat” este format din 3 persoane, „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, nu dintr-o singură persoană, Tatăl, așa cum afirmă Isus? (vezi Cine este „Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”,din 1 Ioan 5:20?) Cât de corect teologic este ca să credem că în Ioan 15:26 spiritul sfânt este „a treia persoană a Dumnezeirii”, având în vedere că în greacă pneuma este la genul gramatical neutru, iar acest cuvânt este tradus în EDCR prin „Vântul” și ”Duhul” în Ioan 3:8, iar vântul apare descris ca fiind o persoană, (personalizat) deoarece se spune că „suflă încotro vrea”, are voință proprie? (vezi Este spiritul (duhul) sfânt o persoană? în care am analizat argumentele aduse de Florin Lăiu fără a primi niciun răspuns din partea lui la acest material și la multe alte materiale de pe acest blog) Florin Lăiu este descris astfel de Gheorge Badea la pagina 7 a Dicționarului grec-român al Noului Testament, 1999, 1-1 de Maurice Carrez și Francóis Morel, traducere de Gheorghe Badea, București, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR): „… profesor de exegeză și limbi biblice la Institutul Adventist din Cernica. Pe lângă faptul că a executat tehnoredactarea finală a lucrării, Domnia Sa a citit cu atenție manuscrisul, sugerând unele corecturi necesare, lucru prin care a dovedit nu numai acribie, ci și o înțelegere a subtilității limbii Noului Testament și a textului biblic … ceea ce mă îndeamnă să îl consider unul dintre cei mai profunzi exegeți ai Sfintei Scripturi de la noi.” Florin Lăiu face parte din Comitetul de Revizuire al Bibliei Cornilescu ales de Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR). „Domnia Sa”, Florin Lăiu, a făcut unele comentarii greșite pe acest blog, de exemplu la materialul Ioan 1:1-poate fi folosit ca dovadă că Isus este Dumnezeu atotputernic ? După ce am văzut că Florin Lăiu nu mai are curaj să apară pe acest blog și nici demnitatea de a-și admite erorile, am mai publicat două materiale în care îi analizez argumentele trinitariene: Există argumente biblice și exegetice valide în favoarea Trinității?(I) și Există argumente exegetice și biblice valide în favoarea trinității?(II), fără a primi niciun răspuns de la unul dintre „cei mai profunzi exegeți ai Sfintei Scripturi de la noi”. De fapt, Florin Lăiu a decis plin de nervi să mă blocheze, pentru a nu mai face comentarii pe propriul său blog de „exegeză”, deoarece i-am răspuns cu argumente care îi demască raționamentele greșite și „sunt favorabile WBTS”. Florin Lăiu este unul dintre cei peste 24.000 de utilizatori care s-au înregistrat pe acest blog, și are posibilitatea de a răspunde și de a face comentarii la toate materialele publicate de mine, inclusiv la articolele amintite mai sus care îi analizează argumentele. Ne-am aștepta ca un astfel de „specialist” să răspundă cu argumente credibile acestor materiale. Însă, chiar și tentativele de a răspunde la unele materiale legate de ziua Domnului conțin multe greșeli și explicații mediocre, care nu pot caracteriza un erudit adevărat! Nici „specialiștii” din studioul postului de televiziune Speranța TV nu s-au dovedit a fi mai capabili să își susțină opiniile trinitariene, deoarece nu au răspuns materialului în care le analizam criticile aduse Traducerii Lumii Noi în legătură cu redarea din Ioan 1:1c: Ioan 1:1c în limba coptă și divinitatea lui Isus!

Din analizarea atentă a versetelor aduse ca argumente în favoarea existenței Trinității de către traducătorii EDCR în nota explicativă la 1 Ioan 5:7, și așa cum se înțelege din materialele sus amintite de pe acest blog care explică acele versete, reiese în mod foarte clar că faptul de a considera că doctrina Trinității este teologic corectă și de a o folosi ca principiu de traducere cauzează multe probleme. Această revizuire a BC promite că se „ALINEAZĂ FIDEL LA ORIGINAL”. Poate „cititorul educat” să se bazeze pe această revizuire a Bibliei Cornilescu și poate avea garanția că redă fidel termenii din limba sursă, greaca koine, în limba țintă, română? Propun să analizăm cât de fidel au fost redați de către traducătorii EDCR termenii stauros, epikaleo, și ego eimi. Vom putea observa dacă traducătorii EDCR 2019 i-au fost fideli limbii originale a Noului Testament, greaca koine, așa cum apar redați acești termeni în două dicționare publicate de SBIR, sau i-au fost fideli doctrinei Trinității, și altor doctrine, care sunt „corect(e) teologic”, din punctul lor de vedere, dar care se bazează pe explicații false, filozofice, și credințe păgâne!

Staurós- „stâlp” (TLN) sau „cruce” (EDCR)? Matei 27:40

《.. Dacă ești fiul lui Dumnezeu, coboară de pe stâlpul de tortură! (în greacă staurós)》- Matei 27:40 TLN

《… dacă ești Fiul lui Dumnezeu, și coboară de pe cruce! (în greacă staurós)》- Matei 27:40 EDCR 2019

Traducerea Lumii Noi redă staurós prin ”stâlp de tortură”, iar EDCR prin ”cruce”. Este firesc să ne întrebăm care traducere se alinează fidel la semnificația originală a termenului grecesc. Cuvântul staurós apare de 27 de ori în NT. Care este semnificația inițială a acestui cuvânt?

Cartea The Non-Christian Cross, de John Denham Parsons, afirmă:

《În original, în greacă, niciuna dintre numeroasele cărți ale Noului Testament nu conține nici măcar o singură propoziție care să dovedească, fie și indirect, că acel staurós folosit pentru Isus a fost deosebit de un staurós obișnuit. Cu atât mai puțin, nimic nu dovedește că el ar fi fost alcătuit nu dintr-o singură bucată de lemn, ci din două bucăți îmbinate în formă de cruce. . . . Nu este nicidecum o înșelăciune nesemnificativă faptul că învățătorii noștri redau cuvântul staurós prin «cruce» atunci când traduc textele grecești ale Bisericii în limba noastră maternă și susțin această acțiune introducând în dicționarele noastre cuvântul «cruce» drept corespondent al lui staurós, fără să explice că nu acesta era sensul principal al termenului în zilele apostolilor, ci că a primit acest sens principal doar mult mai târziu, dacă l-a primit într-adevăr, și aceasta fiindcă, în lipsa dovezilor, s-a presupus dintr-un motiv sau altul că acel staurós pe care a fost executat Isus a avut această formă》. (Londra, 1896, p. 23, 24)

Dicționarului grec-român al Noului Testament, 1999, 1-1 de Maurice Carrez și Francóis Morel, traducere de Gheorghe Badea, București, SBIR, pagina 265 și Dicționarul limbii grecești koine (grec-român) Termeni din Noul Testament (dr. O. Baban: prelucrat după dicționarul lui Gh. Badea), SBIR, la pagina 385 definesc identic staurós ca:

《sens nr. I. stâlp, cruce Mt 27,40; Mc 15,30; In 19:25; Ev 12:2;/ sens nr. II. fig. Mt 10:38; Mc 8,34; / sens nr. III.cruce moartea lui Hristos 1 Cor 1:18; Gal 5,11; Col 1,20; 2,14.》

Aceleași două dicționare publicate de SBIR, explică semnificația verbul stauróō astfel: „a răstigni, a crucifica Mt 20,19; Mc 15,20; In 19:6; 1 Cor 1,23.(pagina 265 în primul dicționar și pagina 385 în cel de-al doilea dicționar). EDCR 2019 redă corect verbul stauróō prin „răstignit”, nu folosește termenul târziu crucificat, dar nu redă nici măcar o singură dată substantivul staurós ca „stâlp”, deși acesta este sensul original al lui staurós în cele două dicționare publicate de SBIR. Corespondentul pentru „a răstigni” este „stâlp”, în cele două dicționare amintite mai sus. Însă traducătorii EDCR au folosit redarea părtinitoare „cruce” pentru a reda termenul staurós de fiecare dată când apare în NT. Motivația traducătorilor EDCR de a reda staurós prin „cruce” nu este alinierea fidelă la sensul original al cuvântului grecesc, care înseamnă „stâlp”, ci dorința de a-și susține propria teologie, potrivit căreia Isus a murit pe o cruce în formă de T. De ce sunt așa de sigur că redarea „cruce” din EDCR este greșită și lipsită de onestitate, chiar dacă apare menționată în dicționar ca fiind posibilă? Avem argumente că Isus nu a fost răstignit pe o cruce în formă de T, ci pe un stâlp?

Eruditul W. E. Vine explică astfel staurós:

《Stauros (σταυρός, Strong’s #4716) denotă în primul rând „un stâlp vertical”, sau „un par”. Atât substantivul, cât și verbul stauroo, „a țintui pe un stâlp sau par”, se deosebeau inițial de forma „crucii” ecleziastice care are două brațe. Forma ei [a crucii cu două braţe în formă de T] îşi are originea în Caldeea antică. În această ţară, precum şi în ţările învecinate, inclusiv în Egipt, crucea era folosită ca simbol al zeului Tamuz [având forma misticului Tau, iniţiala numelui său]. Spre mijlocul secolului al III-lea A.D., bisericile fie se îndepărtaseră de unele învăţături ale credinţei creştine, fie le falsificaseră. Pentru a mări prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii erau primiţi în biserici fără să fie regeneraţi prin credinţă şi li se permitea să-şi păstreze, în mare parte, semnele şi simbolurile păgâne. Astfel, Tau sau T, în forma cea mai frecventă cu bara transversală lăsată mai jos, a fost adoptat ca simbol al crucii lui Cristos.》 — An Expository Dictionary of New Testament Words, de W. E. Vine (Londra, 1962), p. 256.

Dar ce se poate spune despre instrumentul folosit la executarea Fiului lui Dumnezeu? Este demn de remarcat că, pentru a indica acel instrument, Biblia foloseşte şi termenul xýlon. Lexiconul A Greek-English Lexicon, de Liddell şi Scott, îl defineşte după cum urmează: 

„Lemn tăiat şi gata de a fi folosit, lemn de foc, lemn de construcţie etc. … bucată de lemn, buştean, grindă, … ciomag, măciucă, … stâlp pe care erau ţintuiţi criminalii … din lemn verde, copac”. Lucrarea adaugă „în NT cruce” şi citează spre exemplificare Faptele 5:30 şi 10:39 (Oxford, 1968, p. 1191, 1192). Însă, în aceste versete, BC, BG, BO, BS, SS 1874, și EDCR 2019 traduc termenul xýlon prin „lemn“. (Comparaţi această redare cu Galateni 3:13 şi Deuteronomul 21:22, 23.) În ebraică apare în Deuter 21:22,23 termenul ‛êts, „copac, stâlp, spânzurătoare” (Gesenius), iar acest termen este tradus în Septuaginta greacă de 3 ori prin cuvântul xýlon, același cuvânt folosit de Pavel în Galateni 3:13 cu privire la instrumentul pe care a fost executat Isus, și pe care Biblia Ortodoxă îl traduce în Deuter 21:22,23 de două ori prin „copac” și o dată ca „lemn”! În Ioan 3:14 Isus ne spune că: „așa cum (în greacă kathṓs ) Moise a înălțat (în greacă hypsóō) șarpele în pustiu, tot așa (în greacă hoútō „în modul descris”) trebuie să fie înălțat Fiul omului”!

În nota explicativă la Ioan 3:14 din EDCR se spune despre termenul hypsóō care apare în acest verset:

《În Evanghelia după Ioan verbul „a înălța” are un dublu sens: atât „a răstigni”, cât și „a înalța în slavă”. Glorificarea lui Isus începe la cruce, care devine punctul de fugă al istoriei umanității. Vezi și cap. 8:28; 12:32-34.》

Florin Lăiu spune în capitolul 1 al cărții Trinitatea în Lumina Revelației:

《În Exodul 3, Persoana Divină care Se descopere lui Moise este
numită mai întâi Solul Domnului, apoi Dumnezeu şi Iahwé, „Eu sunt
Cel ce Sunt”. [Exodul 3:14 și această redare greșită a lui este analizată mai jos în secțiunea despre Ioan 8:58] Această Persoană nu poate fi alta decât Domnul Christos, cel care este una cu Tatăl. [vezi Faptul că Isus și Tatăl său sunt 《una》, înseamnă că Isus este Dumnezeu?] Iar Ioan arată că Iisus este Iahwé, Acela
a Cărui slavă a văzut-o Isaia în capitolul 6 (Ioan 12,37-43). Aceasta
arată că Tatăl şi Fiul poartă acelaşi Nume, care este de un asemenea
sens încât numai Dumnezeul absolut Îl poate purta. 》 (Editura „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti, 2007, pg. 52, Redactor: Gianina Floricel, traducerea articolelor din limba engleză: Loredana Sârbu, Corectură: Lavinia Goran, lectura manuscrisului: Teodor Huţanu, Florin Lăiu, Lucian Floricel, tehnoredactare: George Toncu)

În ultima parte a acestui articol analizez ideea că 《Eu Sunt》 este numele lui Dumnezeu, iar argumentele aduse de lingviști îl contrazic pe Florin Lăiu: numele lui Dumnezeu nu este 《Eu Sunt》, ci Iehova, (Ex. 3:15) iar Isus nu spune că el, Tatăl și spiritul sfânt ar fi unul și același Dumnezeu, format din trei persoane, care are un nume comun celor trei persoane,《Eu Sunt》, ci arată foarte clar că Tatăl, o singură persoană, (Ioan 17:1,3) este Dumnezeu, și că El, Tatăl, o singură persoană, are propriul lui nume: Iehova. Dacă Isus era Dumnezeu atotputernic și etern, nu ar fi venit pe pământ în numele Tatălui, ci ar fi venit în numele lui propriu, sau în numele 《Tatălui, Fiului și spiritului sfânt》! De fapt 《spiritul sfânt》, sau 《sfântul duh》, nu este un nume personal, de aceea nu se poate pretinde că 《spiritul sfânt》 este o persoană, și cu atât mai puțin Dumnezeu! Îl invit pe Florin Lăiu să ne explice care este 《numele》 personal al spiritului sfânt, având în vedere că numele Tatălui este Iehova, iar numele Fiului este Isus? (Matei 1:21; 6:9; Luca 4:17-21; Ioan 5:43; 10:25; 12:28; Faptele 2:34, 36)

Cât de corect înțeleg traducătorii EDCR verbul grecesc hypsóô, atunci când nu trebuie să își inventeze argumente artificiale în favoarea dumnezeirii lui Cristos! Situația devine foarte complicată pentru trinitarieni în Ioan 12:41 deoarece pentru ei „slava Lui”, din acest verset, nu mai înseamnă că „glorificarea lui Isus începe la cruce”, cum susțineau traducătorii EDCR în nota la Ioan 3:14, ci înseamnă că Isus este Iehova din Isaia 6:1, Cel a cărui slavă a văzut-o Isaia! În acest fel se folosește Florin Lăiu de această explicație greșită pentru a argumenta că Isus și Iehova din VT sunt unul și același Dumnezeu! Florin Lăiu este specialist în aducerea unor astfel de argumente care intră în contradicție cu contextul, și cu însăși semnificația termenului care apare în context, deoarece așa cum explică chiar traducătorii trinitarieni EDCR în nota de subsol la Ioan 3:14, „slava” la care se face referire în Ioan 12:32-43 are legătură cu moartea lui Isus, nu cu viziunea tronului ceresc al lui Iehova din Isaia 6:1! (vezi Indică Ioan 12:41 ,comparat cu Isaia 6:1 ,că Isus este Iehova?) Ioan nu spune în Ioan 12:37-43 că Isus este Iehova, deoarece este evident din context că „slava” la care se face referire în acest capitol are legătură cu profețiile din Isaia capitolul 53 privitoare la suferințele și moartea lui Isus, Mesia, slujitorul lui Dumnezeu! Ioan nu îl identifică pe Isus cu Iehova din Isaia 6:1, cum înțelege greșit Florin Lăiu.

În Ioan 3:14 apare kathṓs „conj. de comparație/ sens nr. I. ca și, precum, după cum Lc 6,31; 11,30; 24,24; In 15:9; Rm 1,13; 2 Cor 1:5; Col 3,13; precum este scris Mt 26,24;/ sens nr. II. în măsura în care Mc 4,33; Fp 11:29; Rm 1:28 ….”( Dicționarul limbii grecești koine (grec-român) Termeni din Noul Testament de dr. O. Baban: prelucrat după dicționarul lui Gh. Badea, SBIR, p. 217) Este clar că acest termen indică o comparație „așa cum” între forma instrumentului pe care a ridicat Moise șarpele și forma instrumentului pe care a fost răstignit Isus! (vezi și Luca 11:30; 2 Cor 1:5; Col 3:13; 1 Ioan 2:6) Ce formă avea instrumentul pe care a fost ridicat șarpele de aramă de către Moise ? Biblia Ortodoxă spune în Numeri 21:8,9: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp [în ebraică nês]… Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp. [în ebraică nês]” Avem motive întemeiate ca să nu îl credem pe Isus care spune că și el va fi răstignit „tot așa”, adică tot pe „un stâlp”, „așa cum” a fost atârnat șarpele de către Moise? Potrivit cu Gesenius’ Hebrew and Chaldee Definition cuvântul ebraic nês din Deuter 21:8,9 înseamnă: „(3) o coloană sau un stâlp, Numeri 21:8; Numeri 21:9”. Prin urmare nu există niciun motiv biblic sau lingvistic întemeiat pentru a crede că instrumentul pe care a fost țintuit Isus nu ar fi fost un staurós, adică „un stâlp”, ci o „cruce” (EDCR) în formă de T! Apostolul Pavel arată în Galateni 3:13 că moartea lui Isus „ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii”. De ce? Deoarece Isus s-a făcut „blestem pentru noi – fiindcă este scris: Blestemat este oricine este atârnat (kremánnymi) pe lemn (xýlon)”. Pavel face referire la Deteronomul 21:22,23 iar Theological Dictionary of the New Testament (TDNT) volumul 5, p. 39 are următoarea notă de subsol:

《Xylon (…) Deuteronomul 21:22 se referă la corpul mort, care după ce era ucis în diferite moduri (lapidare, decapitare etc.) era atârnat într-un pom sau pe stâlp (…) cu scopul de a-l expune pe condamnat rușinii publice chiar și după moarte.》

Vine’s Expository Dictionary of NT Words spune despre xylon:

《Lemn, o bucată de lemn, orice obiect făcut din lemn” este redat prin „lemn” (a) în Luca 23:31 (…) (b) prin „cruce”, pomul fiind stauros, parul vertical, sau stâlpul pe care romanii îi răstigneau pe cei care erau executați în acest fel Faptele 5:30; 10:39; 13:29; Gal 3:13; 1 Pe 2:24; (c) „pomul vieții” Re 2:7; 22:2 (de două ori), 14,19.》

EDCR redă corect termenul xylon în versetele din Faptele 5:30; 10:39; 13:29; Gal 3:13; 1 Pe 2:24 ca „lemn”.

Dicționarul limbii grecești koine (grec-român) Termeni din Noul Testament de dr. O. Baban: prelucrat după dicționarul lui Gh. Badea, SBIR, p. 291 explică xylon:

《sens nr. I. lemn, material 1 Cor 3:12; Ap 18,12; obiect de lemn, butuc pentru picioare FA 16, 24; baston, toiag Mt 16, 47; Mc 14, 43; cruce (EDCR îl redă ca „lemn”) FA 13, 29; 1 Pt 2,24; /sens nr. II. copac, arbore, pom, lemn de copac Lc 23,31; Ap 22,2.》

Xylon apare de 20 de ori în NT, după cum se poate vedea aici. Dacă analizăm toate ocurențele acestui termen vedem că este tradus în EDCR ca:„ciomege” (Mt 26:47, 55; Mr 14:43, 48; Lu 22:52), „pom” (Lu 23:31; Re (Ap) 2:7; 22:2 de două ori, 22:14, 19), „butuci” (Fa 16:24), „lemn” ( Faptele 5:30; 10:39; 13:29; Gal 3:13; 1 Co 3:12; 1 Pe 2:24, deși dicționarul SBIR sugera că se referă la „cruce” în Fa 13:29 și 1 Pe 2:24; Re (Ap) 18:12 de două ori). Niciuna dintre aceste ocurențe nu are legătură cu un obiect în formă de T! În Faptele 13:29 se spune despre Isus: „Și după ce au împlinit tot ce este scris despre EL, L-au dat jos de pe lemn (xylon) și L-au pus în mormânt.” (EDCR) Isus a profețit în Ioan 3:13 și în Matei 20:19, unde apare verbul stauróō , că avea să fie răstignit pe un stâlp, nu pe o cruce în formă de T. Din cuvintele lui Pavel din Galateni 3:13, care fac referire la Deuteronomul 21:22, 23, înțelegem că Isus trebuia să fie țintuit pe un stâlp (xylon), nu pe o cruce, pentru a-i elibera pe evrei de sub blestemul Legii.

În Crucifixion in Antiquity (Răstignirea în Antichitate), 2010, teza doctorală a profesorului G. Samuelsson de la Universitatea din Gothemburg, se spune:
《Substantivul σταυρος [stauros] este, ca și verbele principale stauroō și anastauroō, dificil de legat în mod direct de instrumentul folosit pentru suspendare la crucificare (†). Un σταυρός este un un fel de stâlp din lemn. Atunci când σταυρός se utilizează în legătură cu atârnările corpurilor umane, pare să fie un simplu stâlp de lemn folosit într-o atârnare obișnuită.》(p. 198)

Aceeași teză doctorală spune despre termenii latini folosiți pentru a descrie răstignirea lui Isus la paginile 262-63:

《După cum s-a spus deja, crucifigere nu însemna „a crucifica” pe timpul lui Isus. Avea sensul de „a atașa într-un anumit fel de un dispozitiv vertical de tortură”. În același sens (af)figere nu denotă numai actul de țintuire a victimei pe o cruce. Acest cuvânt este folosit ca „a atașa” într-un sens larg. Patibulum însemna „grindă așezată transversal”; a devenit „grinzi suprapuse transversal” („cruce”) în cadrul teologiei creștine. Și crux înainte de Isus nu înseamna exclusiv „cruce”; a devenit „cruce” după moartea cutremurătoare a lui Isus, din perspectiva bisericilor creștine nou formate. Concepția tradițională despre modul în care a murit Isus a încărcat cuvintele crux, patibulum și crucifigere cu o denotație distinctă, nouă din punct de vedere istoric.》

Studiul lui Samuelsson a arătat că nu există dovezi din antichitate, arheologice sau lingvistice, clare, care să indice că Isus a fost țintuit pe un stâlp cu un braț transversal, adică pe o cruce în formă de T. Această idee a fost dezvoltată de unii oameni religioși după moartea lui Isus.

De 27 de ori cititorii EDCR (2019) sunt induși în eroare atunci când citesc că traducerea lor „SE ALINEAZĂ FIDEL LA ORIGINAL” și că Isus a fost răstignit pe o „cruce”, care pentru cititorul modern are formă de T, în loc de „stâlp”, sensul original al cuvântului staurós, în urmă cu aproximativ 2000 de ani când a fost inspirat și scris Noul Testament! Traducerea Lumii Noi (TLN) redă fidel și corect termenul original grecesc staurós ca „stâlp de tortură”, dar redarea anacronică „cruce” din EDCR, deși apare în dicționarele publicate de SBIR ca posibilă, este greșită și nu servește interesele citorului, ci servește nevoile teologice ale traducătorilor!

Epikaléomai (epikaleó)– „implora” (TLN) sau „ruga” (EDCR)? (Faptele 7:59)

《Și au aruncat cu pietre în Ștefan, în timp ce el implora și zicea: „Doamne Isuse, primește spiritul meu!“》-Faptele apostolilor 7:59 TLN

《 și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!”》- Fapte 7:‬59 EDCR 2019

《Și, în timp ce îl loveau cu pietre, Ștefan a strigat zicând: „Doamne Isuse, primește sufletul meu”.》-Faptele apostolilor 7:59 VBRC2013

《Și l-au împroșcat cu pietre pe Ștefan, care chema pe Dumnezeu și spunea: Doamne Isuse, primește duhul meu.”》-Faptele apostolilor 7:59 BTF2015

《Si il loveau cu pietre pe Stefan, care se ruga si zicea: „Doamne Iisuse, primeste duhul meu!” 》- Faptele apostolilor 7:59 BO

În Faptele Apostolilor 7:59 apare în limba greacă verbul epikaléomai care este format din prepoziția epí și verbul kaléō, „a striga cu voce tare, a invoca cu numele”, fiind redat astfel în traducerile de mai sus: „implora” (TLN), „ruga” (EDCR), „strigat” (VBRC), „chema” (BTF), „ruga” (BO).

Dicționarul limbii grecești koine (grec-român) Termeni din Noul Testament (dr. O. Baban: prelucrat după dicționarul lui Gh. Badea) spune la pagina 170:

„ἐπικαλέω (epikaléo) … pas. perf.  ἐπικαλέομαι (epikaléomai) (v. καλέω), sens nr. I a numi, a da un nume, a chema Mt 10,25; FA 15,17; Iac 2,7; sens nr. II a lua pe cineva ca martor 2 Cor 1,23; a face apel la judecata împăratului FP 25,11; b) a invoca FA 2,21; Rom 10,12; 1Pt 1:17”.

Aceeași definiție apare la pagina 113 a Dicționarului grec-român al Noului Testament, 1999, 1-1 de Maurice Carrez și Francóis Morel, traducere de Gheorghe Badea, București, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR), aceeași Societate care a publicat EDCR. Să observăm că a se „ruga” nu face parte deloc din sensul lexical al verbului care apare în Fp 7:59! În Faptele Apostolilor 25:11, 12, 21, 25; 26:32; 28:19 apare folosit în total de 6 ori același verb grecesc ca și în Faptele 7:59 și a fost redat ca „apel” atât în TLN cât și în EDCR, cu excepția versetului din Fa 25:21, în care EDCR folosește „judecata”. Cu siguranță nu am putea înțelege că Pavel i s-ar fi „rugat” Cezarului, sau că Biblia ar susține dumnezeirea Cezarului prin folosirea acestui verb în legătură cu el, deși era ceva obișnuit în secolul întâi ca Cezarul să fie considerat divin și să primească jertfe de tămâie și rugăciuni de la supușii lui păgâni. Din cele 30 de ocurențe ale verbului grecesc ἐπικαλέομαι (epikaleó) în Noul Testament, EDCR îl traduce o singură dată ca a se „ruga” în Faptele 7:59, aceasta fiind o redare neautorizată de cele două dicționare publicate de SBIR, amintite mai sus! Dacă Luca ar fi dorit să spună că Ștefan i s-a rugat lui Isus, deoarece Isus este Dumnezeu atotputernic, atunci ar fi folosit în Fa 7:59 verbul proseúchomai care are sensul de:

”I.a se ruga, a adresa una sau mai multe rugăciuni, Mt 6,5-7; Mc 1,35; 12,40; FA 12,12; 1 Cor 11,4; Iac 5:13-18; II. a cere ceva rugându-se Ro 8,26”. ( Dicționar grec-român al Noului Testament, 1999, 1-1, p. 245, SBIR)

Enciclopedia biblică Perspicaciate pentru Înțelegerea Scripturilor afirmă la subiectul Rugăciune:

„ Deși unii susțin că este potrivit să li se adreseze rugăciuni și altora, de exemplu, Fiului lui Dumnezeu, dovezile susțin contrariul. E adevărat, au existat câteva situații în care unele persoane i-au adresat cuvinte lui Isus Cristos aflat în cer. Înainte de a muri, Ștefan i s-a adresat lui Isus astfel: „Doamne Isuse, primește spiritul meu!”. (Fa 7:59) Totuși, contextul ne ajută să înțelegem de ce a acționat el în acest mod neobișnuit. Chiar în acel moment, Ștefan avea o viziune a lui „Isus stând la dreapta lui Dumnezeu”. Fără îndoială că Ștefan a reacționat ca și cum s-ar fi aflat în prezența lui Isus, astfel că el s-a adresat fără rețineri celui pe care îl recunoștea drept cap al congregației creștine. (Fa 7:55, 56; Col 1:18) În mod asemănător, apostolul Ioan, în încheierea Revelației, a spus: „Amin! Vino, Doamne Isus!”. (Re 22:20) Dar, și în acest caz, contextul arată că Ioan avusese o viziune. (Re 1:10; 4:1, 2) El îl auzise pe Isus vorbind despre viitoarea sa venire și și-a exprimat dorința ca Isus să vină, răspunzând prin cuvintele de mai sus. (Re 22:16, 20) În ambele situații, felul de adresare nu se deosebește prea mult de conversația pe care a purtat-o Ioan cu o ființă cerească în aceeași viziune din Revelația. (Re 7:13, 14; compară cu Fa 22:6-22.) Nu există niciun indiciu că, în alte împrejurări, discipolii creștini i s-au adresat astfel lui Isus după înălțarea sa la cer. De aceea, apostolul Pavel scrie: „În orice lucru, prin rugăciuni și implorări împreună cu mulțumiri, faceți-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre”. (Flp 4:6)”

Versetele din Faptele 7:55,56 ne arată că Ștefan a primit o viziune în care a văzut „cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu.”(EDCR) Ștefan a văzut că este o diferență clară între Iehova Dumnezeu și Isus, Fiul Omului, care stătea la dreapta lui Dumnezeu, nu era el însuși Dumnezeu. Despre Iehova nu se poate spune că este „FIUL OMULUI”, sau că stă la dreapta lui Dumnezeu, deoarece Iehova este singurul Dumnezeu atotputernic și etern (Re 15:3,4)! Ștefan știa că Iehova i-a dat lui Isus puterea de a învia morți. Din acest motiv era potrivit ca Ștefan să îi vorbească direct lui Isus, pe care l-a văzut într-o viziune, și să îi ceară lui Isus să îi păzească spiritul, sau forța vieții. (Ioan 5:27-29) Ștefan a folosit expresia „Doamne Isuse” ( în greacă Kyrie Iēsou) când i s-a adresat lui Isus. În Noul Testament Kýrios face referire la Iehova Dumnezeu sau la Isus. Datorită viziunii care a avut-o, Ștefan s-a simțit liber să îi adreseze cererea lui Isus. Însă nu avem niciun motiv să tragem concluzia că i s-a rugat lui Isus.

Din analiza de mai sus înțelegem că epikaléomai (epikaleó) din Faptele 7:59 nu are sensul de „a adresa o rugăciune”, și nu poate fi tradus corect prin a se „ruga”, deoarece acesta este sensul termenului grecesc proseúchomai, un termen complet diferit! Cornilescu și neoprotestații care i-au revizuit traducerea (EDCR), și traducătorii ortodocși (BO), nu au nicio bază lexicală în vreun lexicon, nici măcar în propriile lor dicționare, pentru o astfel de traducere. Traducătorii fideli limbii originale nu își permit libertatea de a inventa sensuri noi pentru cuvintele originale și apoi de a le include în Biblie. Traducătorii demni de încredere nu falsifică semnificația termenilor originali pentru a face ca textul Bibliei să corespundă cu propriile lor idei teologice greșite. Epikaléomai (epikaleó) este tradus de EDCR exclusiv doar în acest verset ca a se „ruga”, doar din dorința traducătorilor de a avea un fundament biblic pentru o practică nescripturală, aceea de a-i adresa rugăciuni lui Isus, și de a-și fabrica argumente teologice artificiale în favoarea dumnezeirii lui Cristos, care pentru ei înseamnă că Isus este Dumnezeu atotputernic! Traducerile demne de încredere precum TLN, și altele, au redat în mod corect epikaléomai (epikaleó) din Faptele 7:59 prin „implora”, sau alte cuvinte asemănătoare, fidele sensului original al cuvântului, care nu îi transmit cititorului ideea de rugăciune, deoarece „a se ruga” nu face parte deloc din semnificația lexicală originală a acestui cuvânt. Teologia are un rol legitim în traducerea Bibliei, când se respectă sensul lexical inițial al cuvintelor, și contextul în care apar. Dar atunci când teologia traducătorilor este mai importantă decât redarea fidelă a sensului original al cuvintelor, în cazul de față teologia îi face pe traducătorii EDCR și BO să își inventeze un sens nou și inexistent pentru epikaleo, a se „ruga”, și îi determină pe traducători să nu țină cont deloc de context, care în acest caz face deosebire clară între Dumnezeu și Isus, teologia traducătorilor joacă un rol ilegitim în traducere și influențează în mod dezastruos calitatea traducerii. Cititorii EDCR și BO sunt induși în eroare, deoarece ei cred că traducătorii au redat fidel textul original al Bibliei, nu propriile lor idei teologice părtinitoare! Cititorii nici măcar nu sunt conștienți că în Fa 7:59 traducătorii au decis că teologia lor este mai importantă decât redarea „ care se alinează fidel la original”, cum promitea EDCR 2019 că a făcut! Când traducătorii își inventează sensuri noi pentru anumite cuvinte originale, cu scopul de a-și sprijini anumite idei teologice, de exemplu dumnezeirea lui Cristos, sunt încălcate principiile de traducere sănătoase, și credibilitatea traducerii lor are de suferit. Situația este chiar mai tragică atunci când Florin Lăiu și colegii dânsului din Comitetul de Revizuire al EDCR nu își respectă nici sensurile termenului epikaléomai (epikaleó), din dicționarul pe care l-a tehnoredactat Florin Lăiu și a fost publicat de SBIR! Redarea termenului epikaléomai (epikaleó) din Faptele 7:59 așa cum apare în EDCR, a „se ruga”, nu se „ALINEAZĂ FIDEL LA ORIGINAL”, CI SE ALINEAZĂ FIDEL LA TEOLOGIA TRADUCĂTORILOR!

egṓ eimí – „eu eram/sunt” (TLN) sau „Eu Sunt” (EDCR) ? (Ioan 8:58)

《Isus le-a zis: „Foarte adevărat vă spun: Eu eram înainte ca Avraam să vină în existență》.-Ioan 8:58 TLN În celelalte 4 ocurențe din Ioan cap. 8 redă ego eimi <Eu/eu sunt>.

《Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: mai înainte să fie Avraam, Eu Sunt .》- Ioan 8:58 EDCR 2019, publicat de SBIR. Redă ego eimi în 3 cazuri ca numele propriu <Eu Sunt> și în 2 cazuri ca <Eu sunt> în Ioan cap. 8.

《Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, înainte să fie Avraam, Eu sunt.》
Ioan 8:58 BINT, publicat de SBIR 2010. Redă toate ocurențele lui ego eimi din Ioan cap. 8 <Eu sunt>.

《vă spun că, mai înainte să se nască Avraam, sînt Eu …》-Ioan 8:59 Biblia Cornilescu, 1921, redă ego eimi <Eu sînt> în celelalte versete din Ioan cap. 8.

《Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt* Eu.”》-Ioan 8:58 Biblia Cornilescu ediția 1924, revizuită în 2016 poate fi accesată aici. Redă ego eimi în celelalte ocurențe <Eu sunt>.

《Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost Abraham, eu sunt.》-Ioan 8:58 VBRC2013

《Isus le-a spus: Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte să fi fost Avraam: Eu sunt.》-Ioan 8:58 BTF2015

《Iisus le-a zis: „Adevar, adevar va spun: Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt!》-Ioan 8:58 BO

《… Mai nainte de a se face Avraam, Eu sînt》 Biblia de la București, 1688, redă ego eimi ca <Eu sînt> în toate cele 5 locuri în care apare în Ioan cap. 8.

《Isus le-a zis: „Vă asigur că Eu sunt înainte să se fi născut Avraam!》Ioan 8:58 BVA Viorel Silion, 2018.

Din compararea felului în care este redat versetul din Ioan 8:58 în diferite traduceri ale Bibliei vedem că există o singură traducere, din cele 10 citate, EDCR 2019, care redă ego eimi ca un nume propriu <Eu Sunt>, făcând acest lucru de 3 ori în capitolul 8 din Ioan, și în Matei 14:27; Marcu 14:62; Ioan 4:26; 13:19; 18:5, 6, 8, iar TLN este singura care traduce în română verbul eimi ca „eram”, la timpul trecut. Am putut observa că nici Cornilescu, și niciunul dintre traducătorii Bibliilor amintite mai sus, nu au tradus ego eimi ca numele propriu <Eu Sunt>, și că traducerea acestor cuvinte ca nume propriu „Eu Sunt” este invenția exclusivă, în limba română, introdusă de Florin Lăiu și de Comitetului de Revizuire al Bibliei Cornilescu numit de SBIR în 2015. Nici măcar ei nu au redat peste tot unde apare ego eimi ca <Eu Sunt>. În Ioan capitolul 8 din cinci ocurențe ale acestei expresii, doar trei sunt redate ca un nume propriu. Traducătorul Cornilescu nu a redat ego eimi ca nume propriu în Ioan 4:26 în ediția din 1924:《 Isus i-a zis: „Eu* , cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”》În versetul anterior se discută despre Mesia, iar Isus se identifică drept Mesia, <Eu sunt Acela>, prin cuvintele ego eimi ho din Ioan 4:26. Isus nu se identifică ontologic ca fiind <Iehova din Vechiul Testament, și nici nu își proclamă existența eternă>, după cum lasă să se înțeleagă traducerea ca nume propriu a cuvintelor ego eimi din EDCR 2019: 《Isus i-a zis: „Eu (Ego) Sunt (eimi) : Cel (ho) care-ți vorbește!》Contextul versetului din Ioan 4:26 nu ne permite să înțelegem că în acest verset Isus a vrut să spună că este Dumnezeul atotputernic și etern, deoarece în Ioan 4:19-24 afirmă clar că Dumnezeu este format dintr-o singură persoană, Tatăl, care poate fi cunoscut. Dumnezeu nu este un mister format din trei persoane. Dumnezeul care trebuie să primească închinare în mod exclusiv, este cunoscut de evrei, nu de samariteni, sau de păgânii greci trinitarieni. Samaritenii pe lângă închinarea la Iehova, se mai închinau și altor dumnezei, iar cei care cred că mai multe persoane merită închinare în calitate de Dumnezei egali cu Iehova, demonstrează că nu îl cunosc pe Iehova, deoarece El este format dintr-o singură persoană care pretinde devoțiune exclusivă! Nimic din aceste cuvinte nu ne face să înțelegem că Dumnezeul lui Isus și al evreilor, IEHOVA, ar fi un mister inexplicabil, care ar fi fost format din trei persoane diferite, „coeterne și coegale”, și că salvarea ar veni de la filozofii greci și de la păgânii care practicau închinarea la un astfel de dumnezeu triunic!

Nu putem înțelege că samariteanca credea despre Isus că era Iehova din Vechiul Testament, atunci când i s-a adresat folosind titlul kýrios („Doamne” în EDCR), în Ioan 4:19, deoarece chiar ea spune că Isus este „profet”, adică un reprezentant al lui Iehova și că „va veni Mesia”, care nu era Iehova, ci reprezentatul lui Iehova (Ioan 4:25). Mica 5:4 spune în mod profetic despre Mesia:《El va sta și va păstori cu puterea lui Iehova, în măreția numelui lui Iehova, Dumnezeul său》.(TLN) Mesia îl are ca Dumnezeu pe Iehova, nu este el însuși Iehova, Cel în numele căruia a venit Mesia. Samariteanca nu avea cum să înțeleagă că Mesia își proclama dumnezeirea prin cuvintele ego eimi din Ioan 4:26, iar dacă Isus ar fi făcut acest lucru, dacă ar fi vrut să spună că el era Iehova, Dumnezeul atotputernic și etern, nu ar mai fi trebuit să vină în numele Dumnezeului „său”, în numele lui Iehova, ci ar fi venit în propriul său nume, prezentâdu-se tuturor ca fiind Iehova. Iehova nu are Dumnezeu de la care să primească putere, ci El este Sursa puterii lui Mesia, adică cel care îi dă putere lui Isus! Iehova nu vine în numele niciunui alt Dumnezeu, deoarece nu există alt Dumnezeu atotputernic și etern în afară de El! Iehova nu este nici Isus și nici Mesia! (Ioan 5:43; 10:25) Traducătorii din Comitetul de Revizuire al Bibliei Cornilescu nu au probleme să redea ego eimi cu privire la Isus ca <Eu sunt>, nu este nume propriu, în Matei 24:5; Marcu 13:6 [aici traducătorii EDCR au adăudat cuvântul <Hristosul> care nu apare în greacă < Eu sunt Hristosul>]; Luca 21:8; 24:39; Ioan 6:20, 35, 41, 48, 51; 14:6; 15:1,5. Dacă ego eimi este un nume propriu și înseamnă YHWH, de ce au mai adăugat în Marcu 13:6 traducătorii EDCR în mod corect <Hristosul>, după ego eimi? Vrea Isus să spună că „Iehova este Cristosul”? De ce traducătorii EDCR au înțeles corect că în Matei 24:5 este corect să traducă <Eu sunt Hristosul> iar în nota de subsol <Sau: Eu sunt Mesia>, la fel ca în Mr 13:6, adăugând aici cuvântul <Hristosul> și <Eu sunt> în Luca 21:8, dar în Marcu 14:62 și Ioan 4:26, și alte versete amintite mai sus, au înțeles că aceleași cuvinte ego eimi trebuie traduse ca un nume propriu: <Eu Sunt>? În Marcu 6:50 și în Ioan 6:20, în timp ce Isus a umblat în mod miraculos pe apă, traducătorii EDCR au înțeles că prin rostirea cuvintelor ego eimi Isus nu își proclama existența eternă, deoarece au redat versetul din Marcu 6:50 《… Isus le-a vorbit îndată și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!》iar în Ioan 6:20《Dar El le-a zis: „Eu sunt; nu vă temeți!》Isus mergea pe apă în mod miraculos, când a rostit cuvintele ego eimi din Marcu 6:50 și Ioan 6:20! Nu era acesta un moment potrivit ca să își proclame dumnezeirea și existența eternă? În relatarea paralelă a aceluiași miracol, din Matei 14:27, traducătorii EDCR au decis să traducă ego eimi ca nume propriu „Eu Sunt”, adică diferit de Marcu 6:50 și Ioan 6:20, lăsând impresia că Isus este etern, adică aici își proclama dumnezeirea:《Isus le-a vorbit numaidecât și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu Sunt, nu vă temeți!》Dacă toți traducătorii care formează Comitetul EDCR sunt atât de siguri că ego eimi înseamnă „Eu Sunt”, de ce nu au tradus în acest fel, CA UN NUME PROPRIU, această expresie în toate cele trei versete care vorbesc despre același eveniment? (Matei 14:27; Marcu 6:50; Ioan 6:20) Lipsa unei redări consecvente a expresiei ego eimi, chiar și în cazul aceleiași relatări, arată clar că nici măcar membrii Comitetului EDCR nu s-au putut pune deacord pentru a reda această expresie în mod uniform ca numele propriu „Eu Sunt”! Un Comitet format din traducători care nu pot ajunge la un acord pentru redarea identică a unei expresii ca ego eimi din aceeași relatare, nu poate oferi o traducere a Bibliei demnă de încredere!

De ce cred traducătorii Comitetului EDCR că atunci când a vorbit cu samariteanca, cu evreii și cu cei care au venit să îl aresteze, Isus avea mai multe motive de a-și proclama existența eternă, decât cu această ocazie când a înfăptuit un miracol? Din felul corect în care este redată expresia ego eimi în Marcu 6:50 și în Ioan 6:20 (EDCR) înțelegem că nici discipolii lui Isus nu au crezut că el este „Iehova din Vechiul Testament” și că Iehova a venit literalmente la ei în barcă, după ce Isus a folosit expresia ego eimi și Isus s-a urcat în barca lor! Înviatul Isus se arată discipolilor lui și le spune în Luca 24:39 (EDCR): „Priviți-Mi mâinile și picioarele: Eu sunt;( în greacă egō eimi autos, literalmente „eu sunt el” adică „eu sunt Isus”) atingeți-Mă și vedeți: un duh nu are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu.” Din nou vedem că în loc să afirme că el este Iehova prin ego eimi autos, Isus se identifică drept Isus din Nazaret, și dovedește că este Isus arătând rănile pe care le are și care îl identifică ca atare! Nu ar fi fost acesta un excelent moment de a-și proclama dumnezeirea și existența eternă? Cu siguranță momentul era excelent, dar Isus nu s-a identificat ca fiind Iehova prin expresia ego eimi nicăieri în Scripturi!

Așadar, este logic să ne întrebăm dacă expresia ego eimi este numele lui Dumnezeu și dacă își proclamă Isus dumnezeirea și existența eternă atunci când folosește această expresie? Există o legătură clară între Ioan 8:58 și Exodul 3:14 astfel încât să se poată afirma pe baza Bibliei că „Eu Sunt” este numele lui Dumnezeu, și că Isus se identifică ontologic cu Dumnezeul atotputernic și etern prin folosirea acestei expresii? De unde provine ideea că ego eimi este numele Dumnezeului atotputernic: din Biblie, sau de la filozoful păgân Platon? Ce motive au avut traducătorii TLN pentru a reda în română verbul din Ioan 8:58 la timpul trecut, având în vedere că în limba greacă este folosit timpul prezent? Vom examina aceste întrebări căutând indicii în context, în dicționarul tehnoredactat de Florin Lăiu și publicat de SBIR și în diferite alte dicționare și lucrări demne de încredere. Dar mai întâi să examinăm contextul versetului din Ioan 8:58.

Ce ne dezvăluie contextul versetului din Ioan 8:58 despre semnificația expresiei ego eimi? Felul în care apar folosite cuvintele ego eimi în Septuaginta și în Noul Testament ne permite să credem că se referă la numele lui Dumnezeu din Exodul 3:14?

Logica trinitariană, așa după cum reiese din redarea „Eu Sunt” din EDCR, este că egṓ eimí din Ioan 8:58 este de fapt numele propriu al lui Dumnezeu care apare în Ex 3:14, și că evreii au încercat să îl omoare pe Isus imediat după ce a rostit aceste cuvinte, deoarece au înțeles că a blasfemiat spunând că el este Iehova. Ioan 7:1, 25 arată că iudeii s-au decis deja dinainte să îl omoare pe Isus și ar fi făcut acest lucru indiferent de ceea ce ar fi spus. Egō eimi nu apare pentru prima dată în Ioan capitolul 8 în versetul 58, ci în versetul 12, unde EDCR îl redă ca „Eu sunt”, nu este un nume propriu, iar apoi apare redat în versetul 18 ca „Eu sunt”, nu este un nume propriu, iar în versetul 24 ca „Eu Sunt”, este un nume propriu, în versetul 28 ca „Eu Sunt”, este un nume propriu, în versetul 58 ca „Eu Sunt”, este un nume propriu. Din cele 5 ocurențe ale expresiei ego eimi din Ioan capitolul 8, două sunt redate de Comitetul EDCR ca „Eu sunt”, nu este un nume propriu, iar de trei ori ca „Eu Sunt”, care este un nume propriu. Comitetul EDCR nu a putut să redea ego eimi ca „Eu Sunt” în toate cele cinci versete în care apare expresia ego eimi în acest capitol! Dacă explicația trinitariană ar fi corectă, la fel ca și traducerea „Eu Sunt” din EDCR, evreii ar fi trebuit să încerce să îl omoare pe Isus după ce a folosit prima dată ego eimi ca nume propriu, adică după versetul 24 conform EDCR, nu după ce a folosit această expresie în total de cinci ori, și a treia oară ca nume propriu, în versetul 58, după redarea din EDCR! Traducătorii EDCR nu s-au simțit liberi să redea ego eimi ca numele propriu „Eu Sunt”, cum ne-am fi așteptat, dacă ego eimi este numele lui Dumnezeu în toate cele cinci ocurențe din Ioan capitolul 8, ci au decis după bunul lor plac că Isus și-a proclamat dumnezeirea doar în trei versete: 24, 28, 58! Evreii nu au încercat să îl omoare pe Isus după cuvintele din versetul 24, după „Eu Sunt” folosit ca nume propriu pentru prima dată în Ioan capitolul 8 conform EDCR, ci numai după ce a folosit a cincea oară egō eimi, respectiv a treia oară ca numele propriu „Eu Sunt” (EDCR), în versetul 58, după ce l-a menționat pe Avraam. Din aceste detalii putem deduce că nu folosirea cuvintelor ego eimi este cea care i-a deranjat pe evrei, și că nu au încercat să îl omoare pe Isus deoarece ar fi afirmat că el este Iehova! Potrivit cu A Rabbinic Anthology: „Atât de mare este [meritul] lui Avraam încât el poate ispăși toate păcatele comise și toate minciunile spuse de Israel în această lume”. (London, 1938, C. Montefiore and H. Loewe, p. 676) 

Contextul arată că în versetul 21 Isus le spune evreilor că vor muri, în versetele 37 și 40 îi face criminali, în versetul 41 le spune că Tatăl lor nu este Dumnezeu, în versetul 44 le spune că Tatăl lor este Satan, iar în versetele 53-58 le spune că el, în calitate de Mesia, Fiul lui Dumnezeu, (Matei 26:63,64; Marcu 14:61,62; Luca 22:67-70; Ioan 10:36) nu „Dumnezeu Fiul, care este Iehova din Vechiul Testament”, îi este superior lui Avraam! Este foarte clar că evreii erau supărați deoarece Isus i-a mustrat, și după ce s-a înălțat mai presus de Avraam, au încercat să îl omoare pentru acest lucru, nu pentru că Isus ar fi pretins că este Iehova! De unde știm că Isus nu a pretins că este literalmente Iehova?

În contextul cuvintelor din Ioan 8:58 Isus spune conform EDCR: „suntem Eu și Tatăl [Iehova] care M-a trimis” (v. 16), „veți cunoaște că Eu Sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învățat Tatăl [Iehova] Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; (Tatăl) [Iehova] nu M-a lăsat singur, pentru că fac totdeauna ce-I este plăcut Lui”, (v. 28, 29) „Dacă era Dumnezeu Tatăl vostru, Mă iubeați și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El [Iehova] M-a trimis”. (v. 42) Cu siguranță nu putem interpreta corect aceste versete ca argumente că Isus își proclamă dumnezeirea: adică afirmă că el este coetern și coegal cu Iehova Dumnezeu, Tatăl. Isus nu spune că el este Iehova, UN DUMNEZEU FORMAT DIN TREI PERSOANE, cum înțeleg traducătorii EDCR, deoarece este foarte clar că „DUMNEZEU” este EXCLUSIV Tatăl, o singură persoană diferită de Isus. Tatăl, DUMNEZEU, este o altă persoană diferită și superioară lui Isus, este Cel dinaintea căruia a ieșit Isus, Cel care l-a învățat pe Isus, Cel care l-a trimis pe Isus, Cel care nu l-a lăsat singur deoarece a fost lângă Isus pe parcursul ministerului său pământesc, Cel a cărui voință o face mereu Isus, Cel de la care a „văzut” Isus ce trebuie să facă (v. 38). În aceste versete este foarte clar că Isus nu vrea să spună că este Iehova Dumnezeu, Tatăl, sau că ar fi egalul lui Dumnezeu, sau că el și Tatăl fac parte dintr-un Dumnezeu triunic. Limbajul folosit de Isus aici este asemănător cu limbajul folosit de trimisul unui rege, care nu va pretinde că este însuși regele care l-a trimis, sau că faptul de a vorbi în numele regelui îl face pe mesager să devină egalul regelui. (Mica 5:4; Ioan 5:43; 10:25; 13:1,3) Isus nu este singur deoarece Tatăl și Dumnezeul lui este cu el, acest lucru arătând că Isus nu este identic ontologic cu Iehova din Vechiul Testament! Isus nu „își proclamă dumnezeirea prin expresia ego eimi”, deoarece în versetul 18 Isus spune conform EDCR: „Eu (egṓ) sunt (eimí) cel (ho) care mărturisește despre Mine; tot despre Mine mărturisește și Tatăl, [Iehova] care M-a trimis.” Ar fi absurd să înțelegem că prin cuvintele „Eu sunt cel” (egṓ eimí ho) din Ioan 8:18 Isus își proclamă dumnezeirea, sau identitatea ontologică cu Iehova Dumnezeu, cu Tatăl, deoarece în același verset Isus spune că „despre Mine mărturisește și Tatăl, [Iehova] care M-a trimis”. Iehova, Tatăl, o singură persoană, este numit „Dumnezeul nostru” (v. 54), adică Iehova, Tatăl, este și Dumnezeul lui Isus, iar Isus nu afirmă că el este Dumnezeu sau Iehova. (Ioan 20:17;1Cor 15:24, 28; Rev 3:2, 12) Cel care trimite, în acest caz Iehova, „Dumnezeul și Tatăl” lui Isus, îi este superior celui trimis de El, Isus. (Ioan 13:16; 14:28) Ar putea un traducător consecvent și obiectiv să traducă în Ioan 8:54 《Tatăl Meu [Iehova], este Cel care mă slăvește, … Dumnezeul nostru》[Isus îl are ca Dumnezeu pe Iehova, nu este el însuși Iehova, Dumnezeul atotputernic și etern, vezi și Ioan 14:28; 20:17], în Ioan 8:59 《Îl cunosc [pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl, o altă persoană diferită de Isus și superioară lui Isus] și păzesc cuvântul Lui》, pentru ca apoi să traducă în Ioan 8:58 ego eimi ca „Eu Sunt”, deoarece traducătorul crede conform teologiei lui GREȘITE că „Isus își proclamă existența eternă prin expresia ego eimi, deoarece acesta este numele lui Dumnezeu”? Doar un traducător orbit de propria lui teologie nu ar vedea că în context Isus arată că este diferit și inferior în raport cu Iehova, „Dumnezeul nostru”, (EDCR) care este format dintr-o singură persoană, Tatăl, nicidecum din două, sau din trei persoane! Traducătorii EDCR nu și-au putut permite să traducă cuvintele din Ioan 8:18 ca un nume propriu și pentru că în versetul 19 evreii îl întreabă pe Isus: „Unde este tatăl tău?” Din întrebarea evreilor și din răspunsul lui Isus se înțelege foarte clar că Isus nu este Iehova Dumnezeu, Tatăl! Nici Isus și nici evreii nu au înțeles că expresia ego eimi ho îl transformă pe Isus în Dumnezeul atotputernic și etern, Tatăl. Poate să spună Iehova, Dumnezeul Atotputernic și Etern, despre El că este „învățat” (v. 28), că nu își caută „slava” (v. 50), că este slăvit de „Dumnezeul nostru”, adică El recunoaște o altă persoană ca fiind Dumnezeul Lui, și că „păzesc (în greacă verbul tēréō folosit pentru respectarea poruncilor unui superior) Cuvântul Lui”, adică respectă poruncile unui alt Dumnezeu (v. 54, 55)? Este posibil ca Iehova, Dumnezeul Atotputernic și Etern, să aibă „Tată” și „Dumnezeu” și să fie trimis de acesta pentru a face voința Lui (Ioan 5:19, 30)? Dacă analizăm atent contextul vedem că Isus nu își proclamă dumnezeirea în Ioan 8:18, 24, 28, 58 și nicăieri în Biblie! EDCR redă corect în Ioan 8:18 expresia ego eimi ho ca „Eu sunt cel”, fără ca acestă expresie să fie numele personal al lui Dumnezeu, „Eu Sunt”, după cum cred mulți. Dar faptul că traducătorii EDCR nu și-au putut permite libertatea de a reda expresia din Ioan 8:18 ca nume propriu este foarte important pentru analiza noastră! De ce? Deoarece versetul din Ioan 8:18 este mult mai apropiat de redarea din Septuaginta folosită în Ex 3:14, decât Ioan 8:24, 28, 58, unde apare redată expresia ego eimi, în EDCR, ca numele propriu „Eu Sunt”. În Septuaginta în Exodul 3:14 apare expresia ἐγώ εἰμι ὁ ὤν (ego eimi HO ON), care înseamnă „Eu sunt Cel care Există”, în engleză „I am The One Who Is”, așa cum apare tradusă pe NETS. Brenton a tradus astfel Ex 3:14: „I am THE BEING [ἐγώ εἰμι ὁ ὤν]; and he said, Thus shall ye say to the children of Israel, THE BEING [ὁ ὢν] has sent me to you.” După Brenton în Ex 3:14 apare în LXX: „Eu sunt FIINȚA … FIINȚA…” și am putea ajunge la concluzia că „FIINȚA” [ὁ ὢν /HO ON] este partea evidențiată din expresia ἐγώ εἰμι ὁ ὤν, așa după cum se indică și prin repetarea de două ori a lui HO ON în acest verset, și nicidecum nu este accentuat ἐγώ εἰμι [ego eimi, eu sunt], care apare o singură dată. Dacă în Ioan 8:18 expresia ego eimi ho, „Eu sunt cel” (EDCR), nu este numele propriu al lui Dumnezeu, iar acest verset conține trei cuvinte, ego eimi ho, din cele patru, ego eimi ho on, care apar în Septuaginta în Ex 3:14, în orice alt verset care conține doar două cuvinte, ego eimi, din cele patru cuvinte din LXX, ego eimi ho on, traducătorii consecvenți și demni de încredere nu au dreptul să își ia libertatea de a traduce ego eimi ca fiind un nume propriu, adică „Eu Sunt”! După cum se vede din traducerea în egleză a Septuagintei grecești accentul în Ex 3:14 se pune pe ultima parte a expresiei, pe ὁ ὤν sau HO ON, pe „The One Who Is”, „Cel Care Există”, nu pe ego eimi, „Eu sunt”, despre care traducătorii motivați strict teologic, consideră în mod greșit că ar fi numele lui Dumnezeu.

Expresia egó eimi este folosită în Septuaginta pentru a reda cuvintele spuse de Avraam, Eliezer, Iacob, David și alții. (Ge 15:2; 23:4; 24:34; 30:2; 1Cr 21:17) În Noul Testament fraza egó eimi nu este folosită în mod exclusiv în legătură cu cele spuse de Isus. Aceleași cuvinte grecești sunt folosite în Ioan 9:9 de către un orb vindecat de Isus și sunt redate în EDCR ca《Eu sunt》: 《Vecinii și cei ce-l văzuseră înainte ca cerșetor spuneau: „Nu este acesta cel ce stătea și cerșea?” Unii spuneau: „El este.” Alții spuneau: „Nu, dar seamănă cu el.” Iar el zicea: „Eu sunt”.[ în greacă ego eimi]》- Ioan 9:8‭-‬9 EDCR

Ar trebui să tragem concluzia că orbul își proclama dumnezeirea și existența eternă prin folosirea cuvintelor ego eimi, sau să tragem concluzia că ar fi crezut despre el că este Iehova din Vechiul Testament? Interlocutorii orbului nu au luat pietre să îl omoare pentru blasfemie, după ce a pronunțat cuvintele ego eimi! Orbul nu și-a exprimat prin aceste cuvinte identitatea ontologică cu Dumnezeu, ci ele au fost înțelese de persoanele care le-au auzit ca un răspuns obișnuit la întrebarea dacă el era sau nu orbul cerșetor, adică persoana vindecată de Isus! Isus a folosit aceleași cuvinte, ego eimi, atunci când i-a răspuns marelui preot la întrebarea dacă el este Mesia, Fiul lui Dumnezeu: 《Dar El tăcea și nu răspundea nimic. Marele-preot L-a întrebat iarăși și I-a zis: „Ești tu Hristosul, Fiul Celui Binecuvântat?” [<Fiul lui Dumnezeu> în Lu 22:70] Iar Isus i-a zis: „Eu Sunt. [Ego eimi ] Și-L veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului”.- Marcu 14:61,62 EDCR. În relatarea paralelă din Luca 22:67-71 se spune:《… Ei I-au zis: „Dacă ești tu Hristosul, spune-ne!” … De acum , Fiul Omului va sta la dreapta puterii lui Dumnezeu.” Atunci toți au zis: „Așadar, ești tu Fiul lui Dumnezeu?” Și El le-a răspuns: „Voi înșivă spuneți că sunt.》- Luca 22:67-71 EDCR. În Matei 26:63,64 EDCR traduce:《Dar Isus tăcea. Și marele-preot I-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu [Iehova Dumnezeul atotputernic și etern diferit de Isus] să ne spui dacă Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!” Isus i-a răspuns: „Tu însuți ai zis-o! [Nota din EDCR spune că: „Răspunsul lui Isus constituie o afirmare indirectă”, adică până și traducătorii EDCR au înțeles că Isus confirmă că el este Mesia, sau Fiul lui Dumnezeu, nu însuși Iehova, despre care nu se spune că este unsul niciunui alt Dumnezeu] Dar Eu vă mai spun că, de acum încolo, Îl veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului”. Din aceste trei relatări paralele vedem că lui Isus, la fel ca și orbului vindecat de el, i se adresează o întrebare directă legată de identitatea sa, dacă el este Cristosul, MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU? Isus confirmă prin ego eimi că el este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, și nu îl contrazice pe marele preot spunând: „Voi vreți să știți dacă sunt Fiul lui Dumnezeu, dar în realitate eu nu sunt Fiul lui Dumnezeu, CI EU SUNT DUMNEZEU FIUL, Iehova, Dumnezeul Atotputernic și Etern”! O astfel de interpretare a cuvintelor lui Isus este aberantă, greșită și nepermisă de context. Isus nu putea să admită că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, dacă el era de fapt însuși Iehova! Isus recunoaște că nu este Iehova, Dumnezeul atotputernic și etern, deoarece specifică foarte clar că el va sta la dreapta lui Dumnezeu, la dreapta lui Iehova! Isus răspunde în modul obișnuit în acel timp: fie în ebraică ani hu, care înseamnă literalmente „eu el”, deoarece în ebraică verbul a fi ca verb de legătură este subînțeles și este adăugat de traducători, fie în greacă „ego eimi”, care înseamnă literalmente „eu sunt el” deoarece în greacă complementul este subînțeles: în cazul orbului eu sunt el, adică orbul cerșetor, în cazul lui Isus, eu sunt Mesia, fiul lui Dumnezeu! Nici Isus și nici orbul nu își proclamă dumnezeirea prin ego eimi, ci răspund în mod obișnuit la o întrebare directă, iar pentru a afla ce afirmă că sunt trebuie studiat atent contextul! În Marcu 14:62 traducătorii EDCR și-au luat libertatea de a traduce părtinitor și mistic ego eimi ca „Eu Sunt”. Această redare a lui ego eimi ca un nume propriu nu are sprijin în context, nici în relatările paralele în care Isus confirmă că evreii au avut dreptate atunci când au spus că el este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, [vezi nota explicativă din Mt 26:64 EDCR unde se spune că <Răspunsul lui Isus constituie o afirmare indirectă>] și că Fiul lui Dumnezeu, sau Fiul Omului, promisul Mesia, stă la dreapta lui Dumnezeu! În Marcu 14:62 apare în greacă expresia ek dexiōn kathēmenon tēs dynameōs, „stând la dreapta Puterii” (EDCR), iar cuvântul grecesc dýnamis, redat ca „Puterii” în EDCR, se referă la Dumnezeu, după cum confirmă dicționarele și lexicoanele care pot fi consultate aici. Abbott-Smith Manual Greek Lexicon of the New Testament spune despre dýnamis că este folosit: „… (a) despre Dumnezeu, Matei 26:64, Marcu 14:62 (Dalman, Words, 200 ff.).” EDCR redă corect dýnamis ca „Puterii” în Matei 26:64 și în Marcu 14:62, deoarece aici acest cuvânt se referă la Dumnezeu, iar în Luca 22:69 se spune că „Fiul Omului va sta la dreapta puterii lui Dumnezeu”. Faptul de a fi mâna dreaptă a unui conducător însemna a fi al doilea în importanță după acel conducător. (Ps 110:1; Faptele 7:55, 56) Fraza „dreapta puterii lui Dumnezeu” poate indica și faptul că Isus a primit putere, sau autoritate, deoarece se află la dreapta „Puterii”, la dreapta lui Dumnezeu. Prin urmare, redarea „Eu Sunt” din EDCR din Marcu 14:62, prin care traducătorii doresc să transmită ideea că Isus este Iehova Dumnezeu, este complet greșită și nepotrivită, complet inventată de traducătorii trinitarieni lipsiți de onestitate. Isus însuși spune că el va sta la dreapta lui Dumnezeu, la dreapta lui Iehova, iar acest lucru ar fi fost absurd dacă Isus tocmai s-ar fi proclamat ca fiind Iehova Dumnezeu prin expresia ego eimi! Iehova Dumnezeu nu poate sta la dreapta lui Iehova Dumnezeu, ci Iehova Dumnezeu, Tatăl, o singură persoană, are la dreapta lui un fiu, Isus, care îi este inferior și supus Lui! Aceste cuvinte ale lui Isus contrazic explicația trinitariană că Isus se proclamă a fi Iehova, Dumnezeul atotputernic și etern, atunci când folosește expresia ego emi! Prințul care stă la dreapta unui rege nu este egal în autoritate și vârstă cu regele lângă care stă, și de la care a primit autoritate: regele este mai mare decât prințul ca vârstă și autoritate, iar prințul este al doilea după rege. Daniel 7:13,14 confirmă că Mesia, Fiul Omului, Isus, nu este etern ca „Cel Bătrân de Zile”, Iehova Dumnezeu, și că Isus nu este unul și același cu Dumnezeul atotputernic înaintea căruia primește permisiunea să se prezinte, și de la care primește autoritate regală. (Matei 28:18;Ioan 13:1,3) Dacă Isus nu s-a proclamat ca fiind Iehova din VT, de ce l-au acuzat evreii de blasfemie? Ioan 19:7 spune: „„Noi avem o Lege, și după Legea aceasta, el trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu.”” (EDCR) Pentru evreii din timpul lui Isus faptul că el a pretins că este Mesia, „Fiul lui Dumnezeu”, dar nu le-a îndeplinit așteptările lor personale cu privire la Mesia, a fost o blasfemie! Ioan 19:7 arată că evreii nu au înțeles că Isus se proclama ca fiind Iehova din VT atunci când a folosit expresia ego eimi, sau în orice altă ocazie când au vorbit cu Isus! Dacă Isus ar fi pretins prin aceste cuvinte că este Iehova, cu siguranță ei s-ar fi folosit de acest lucru pentru a-l acuza înaintea lui Pilat. Ei nu au făcut acest lucru, ci l-au acuzat că se considera fiul lui Dumnezeu, nu Dumnezeu Fiul, „că el este Hristosul, Regele” (Lu 23:2) și că interzice plata impozitelor cuvenite Cezarului.

Cum putem explica reacția celor care au venit să îl aresteze pe Isus menționată în Ioan 18:4-8: au căzut ei la pământ deoarece Isus și-a proclamat dumnezeirea prin ego eimi redat „Eu Sunt” în EDCR?

În versetele din Ioan 18:4, 6, 8, la fel ca și în celelalte ocurențe ale expresiei ego eimi, care apar în EDCR traduse ca un nume propriu „Eu Sunt”, Westcott folosește „Eu sunt el”. În nota de la Ioan 18:5,6 din The Authorised Version se spune:

《Isus (El) le-a spus … Eu sunt el) Aceleași cuvinte (ego eimi) au fost folosite în câteva ocazii memorabile, (iv. 26), vi. 20, viii. 24, 28, 58, în această seară, xiii. 19. Deși pentru Iuda aceste cuvinte sunt importante, prin ele se identifică pur și simplu persoana căutată, și nu natura Sa, după cum reiese din context. (…) 6.Când le-a zis (…) Este lipsit de sens să ne întrebăm dacă retragerea și căderea la pământ a grupului de oameni se datorează cauzelor „naturale” sau „supranaturale”. Oricum ar fi stat lucrurile, reacția a fost cauzată de prezența Domnului, care în serenitatea Lui glorioasă, i-a influențat pe cei care au venit să îl prindă. Mai mulți factori au putut contribui la acest rezultat. Poate că Iuda i-a făcut pe cei care l-au însoțit să se aștepte la unele manifestări de putere. Este posibil ca el însuși să se fi așteptat să vadă acum o manifestare finală a suveranității lui Mesia, într-un moment crucial ca acesta. În orice caz, căderea la pământ pare să indice că Domnul a intenționat să le declare în mod deschis discipolilor (comp. cu Mt XXVi. 53) că El a ales să se predea singur. Acesta este efectul pe care se presupune că îl are relatarea asupra cititorului. Adversarii Domnului au fost intimidați de El într-un fel, și și-au îndeplinit misiunea numai cu consimțământul Lui. Compară (Ioan) Vii. 46.

s-au dat înapoi și au căzut … ) Toată acțiunea este rezultatul fricii, groazei îmbinate cu respect, admirației, auto-umilirii, (Iov i. 20) nu rezultatul folosirii forței externe. Comp. cu Re i. 17.》(The Gospel According to St. John: The Authorised Version with Introduction and Notes, de B. F. Westcott, London, 1892, p. 252-3)

The Expositor’s Greek Testament, vol. 1, p. 847 explică astfel în notele de subsol versetele din Ioan 18:5,6:

《Vers. 5. ἰησοῦν τὸν ναζωραῖον „Isus Nazarineanul”, Faptele 24:5, ναζαρηνός apare în Marcu 14:67, etc. ἐγώ εἰμι (ego eimi) „Eu sunt El”. El a fost deja identificat de sărutul lui Iuda, Matei 24:47, dar Isus a dorit să se identifice el însuși, deoarece nu îi era frică să fie recunoscut. (…) -Vers. 6. Efectul imediat al declarației sale calme a fost: ἀπῆλθον εἰς τὰ ὀπίσω καὶ ἔπεσον χαμαί „ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ”. Iov 1:20 πεσὼν χαμαί (…) Aceasta poate a fost considerată ca o împlinire a Psalmului 27:2, οἱ θλίβοντές με … ἔπεσαν. Frica care inevitabil a cauzat împiedicarea și căderea mulțimii, este firească, în special dacă slujitorii la care se face referire aici sunt aceiași slujitori care au mai fost trimiși și înainte să îl prindă pe Isus, Ioan 7:46. Niciunul nu dorește să fie primul care îl prinde. Efecte similare au fost create de Mohamed (când Durthur stătea cu sabia scoasă pentru a-l ataca), Marcus Antonius, Marius, Coligny. Motivul pentru care au fost amintite aceste detalii este probabil acela de lămuri că Isus s-a predat în mod voluntar.》(de Nicoll W. Robertson, London: Houder and Stoughton, 1897)

Dacă se examinează capitolul 17 din Ioan se înțelege foarte clar că Isus nu a pretins că este Dumnezeu: Isus i se roagă lui Dumnezeu, Tatălui, care este „singurul Dumnezeu adevărat”, iar Isus recunoaște că este trimisul, sau inferiorul lui Dumnezeu. Isus amintește că i-a primit pe discipolii săi de la Tatăl, că i-a învățat cuvântul Tatălui, nu ceea ce a decis el, și că aceeași glorie pe care a primit-o el de la Tatăl, o vor primi de la el și discipolii care vor domni cu el în cer (Ioan 17:1,3, 6-8, 17, 18, 21-24) Isus se roagă pentru unitatea discipolilor: ca ei să fie una, așa cum el și Tatăl sunt uniți în același scop și voință! Discipolii au înțeles că Isus a primit toate lucrurile de la Tatăl, inclusiv poziția sa privilegiată, sau „numele”, și că Isus depinde de Tatăl, în același fel cum ei depind de Isus, adică nici Isus nu este egal cu Tatăl, în ceea ce privește vârsta și autoritatea, la fel cum nici discipolii trimiși și care primesc glorie de la Isus, nu sunt egali cu Isus în ceea ce privește vârsta și autoritatea. În Ioan 18:1-9 (compară cu Ioan 6:37-40) se subliniază ideea din versetul 9 că Isus nu i-a pierdut pe niciunul dintre discipolii primiți de la Tatăl, superiorul lui Isus, cu excepția lui Iuda. Pentru a-și proteja discipolii Isus se identifică prin cuvintele „ego eimi”, care apar de trei ori în această relatare, ca fiind „Isus Nazarineanul”, nicidecum ca fiind „Eu Sunt”, adică „Iehova din Vechiul Testament”, cum au înțeles și tradus greșit traducătorii EDCR! Ce rost ar fi avut să le spună soldaților trimiși să îl aresteze pe Isus Nazarineanul, că „el este Iehova din VT”, dacă ținem cont de context, că Isus s-a predat de bunăvoie pentru a-și proteja discipolii pe care i-a primit de la Iehova? Explicația trinitariană nu se potrivește deloc cu concluzia care rezultă din analiza atentă a contextului: Isus nu își proclamă existența eternă prin ego eimi, ci se identifică în mod curajos ca fiind Isus Nazarineanul, pentru a evita arestarea discipolilor săi, și pentru a le arăta tuturor că el se predă de bunăvoie! Dacă ar fi dorit să evite moartea, Isus ar fi putut face acest lucru, însă atunci nu ar fi băut „cu orice preț paharul pe care mi l-a dat Tatăl”, Iehova Dumnezeu, (Ioan 18:11) aceasta fiind o altă dovadă că Isus i se supune Tatălui, superiorului său, oricât de mare ar fi prețul pe care trebuie să îl plătească pentru a se supune Tatălui și Dumnezeului lui. În loc să spună că el este egalul lui Iehova, Isus prin ceea ce spune și face, recunoaște că deține o poziție inferioară Tatălui și că i se supune în mod ascultător Dumnezeului și Tatălui său. (Ioan 14:28; 20:17) Reacția soldaților care au venit să îl aresteze pe Isus este firească, deoarece nu se așteptau ca Isus să se identifice în mod curajos și calm. Reacția soldaților nu justifică redarea expresiei ego eimi ca „Eu Sunt” din EDCR, de trei ori în aceste versete. Traducerea aleasă de traducătorii EDCR este complet părtinitoare, mistică, filozofică și nu ține deloc cont de context, iar acești traducători îl contrazic pe faimosul biblist Westcott, și explicațiile din The Expositor’s Greek Testament, așa după cum reiese din nota explicativă la aceste versete citată mai sus. Până acum am văzut că analiza atentă a contextului contrazice pretențiile trinitarienilor că ego eimi ar fi o formulă mistică prin care Isus își proclamă dumnezeirea și existența eternă! În următoarele versete apare ego eimi cu referire la Isus, în Evaghelia lui Ioan, iar traducătorii EDCR nu au considerat că își exprimă existența eternă, și le-au redat ca „Eu sunt”: Ioan 6:35,41,48,51; 8:12; 10:7,11; 11:25; 14:6; 15:1,5. Deoarece EDCR redă ego eimi ca „Eu Sunt”, ca un nume propriu, doar în anumite ocazii în care aceste cuvinte sunt folosite de Isus, este normal să ne întrebăm dacă ego eimi este numele lui Dumnezeu, adică dacă există o legătură între Exodul 3:14 și Ioan 8:58?

Există o legătură între Exodul 3:14 și Ioan 8:58?

Lingvistul Rolf J. Furuli, care vorbește 12 limbi semitice și a predat ebraica biblică la Universitatea din Oslo, explică în cartea sa The Role of Theology and Bias in Bible Translation, ediția a II-a, 2011, Awatu, Stavern, pg. 305-321 versetul din Ioan 8:58. El spune:

《Discutând Exodul 3:14, putem învăța o lecție valoroasă și din Psalmul 90:2, ceva la care Bowman, evident, nu s-a gândit.

Există două cuvinte în textul ebraic al Psalmului și două în cel grecesc; totuși, cele două cuvinte grecești nu sunt o traducere a celor două cuvinte ebraice, ci doar a unuia, la celălalt făcându-se doar aluzie.

Cuvântul ebraic netradus de LXX este numele predicativ „Dumnezeu”. Textul ebraic spune literalmente, „Tu (ești) Dumnezeu”, dar LXX redă: „Tu ești”. Bowman știe acest lucru, dar există un alt punct-cheie pe care nu-l scoate în evidență.

Una dintre premisele de la care pornește Bowman când compară Exodul 3:14 cu Ioan 8:58 este că hāyā („a fi / deveni”) din ebraică este echivalent cu eimi („a fi”) din greacă.

Aici este problema, fiindcă s-ar putea ca acest lucru să nu fie adevărat.

Verbul de legătură (copulativ) „a fi” în ebraică este de obicei subînțeles, nu exprimat; prin urmare, grecescul eimi nu are în mod normal un echivalent ebraic exprimat și nu îi corespunde lui hāyā.

Câteva date statistice ar putea ajuta la clarificarea acestei chestiuni.

Cu excepția consecutivelor perfecte și imperfecte, a căror semnificație poate fi adusă în discuție, există un total de 1.594 ocurențe ale verbului hāyā în VT ebraic (888 imperfecte și 706 perfecte), comparativ cu cele 6.469 ocurențe ale lui eimi în Septuaginta și cele 2.462 ocurențe ale lui eimi în NT.

Motivul pentru care eimi este folosit de patru ori mai frecvent decât hāyā este că eimi servește drept verb de legătură, pe când hāyā nu.

Trebuie să remarcăm, de asemenea, că în aceste exemple un număr considerabil de forme perfecte ale lui hāyā se referă la trecut, iar un alt număr considerabil de forme imperfecte ale lui hāyā se referă la viitor; prin urmare, doar cele câteva exemple ale lui hāyā cu referire la prezent ar putea candida la traducerea prin eimi.

Atunci când se folosește hāyā, adesea se pune accentul pe existență, care în mod normal lipsește în grecescul eimi.

Bowman nu a luat în considerare acest lucru, dar acest detaliu are o influență asupra încercării sale de a stabili o analogie între Ioan 8:58 și Exodul 3:14.

Cuvintele-cheie din Exodul 3:14 sunt ’ehyē asher ’ehyē („Eu voi fi ceea ce voi fi”) sau, așa cum traduce TLN: „EU VOI DEVENI CE VOI VREA SĂ DEVIN”. În versetul următor (15), cele patru consoane, YHWH, exprimă numele personal al lui Dumnezeu, pe care Bowman, Countess și alții susțin că Isus și l-a aplicat lui însuși.

Există o asemănare între ’ehyē și Yehowa, întrucât prima consoană (H) este identică, doar a doua este diferită. (Nota 590: Consoanele rădăcină pentru hāyā sunt HYH. Ultimul „H” are funcția vocalei „a”, și din acest motiv cuvântul se trascrie ca hāyā și nu ca hāyāh.) În hāyā consoana din mijloc este YOD, iar în Yehowa este WAW. Aceasta este o deosebire importantă. Unii erudiți consideră că numele Yehowa provine din verbul cu forma hāwā , având sensul de a fi / a deveni. Totuși, verbul ebraic cu sensul de a fi / a deveni este hāyā; nu există nicio dovadă că ebraica ar fi avut vreun verb cu forma hāwā și sensul de a fi / a deveni. În plus, când un verb ebraic se termină în h, acest h aproape întotdeauna reprezintă vocala lungă ā sau aeoe. Aceasta înseamnă că numele lui Dumnezeu conține trei consoane, YHW, și o vocală finală lungă. În ebraică nu există niciun cuvânt cu consoanele YHW, și deci nu putem atribui un anumit sens numelui lui Dumnezeu, la fel ca altor nume proprii ebraice. Numele lui Dumnezeu este unic. Așadar, Exodul 3:14 nu pune în discuție semnificația numelui lui Dumnezeu, ci arată că Dumnezeu are un scop, că va acționa în viitor.

Traducerea LXX a lui ’ehyē asher ’ehyē este: egō eimi ho ōn.

Cuvintele ho ōn sunt participiul prezent a lui eimi cu articol, astfel încât propoziția poate fi tradusă, așa cum o face Brenton: „Eu sunt Ființa”. A doua ocurență a lui ’ehyē este tradusă prin ho ōn, care este predicatul nominal al propoziției.

În versetul următor, referindu-se la persoana din versetul precedent, Septuaginta folosește predicatul nominal ho ōn, care aici are rol de subiect: „Ființa (ho ōn) m-a trimis”.

Dacă, pe baza traducerii LXX, Isus ar fi pretins identitate cu YHWH, ar fi putut spune fie „Eu sunt Dumnezeu” sau „Eu sunt YHWH” (după cum se arată în capitolul 5, LXX conținea numele lui Dumnezeu în timpul lui Isus), fie: „Eu sunt ființa (ho ōn)”. Cuvântul eimi din Exodul 3:14 este doar un verb copulativ și nu se poate pretinde că reprezintă un punct de referință, fie el și important.

Dacă Ioan 8:58 ar fi fost un citat sau o aluzie la Exodul 3:14, ar fi trebuit redat „prin Abraam ho ōn” și nu „prin Abraam egō eimi”, așa încât nu există nicio legătură între cele două pasaje.

Traducătorii de literatură erudiți știu că, întrucât limbile sunt diferite, uneori anumite nuanțe ale unui cuvânt din limba sursă nu au echivalent exact în limba-țintă.

Într-o astfel de situație, atunci când realizează o traducere idiomatică, un traducător atent ar trebui să încerce să redea același efect în altă parte a propoziției, sau chiar în propoziția următoare.

Este probabil ceea ce a încercat să facă traducătorul Septuagintei în Exodul 3:14.

După cum am arătat deja, hāyā nu este un verb copulativ, chiar dacă în câteva cazuri este folosit astfel, ci indică existența sau o scoate în evidență.

Nu există niciun verb grecesc echivalent, așa încât traducătorul face ca reliefarea (emfatizarea) să se materializeze în expresia ho ōn.

Într-un fel, această expresie explică apariția lui ’ehyē în textul ebraic, deși eimi din aceeași propoziție este doar un verb de legătură (copulativ).

Totuși, verbul eimi din Ioan 8:58 este probabil o traducere a unei propoziții nominale cu o copulă implicită (’anī independent = Eu) sau o propoziție nominală cu o copulă exprimată (’ani hu).

În oricare dintre propozițiile nominale lipsește predicatul nominal (deși ar putea fi dedus din context) și, prin urmare, indică existența din partea subiectului.

Această existență este exprimată sintactic, pe când existența semnalată de hāyā este exprimată lexical.

Dacă acest raționament este corect, diferența dintre egō eimi folosit în Ioan 8:58 și cel folosit în Exodul 3:14 devine și mai semnificativă.

Este Ani Hu similar cu Ego Eimi din Ioan?

Bowman vede o analogie și între ’ani hū din Isaia și egō eimi din Ioan, dar argumentul său nu este convingător nici în acest caz.

El admite că „folosirea expresiei ’anī hū de către David este complet neteologică”, termenii fiind uzuali, fără niciun fel de conotații mistice; totuși, el susține că aceste cuvinte substituie numele divin atunci când Dumnezeu le folosește în Isaia și că Isus folosește egō eimi cu același sens.

Există opt ocurențe ale lui ’anī hū în VT ebraic.

În Isaia 52:6 cuvintele au o forță demonstrativă, indicată de particula relativă care trimite spre hu .

Redarea din TLN este potrivită: „Eu sunt Cel ce…”. A traduce în acest pasaj ’anī hū prin „eu sunt” neurmat de un nume predicativ ar fi straniu, dacă nu imposibil.

În 1 Cronici 21:17 David folosește aceleași cuvinte cu forță demonstrativă, chiar dacă particula relativă este diferită de cea din Isaia 52:6 („I am the one who”, engl.).

Să luăm și Isaia 42:8: ’ănī YHWH hū šəmī („Eu [sunt] YHWH, acesta [este] numele meu”).

În acest verset, dacă ’anī hū ar fi un substitut pentru numele divin, YHWH ar fi de prisos.

În Isaia 46:4, pe lângă ’anī hū există alte patru ocurențe ale lui ’anī .

În Isaia 48:12, există încă două ocurențe.Toate acestea pun în evidență subiectul: Dumnezeu.Și alte câteva texte (Is43:10, 13; 52:6, De32:39) sunt compatibile cu TLN: „Eu sunt Același / Eu sunt Cel ce / Eu sunt Dumnezeu”. Nicăieri în aceste texte nu este vizibil vreun element mistic.

În concluzie, teologia joacă un rol semnificativ în traducerea cuvintelor egō eimi din Ioan 8:58.

Cea mai populară redare, „înainte ca să se nască Avraam, ‘Eu sunt’” (pe care o găsim în TEV), este negramaticală, neinteligibilă și adaugă un element de misticism care nu se găsește în textul grecesc. Este, așadar, părtinitoare.

TLN oferă cele mai bune rezultate ce pot fi obținute printr-o traducere strict literală: nu adaugă niciun element străin.

Neajunsul acestei traduceri îl constituie faptul că este negramaticală.

În acest caz, chiar și o traducere strict literală admite adăugarea unui cuvânt („mai”) care să permită o traducere gramaticală și inteligibilă, precum cea oferită de McKay: „Eu eram în existență mai înainte ca să se nască Avraam”.》

În teza sa doctorală, An examination of the use of the verb `Haya’ (‘) `be’ in biblical Hebrew , (1964) Graham S. Ogden spune același lucru ca și ebraistul Furuli:

《Este interesant modul în care a fost folosit hāyā la prezent în VT. Așa după cum s-a arătat, la prezent este foarte puțin folosit: dintr-un total de 620 de ocurențe, doar opt pot fi considerate ca posibile. (p.20) (…) Mai rămâne un singur verset, (Ex. 3:14) care nu a fost încă amintit, în care apare forma imperfectivă a lui hāyā de trei ori. Nu a fost posibil să îl încadrăm în niciuna dintre subdiviziunile în care a fost folosit verbul, deși putem fi siguri că exprimă existența și nu este folosit copulativ sau tranzitiv. (…) Redarea acestuia la timpul viitor este mult mai corectă și mai consecventă având în vedere felul în care am analizat că este folosit hāyā.》 (pg. 75,76)

《A devenit ceva obișnuit ca unii pastori și scriitori să facă o legătură între felul în care Isus folosește „Eu sunt” în Evanghelia lui Ioan, în toate pasajele, sau în majoritatea lor, și declarația adresată de Dumnezeu lui Moise, în Exodul 3:14, și să se prezinte aceste pasaje ca și cum cuvintele ar avea un fel de magie în ele. Cei care nu au decât o cunoștință superficială a limbii grecești le atribuie o valoare „magică” cuvintelor ego eimi. … În ambele pasaje [Ioan 6:20 și 18:5] ego eimi este răspunsul grecesc obișnuit în aceste condiții așa după cum se poate vedea din Ioan 9:9, verset în care orbul vindecat folosește exact aceleași cuvinte pentru a-și confirma identitatea. Reacția celor care au venit să îl aresteze pe Isus descrisă în Ioan 18:6 este ușor de explicat dacă ținem cont de prezența autoritară a lui Isus, care era atât de sigur pe sine, încât i-a învins pe comercianți în templu (Ioan 2:15) și a ieșit nevătămat din mijlocul unei mulțimi care a încercat să îl arunce de pe un deal din apropierea Nazaretului. (Luca 4:28-30) … Verbul „a fi” se folosește diferit, în ceea ce este, probabil, sensul său de bază de „a fi în existență”, în Ioan 8:58: prin Abraam genesthai ego eimi, care ar fi tradus cel mai firesc, „Eu eram în existență mai înainte ca să se nască Avraam”, dacă nu ar fi obsesia pentru cuvintele simple „Eu sunt”. Dacă înțelegem cuvintele grecești ca având sensul lor obișnuit, așa cum ar trebui să le înțelegem, însăși pretenția de a fi în existență pentru o perioadă de timp atât de lungă este atât de zguduitoare, încât să poată provoca reacția violentă a mulțimii.》 ‘I am’ in John’s Gospel, de K. L. McKay, articol apărut în Expository Times (1996), p. 302, 303.

Într-o notă explicativă din The book of Exodus in The Revised Version, 1911, Cambridge (England), The University press, renumitul ebraist Samuel Rolles Driver explică astfel Exodul 3:14:

《14. Eu voi fi ceea ce voi fi (…) în ebraică ’Ehyē asher ’ehyē: Iehova îi promite că El va fi– pentru Moise și poporul Său- ceea ce El va fi, ceva care nu este specificat, dar care, întocmai ca și natura Lui completă, este în mod progresiv și complet dezvăluit de lecțiile istoriei și de învățătura profeților. El se va dovedi a fi mai mult decât ceea ce poate fi exprimat prin cuvinte. Explicația are rolul de a-l liniști pe Moise. Vezi explicația de la pagina 40.》 (paginile 23,24)

În nota explicativă de la pagina 40,41 Driver spune:

《Notă adițională la Exodul 3:14

Acestea sunt motivele care l-a făcut pe prezentul scriitor să fie de acord cu W. R. Smith și A. B. Davidson în ceea ce privește redarea Eu voi fi ceea ce Eu voi fi ca traducere pentru ’Ehyē asher ’ehyē . În primul rând, verbul hāyā nu exprimă faptul de a fi ca esență, ci de a fi extraordinar; hāyā are ca echivalent verbul gínomai nu verbul eimi; hāyā denotă, în cuvintele lui Delitzsch, nu ideea de existență inactivă, abstractă, ci de manifestare activă a existenței. În al doilea rând, timpul imperfect folosit exprimă nu o stare neschimbată, prezentă („Eu sunt”), ci acțiune, fie repetitivă (habituală) sau viitoare, de exemplu Eu devin ceea ce vreau a fi, sau Eu voi fi. (…) El nu există numai în sensul abstract („Eu sunt Cel ce sunt” în LXX ego eimi ho on), ci activ: El fie devine ceea ce El vrea a fi, se manifestă întotdeauna omenirii, și în special lui Israel, ca nou pe parcursul istoriei, fie El va fi ceea ce El va fi. (…) Așa după cum au explicat W. R. Smith și Davidson, lucrul cel mai important de care ar trebui să ținem cont este că ’ehyē nu exprimă ideea metafizică, abstractă de a exista, ci existența lui Yahweh așa cum i-a fost revelată lui Israel și cunoscută de el. Expresia Eu voi fi este o formulă istorică. Ea nu se referă la ceea ce Dumnezeu va fi în interiorul Lui, nu este o afirmație privitoare la esența naturii Sale, ci o declarație privitoare la ceea ce El le-a revelat altora că este, cu privire la ceea ce El Însuși se va dovedi a fi față de cei care erau într-un legământ cu El, atunci când și-a condus în mod providențial poporul Său, când i-a învățat prin intermediul profeților Săi, astfel încât caracterul și calitățile Sale au devenit în mod progresiv tot mai clare pentru ei.》

Este foarte clar din Exodul 3:15 că numele lui Dumnezeu este Iehova, nu „Eu Sunt”, cum înțeleg în mod greșit traducătorii EDCR. În Exodul 3:12 unde apare ’ehyē este tradus în Biblia Cornilescu la timpul viitor „voi fi”, nu la timpul prezent, 《Eu Sunt》,și din felul în care apare tradus la viitor verbul imperfectiv ‛ālā din Exodul 3:17, ca „vă voi duce”, se înțelege că și în Exodul 3:14 verbul la aspectul imperfectiv ’ehyē , trebuie tradus corect în română tot la timpul viitor : „Eu voi deveni” sau „Eu mă voi dovedi a fi”, astfel încât Exodul 3:14 devine:„EU VOI DEVENI CE VOI VREA SĂ DEVIN”. (TLN) Această traducere este aprobată de numeroși lingviști și ebraiști renumiți, precum Driver, Furuli și alții, și redarea corectă la viitor a verbului imperfectiv ebraic, dovedește că nu există în limba ebraică nicio legătură între Exodul 3:14 și expresia ego eimi, „Eu sunt”, la prezent, din Ioan 8:58! Îngerul care i-a apărut lui Zaharia a folosit cuvintele ego eimi: „Eu sunt (ego eimi) Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți aduc această veste bună.” (Luca 1:19) Ar încerca cineva să facă o legătură între ego eimi din Luca 1:19 și Exodul 3:14 și să încerce să explice că îngerul Gabriel își proclama existența eternă prin ego eimi? Gabriel, la fel ca Isus spune că a fost „trimis” și că este diferit de Dumnezeul înaintea căruia stă în cer! Și despre Isus se spune că stă la dreapta lui Dumnezeu, o poziție superioară altor îngeri, și că a fost trimis de Dumnezeu, iar ego eimi nu poate schimba miraculos aceste declarații și să îi facă pe Isus și pe Gabriel eterni și egalii lui Dumnezeu lângă care se află. Trinitarienii pierd din vedere că în Exodul 3:14 vorbește „ÎNGERUL LUI IEHOVA” (Ex 3:2), și că declarația din Ex 3:14 nu îl transformă în mod miraculos pe „îngerul lui Iehova” în Iehova, DUMNEZEUL ATOTPUTERNIC ȘI ETERN, deoarece Iehova în Exodul 23:20-23 i-a dat aprobare acestui înger să se identifice ca fiind El, în calitate de reprezentat al Său, nu în calitate de coegal și coetern cu Creatorul! Când „ÎNGERUL LUI IEHOVA” a primit aprobarea de la Iehova să se identifice ca fiind Iehova, nu înseamnă că acest înger a devenit atotputernic și etern, ci continuă să fie un reprezentat inferior și subordonat al lui Iehova! (Ps 89:6) Dacă un supus primește o misiune ca să vorbească în numele regelui, acest lucru nu îl transformă în mod miraculos în egalul regelui, el nu devine însuși regele care l-a trimis, ci continuă să fie supusul și reprezentantul regelui! Dacă aplicarea integrală a cuvintelor din Ex 3:14 la îngerul lui Iehova, nu îl face pe acesta atotputernic și etern, cu atât mai puțin cuvintele ego eimi, jumătate din expresia prin care în unele versiuni ale LXX se traduc cuvintele din Ex 3:14 în greacă, l-ar putea face pe Isus, pe Gabriel, pe Pavel și pe alții care le-au folosit, atotputernici și eterni. (Mt 8:9; 26:22, 25; Lu 1:18; Ioa 1:20, 27; 3:28; 18:35; Fa 22:3; 23:6; Ro 7:14; 11:1, 13; 1 Co 1:12; 3:4) Îngerul lui Iehova din aceste relatări poate fi Isus Cristos, înainte de a veni pe pământ, iar el este descris și după înalțarea lui la cer ca fiind „UN ÎNGER” (Re 20:1-3), iar „NATURA DIVINĂ” (Ps 8:5; Ev 2:7) pe care o au toți îngerii, nu l-a făcut, și nu îl face pe îngerul lui Iehova etern și coegal cu Iehova, Tatăl și Dumnezeul lui, căruia i se supune. (Re 1:4-7; 3:2,12; 14:14-20)

Florin Lăiu a făcut următorul comentariu la un articol de pe acest blog despre Exodul 3:14:

„ Iar în Exodul 3, Solul lui YHWH este clar o altă persoană, totuși cu întreaga demnitate și autoritate a naturii divine, deoarece Își asumă cel mai sfânt Nume: EU SUNT CEL CE SUNT etc., originea Numelui mozaic YHWH. Nu ne putem permite să luăm ușor și superficial aceste declarații biblice. Dar mai sunt multe altele.” (Lăiu a făcut acest comentariu la materialul Ioan 1:1-poate fi folosit ca dovadă că Isus este Dumnezeu atotputernic?)

În nota de subsol [a] la Exodul 3:14 din Noua Traducere în Limba Română (NTLR), traducere făcută de baptiști, se spune:„Exodul 3:14 Sau: EU SUNT CEL CE PURUREA SUNT (în ebraică verbele sunt la timpul imperfect, deoarece în gândirea ebraică fiinţa este un concept dinamic; sensul nu implică numai existenţa, ci, în primul rand, prezenţa lui YHWH ca izbăvitor şi susţinător al lui Israel de aici înainte); LXX, influenţată de gândirea greacă, pentru care fiinţa era un concept static, traduce cu EU SUNT CEL CARE ESTE.” (sublinierea îmi aparține) Din această notă de subsol se înțelege că redarea din Septuaginta a versetului din Exodul 3:14 a fost influențată de gândirea și filozofia greacă, la fel ca și Florin Lăiu și ceilalți traducători EDCR!

„Situația sugerează că traducerea corectă a versetului din Exodul 3:14 ar trebui să fie: „Eu voi fi Ceea ce voi fi”. Traducerile antice ale lui Aquila și Teodothion (cca 140 e.n.) au redat textul ebraic ca având sensul de esomai hos esomai. O astfel de interpretare este sprijită de expresia din Ex 3:12 „Eu voi fi cu tine”.- Theological Dictionary of the Old Testament, vol. 3, p. 380-1.

„Esomai hos esomai”, „eu voi fi ceea ce voi fi”, felul în care Aquila și Teodothion au tradus corect în secolul al II-lea e.n. cuvintele din Ex 3:14, nu ne permite să credem că există vreo legătură între Ioan 8:58 și Ex 3:14!

Din ceea ce se spune în Exodul 23:20-23 înțelegem că „Solul lui YHWH”, „UN ÎNGER”, nu și-a luat din propria inițiativă sau datorită egalității sale cu YHWH „întreaga demnitate și autoritate a naturii divine, deoarece Își asumă cel mai sfânt Nume: EU SUNT CEL CE SUNT etc., originea Numelui mozaic YHWH”. Biblia spune că „Solul sau îngerul lui Iehova” a fost trimis de Iehova, adică Iehova este superior față de îngerul trimis de El ca să îl reprezinte. (Ge 24:7,40; Ex 13:21; 14:19; 32:34; 33:2; Nu 20:16 apare „un înger” la fel ca în Ex 23:20) De exemplu, cu privire la Moise se folosește același verb ebraic shâlach în Exodul 3:12,13, care este folosit în Ex 23:20 cu privire la „UN ÎNGER”. În Ex 9:1, 13; 10:3 citim că Moise a vorbit în numele lui Iehova înaintea faraonului, la fel ca și îngerul lui Iehova în Ex 3:14. Ar fi corect să ajungem la aceeași concluzie cu privire la Moise, la care a ajuns Florin Lăiu despre îngerul lui Iehova, că Moise își asumă „întreaga demnitate și autoritate a naturii divine, deoarece Își asumă cel mai sfânt Nume … YHWH”? Nici Moise și nici îngerul lui Iehova nu și-au asumat ei natura divină a lui YHWH, atunci când au vorbit în numele lui Iehova, ci au acționat ca reprezentanții lui Iehova, chiar dacă Iehova îi spune lui Moise că l-a făcut Dumnezeu! (Ex 4:16; 7:1)

Ebraistul S. R. Driver spune în nota la Exodul 23:20-23:

《un înger) … în versetul 21 apare ca reprezentantul direct al lui Iehova (vezi Ex 13:21) În alte locuri este descris în mod foarte clar că a condus poporul lui Israel: Hobab (Nu 10:31), stâlpul de foc (Ex 13:21), și arca (Nu 10:33).

numele meu) Manifestarea ființei mele. „Numele” este aproape o realitate obiectivă; este aproape o manifestare personală a lui Iehova. Ps 20:1; De 12:5 și în special Isaia 30:27. „Îngerul” este Însăși Iehova într-o coborâre care îl face vizibil pentru a îndeplini un scop special. (McNeile) vezi nota la Ex 3:2; DB. v.638f. și G.A. Smith The Twelve Prophets, II, 310-319.》(The Book of Exodus in the Revised Version, de S. R. Driver, 1911, Cambridge: the University Press, pg. 247-8)

În The Book of Exodus in the Revised Version, de S. R. Driver, 1911, Cambridge: the University Press, pg. 19, se spune în nota la Exodul 3:2:

《2. îngerul lui Iehova sau în Exodul 14:19; Ge 21:17; 31:2, „îngerul lui Dumnezeu”, este o manifestare temporală a lui Iehova, dar completă, care de obicei apare sub formă umană, care nu are personalitate separată și permanentă, când apare în acest fel, și care vorbește și despre care se vorbește uneori că fiind Însuși Iehova (de exemplu în Ex 3:4 comparat cu Ex 3:2; Ge 16:10,13; 31:11,13;Ju 6:12,14; 13:21), iar alteori ca fiind diferit de Iehova (de exemplu în Ge 16:2; 19:13,21,24; Nu 22:31). Așa după cum afirmă Davidson, „îngerul lui Iehova” se deosebește de „Iehova” numai prin faptul că se manifestă vizibil: „simpla manifestare crează o diferență între „îngerul lui Iehova” și „Iehova”, chiar dacă identitatea rămâne.”》

Îngerul lui Iehova nu își asumă egalitatea cu Iehova, Cel care l-a trimis să îl reprezinte folosind numele lui YHWH, YEHOWA, (Ex 3:15) nu „Eu Sunt” sau Ego eimi, iar ideea că „Eu Sunt” este numele lui Dumnezeu redat în Exodul 3:14 este greșită: verbul hāyā la forma imperfectivă trebuie redat corect la viitor, „Eu voi fi”, nu la prezent, „Eu Sunt” și așa după cum afirmă renumitul ebraist Driver, nu se referă la esența naturii lui Dumnezeu, ci la felul în care Dumnezeu a devenit tot ceea ce a fost necesar pentru a-l elibera pe Israel din Egipt! Biblia Cornilescu, ediția din 1924, revizuită în 2016, redă forma imperfectivă a verbului hāyā, ’ehyē care apare în Biblia Cornilescu în Ex 3:14 tradus în aceeași ediție ca „EU SUNT”, la timpul viitor: „Eu voi fi”, (Ge 26:3) „Eu voi fi”, (Ge31:3) „Eu voi fi”, (Ex 3:12) „Eu voi fi”, (Ex 4:12) „Eu voi fi”. (Ex 4:15) Este foarte evident din felul în care apare tradus ’ehyē în aceste versete din Biblia Cornilescu că verbul la aspectul imperfectiv trebuie tradus corect în română la timpul viitor, nu la timpul prezent ca „EU SUNT”, așa cum apare în Ex 3:14 în BC!

Florin Lăiu face următoarea afirmație pe blogul dânsului:

„ Este foarte probabil că Iisus cunoștea pronunția Numelui YHWH, dar nu avem dovezi că îl folosea public, cu excepția câtorva aluzii în care S-a referit la Sine ca „Eu Sunt”, ceea ce în dialectul iudeo-aramaic, vorbit de Iisus era ’ehwé, iar la persoana a III-a, yehwé (nu degeaba nobila audiență a pus mâna pe pietre).” (Pentru martorii lui Mr Rutherford voi analiza într-un material viitor explicațiile greșite din acest material)

Așa după cum ne-a obișnuit, Florin Lăiu își exprimă ideile greșite ca și cum ar fi adevăruri dovedite biblic și exegetic! În Luca 4:18-21 (TLN) Isus citește din sulul lui Isaia și folosește în public numele lui Iehova în sinagoga din Nazaret:

《18„Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să le anunț săracilor vestea bună, m-a trimis să le predic captivilor eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să-i pun în libertate pe cei zdrobiți ¹⁹  și să predic anul de bunăvoință al lui Iehova“. ²⁰  Apoi a înfășurat sulul, i l-a înapoiat slujitorului și s-a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra lui. ²¹  Atunci el le-a zis: „Astăzi s-a împlinit acest cuvânt din Scripturi pe care tocmai l-ați auzit“.》

Isus folosește în public numele Iehova, când citește din Isaia 61:1,2, dar nu pentru a lăsa să se înțeleagă că el ar fi fost Iehova din Vechiul Testament, sau că numele lui Dumnezeu ar fi „Eu Sunt”, iar el își proclamă existența eternă prin folosirea lui! În versetul din Isaia 61:2 Iehova este descris ca fiind „Dumnezeul nostru”, aceeași expresie care apare în EDCR în Ioan 8:54, iar Isus arată foarte clar că el nu este „Tatăl”, Iehova, „Dumnezeul nostru”, evident și Dumnezeul lui Mesia, ci este unsul și trimisul lui Iehova, pe care Mesia îl recunoaște ca Dumnezeu, și în numele căruia Isus a venit și a lucrat pe pământ.(Mica 5:4; Ioan 5:43; 10:25) Din relatarea din Luca 4:18-21 reiese că:

1) Iehova este numele „Dumnezeului nostru”, nu „Eu Sunt”; 2) Isus a folosit numele Iehova în public, nu pentru a sugera că el este Iehova, sau că el este egalul Dumnezeului său Iehova, ci pentru a recunoaște că Iehova este superiorul și Dumnezeul lui, cel care l-a uns și l-a trimis pe Isus în calitate de reprezentant al Său; 3) Isus a îndeplinit profețiile privitoare la unsul lui Iehova, Mesia, Cristos, Slujitorul lui Iehova, (Faptele 3:13,26; 4:24-30) prin urmare nimic din ceea ce a spus și a făcut Isus nu poate fi interpretat corect ca un argument că Isus își afirma egalitatea cu Dumnezeu, Tatăl, cel care l-a uns și Dumnezeul căruia i-a slujit și îi slujește supus. (1 Co 15:24,28) Cuvintele lui Isus din Ioan 12:28 nu au niciun sens dacă Isus a vrut să spună prin ego eimi, redat uneori ca „Eu Sunt” în EDCR, că el este Iehova, Dumnezeul atotputernic și etern, care în opinia traducătorilor EDCR este format din trei persoane! „Tată, proslăvește Numele Tău!” Și din cer s-a auzit un glas, (care zicea): „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!” (EDCR sublinierea îmi aparține) De ce nu îi cere Isus Tatălui să proslăvească „numele NOSTRU”, dacă el și Tatăl ar avea același nume și Isus se proclama ca fiind același Dumnezeu ca și Tatăl, adică „Eu Sunt”? De ce îi cere Isus Tatălui să glorifice „NUMELE TĂU”, „numele Tatălui,” nu „numele Tatălui, al Fiului, și al Duhului Sfânt”, dacă Isus ar fi dorit prin ego eimi să spună că el și Tatăl au unul și același nume „Eu Sunt”, sau că el, Tatăl, și spiritul sfânt formează unul și același Dumnezeu, care ar avea numele „Eu Sunt”? Este foarte clar că pentru Iehova și Isus sfințirea și glorificarea numelui Tatălui, Iehova, (Mt 6:9) este foarte importantă, dar Isus recunoaște că YEHOWA este numele Tatălui, nu propriul său nume, sau numele pe care Tatăl îl împarte cu Fiul și spiritul sfânt! Orice altă încercare de a interpreta că Isus se prezintă pe sine ca având același nume cu Tatăl, sau ca fiind același Dumnezeu cu Tatăl, nu ține cont de faptul că Iehova este numele Tatălui, nu al lui Isus, și că Iehova este Dumnezeul lui Isus. (Ioan 20:17; Re 3:2,12) Isus nu își poate fi lui însuși Tată și Dumnezeu, iar Isus este reprezentantul trimis de Iehova pe pământ. Un reprezentat nu va putea fi pus la egalitate cu cel care îl trimite, ci îi este subordonat acestuia. (Evrei 3:1-3)

Renumitul ebraist Franz Delitzsch îl contrazice pe Florin Lăiu deoarece redă în Ioan 8:58: „Înainte ca să fie Avraam, ’anī hū”. (Hebrew New Testament, ediția din 1977 publicată de Trinitarian Bible Society și în ediția din 1983 publicată de United Bible Societies) Franz Delitzsch nu a tradus Ioan 8:58 în ebraică așa cum pretinde Florin Lăiu că ar fi corect: „Înainte de Avraam, ’ehwé”! Florin Lăiu intră în contradicție cu cei mai renumiți lingviști și cei mai serioși ebraiști, de exemplu Furuli, Driver, și Graham S. Ogden (a scris o teză doctorală de 405 de pagini despre folosirea verbului hāyā/a fi/a deveni în VT), citați mai sus, care ne asigură că forma imperfectivă a lui hāyā, ’ehyē din Ex 3:14, este la viitor, nu la prezent! Acest lucru înseamnă că în limba ebraică nu există 《Eu Sunt》 în Exodul 3:14! În limba ebraică corespodentul pentru expresia română „eu sunt” este ’anī hū tradus literalmente: „eu (sunt) el”! Dacă Florin Lăiu era un ebraist serios ar fi știut că în ebraică expresia ’anī hū, „eu (sunt) el”, nu este sinonimă cu expresia ’ehyē asher ’ehyē, „Eu voi fi ceea ce voi dori a fi” (Driver, citat mai sus), care apare în Ex 3:14! Dacă Isus a vorbit în ebraică, când a spus „eu sunt”, a folosit expresia ’anī hū, sau poate numai ’anī, iar de aici vedem mult mai clar că ego eimi, „eu sunt”, în greacă, nu are niciun sens mistic și special de nume al lui Dumnezeu, și nu poate fi legat direct de cuvintele ebraice din Ex 3:14!

William R. Arnold a scris articolul The Divine Name in Exodus iii:14 (Numele Divin în Exodul 3:14), în Journal of Biblical Literature Vol. 24, No. 2 (1905), p. 107-165. (59 de pagini). Acest material poate fi descărcat în limba engleză mai jos.

În The Divine Name in Exodus iii:14 la paginile 126-127, Arnold scrie:

„Redarea verbului ebraic ‘ehyē ca ho on introduce un concept atât de străin minții evreiești precum îi este verbului ebraic. … Eu sunt cel ce sunt în limba ebraică nu este ’ehyē asher ’ehyē , care este deosebit față de această propoziție nu doar în ceea ce privește timpul verbului. Este necesară, în loc de o propoziție verbală, una nominală. În ebraică pentru Eu sunt cel ce sunt avem ‘anī ‘asher ‘anī, în același fel în care Eu sunt el este ‘anī hū. Forma de imperfect ’ehyē poate însemna doar Eu sunt pe punctul de a deveni, sau Eu voi deveni, sau Eu voi fi, … Sub nicio formă nu poate fi redată ca Eu sunt … ’ehyē în această propoziție poate înseamna doar Eu voi fi sau Eu voi deveni (ceva). … Așadar, redarea frazei ’ehyē asher ’ehyē [care apare în Ex 3:14 în ebraică] ca Eu voi fi ceea ce Eu voi fi, nu este doar alternativa cea mai firească, ci și traducerea cea mai necesară. Aceasta este traducerea literală a propoziției ebraice.” Înainte de Arnol, eruditul S. R. Driver și-a exprimat în A Treatise on the Use of the Tenses in Hebrew, ediția a III-a (Oxford: Clarendon Press, 1892), p. 43, sec. 38, nota1, preferința pentru traducerea: „Eu voi fi ceea ce Eu voi fi”.

Florin Lăiu, și ceilalți traducători EDCR, nu au ajuns la concluzia că „Eu Sunt este numele lui Dumnezeu” în urma studiului limbii ebraice, grecești, sau a ceea ce spune Biblia despre numele lui Dumnezeu, YEHOWA, și despre felul în care a fost folosit de Isus ca nume al Tatălui, nu ca numele comun Tatălui, Fiului și spiritului sfânt! Deoarece aceste idei prezentate de Florin Lăiu nu sunt din Biblie, dar a avut grijă să le introducă fraudulos în EDCR 2019, este normal să ne întrebăm care este originea credinței că „Eu Sunt este numele lui Dumnezeu”, și în funcție de răspunsul pe care îl găsim să evaluăm credibilitatea traducerii cuvintelor ego eimi ca „Eu Sunt” din EDCR!

Care este originea credinței că numele lui Dumnezeu este „Eu Sunt” și că acesta indică existența eternă?

Credința că numele lui Dumnezeu este „Eu Sunt” nu se bazează pe Biblie, dacă aceasta este tradusă corect din ebraică, aramaică și greaca koine, este analizată din punct de vedere lingvistic și se ține cont de context. Această credință, alături de credința că timpul a fost creat, se bazează pe ideile mitice și filozofice ale lui Platon, de exemplu cele exprimate în Timaios 37c-38b:

„… El a făcut o imagine eternă, care se mișcă în funcție de numere, pe care noi am numit-o Timp. Simultan cu crearea Cerului El a pus la cale crearea zilelor și a nopților, a lunilor și a anilor, care nu au existat înainte ca să vină în existență Cerul. Toate acestea sunt părți ale Timpului. Întocmai cum „Era” și „Va fi” sunt forme produse de Timp, deși le aplicăm în mod greșit, fără să ne dăm seama, la Ființa Eternă. Cu privire la aceasta spunem că „este” sau „era” sau „va fi”, în timp ce, spunând adevărul, numai „este” ar fi singurul termen potrivit; deoarece „era” și „va fi” sunt termeni care aplicați corespunzător se referă la Devenirea care provine din Timp, amândoi fiind în schimbare. Însă, nu îi aparține la ceea ce în uniformitatea sa nu este supus niciodată schimbării să devină fie tânăr sau bătrân odată cu trecerea timpului, nici să devină vreodată astfel, (…) nici să fie supus în general la oricare dintre condițiile care au atașate Devenirea specifică lucrurilor care se mișcă în lumea Rațiunii, acestea fiind forme generate ale Timpului, care imită Eternitatea”.

Acesta nu este un blog de filozofie, ca blogul lui Florin Lăiu, dar este necesar să vedem că Platon a fost cel care credea, la fel ca traducătorii EDCR și mulți alții, că „Ființa Eternă” este neschimbătoare, și că despre El se poate spune în mod corect doar că „este”, la prezent, sau că numele lui Dumnezeu este „Eu Sunt” în EDCR, și că formele verbale „era” sau „va fi” nu pot fi folosite corect pentru a-l descrie pe Dumnezeu. Filozofia lui Platon, nu Biblia sau exegeza biblică, susține ideea că despre Dumnezeu nu se poate afirma că „era” sau că „va fi”, deoarece El nu se schimbă și nu este supus Timpului creat. Logosul etern al lui Platon, identificat în mod greșit cu Logosul din Ioan 1:1, trinitatea lui Platon, crearea timpului, faptul că „Ființa Eternă” este neschimbătoare, și de aceea se poate spune doar că „este”, toate aceste idei pur filozofice sunt folosite de mulți erudiți și pastori „creștini” ca argumente în favoarea existenței unui Dumnezeu triunic, identic Dumnezeului păgânilor greci, iar Isus este inclus într-un astfel de Dumnezeu pe baza argumentelor lui Platon, considerate ca adevăruri absolute.

Cine sunt cei care au introdus în creștinism ideea preluată de la Platon că „Eu Sunt” este numele lui Dumnezeu, și că această expresie indică existența eternă?

Părintele Bisericii Ambrosie (cca 340-400) în Exposition of the Christian Faith, Book III   a înțeles că atunci când Isus a folosit în Ioan 8:58 adverbul „înainte [πριν/prin], … a indicat eternitatea lui Dumnezeu.”( Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 10. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. (Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1896.)

Ioan Crisostom / Gură de Aur (cca 349-407)  în Omilia 55 a spus:

„Dar care este motivul pentru care El nu spune „Mai înainte ca să fie Avraam, Eu eram”, ci spune „Eu Sunt”? Isus folosește expresia „Eu Sunt” (aceeași redare apare și în EDCR în unele versete în care vorbește Isus) în același fel ca și părinții, deoarece aceasta indică Existență continuă, independentă față de orice timp. Acesta este motivul pentru care expresia a fost considerată o blasfemie. Dacă nu au putut suporta comparația cu Avraam, deși aceasta era lipsită de importanță, ar fi încetat ei să arunce cu pietre în El, dacă El ar fi continuat să se facă egal cu Tatăl?” (Nicene and Post-Nicene Fathers, First Series, Vol. 14. Edited by Philip Schaff. (Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., 1889.) 

Redarea lui ego eimi ca „Eu Sunt”, din EDCR, în legătură cu Isus, reflectă gândirea lui Ioan Gură de Aur, contaminată de ideile mistice ale lui Platon. Ambrosie, și în special Ioan Gură de Aur, consideră că ego eimi îl face pe Isus „egal cu Tatăl”, și că acesta este motivul pentru care Isus a fost acuzat de blasfemie: prin ego eimi s-a proclamat a fi egal cu Dumnezeu, și a vrut să spună că nu are început! Exact acestea sunt „argumentele” filozofice folosite de Florin Lăiu și de majoritatea trinitarienilor! EDCR nu redă fidel ego eimi în felul și cu semnificația pe care o avea această expresie atunci când a fost scrisă de apostolul Ioan în secolul I, în Evanghelia sa, și nici ceea ce găsim în Codex Vaticanus, din secolul al IV-lea. EDCR redă prin ego eimi tradus ca „Eu Sunt” înțelegera mistică și filozofică a părinților neoplatonieni din secolul al IV-lea, în special cea a lui Ioan Gură de Aur. Traducătorii EDCR 2019 au confundat Evanghelia lui Ioan, scrisă în secolul I, cu scrierile părintelui neoplatonian Ioan Gură de Aur, din secolul al IV-lea, și au tradus ego eimi ca fiind misticul „Eu Sunt” din scrierile acestui filozof influențat de Platon! Cu siguranță traducătorii care oferă o traducere care se alinează fidel textului din limba-sursă, nu ar face o astfel de greșeală fatală, care subminează până și cea mai mică urmă de încredere pe care „cititorul educat” ar putea să o aibă în EDCR 2019!

Au respectat traducătorii EDCR sensul pe care îl redau în propriile dicționare pentru ego eimi?

Dicționarul grec român al Noului Testament, 1999, 1-1, București, SBIR, redă astfel la pagina 90 eimi și ego eimi:

„I. a fi, a exista; a trăi, a se naște, a se isca, a se face. II. a fi nume predicativ (…) d) ego eimi– v. ego.”

Aceeași definiție o găsim și la pagina 136 în Dicționarul limbii grecești koine (grec-român), SBIR, de dr. O. Baban, prelucrat după dicționarul lui Gh. Badea. În niciunul din aceste dicționare nu apare explicația că ego eimi reprezintă misticul „Eu Sunt” din EDCR, adică numele propriu al lui Dumnezeu, după părerea greșită și nesusținută de lingviști a multora. Concluzia este că acești traducători nu își respectă definiția lui ego eimi din dicționarele publicate de SBIR, aceeași Societate care a publicat EDCR 2019! Dacă comparăm ceea ce se spune în dicționarele publicate de SBIR despre ego eimi, cu felul în care a fost tradusă uneori această expresie în EDCR ca „Eu Sunt”, ajungem la concluzia corectă că redarea expresiei ca un nume propriu, din EDCR, este o invenție pur filozofică, mistică, ilegitimă, lipsită de onestitate, părtinitoare, și că nu are aprobarea autorităților în materie de limbă ebraică veche și greaca koine!

Este corectă redarea la trecut a lui eimi ca „eram” din TLN din Ioan 8:58 (în engleză „I have been” NWT 2013)?

Traducerea Lumii Noi redă Ioan 8:57,58 astfel:

„Iudeii i-au spus: „N-ai nici cincizeci de ani și totuși l-ai văzut pe Avraam?“58  Isus le-a zis: „Foarte adevărat vă spun: Eu eram înainte ca Avraam să vină în existență“. ”

Iudeii care i se opuneau lui Isus au luat pietre ca să îl omoare pe Isus deoarece a pretins că l-a „văzut pe Avraam”, deși, așa după cum au spus ei, Isus nu avea „nici cincizeci de ani”. Isus le-a spus că el a existat în ceruri ca o creatură spirituală puternică, înainte de a veni pe pământ și înainte ca Avraam să se nască. În acest verset acțiunea verbului eimi a început „înainte ca Avraam să vină în existență” și era încă în curs de desfășurare. EDCR redă forma de prezent a lui eimi la timpul trecut în Ioan 15:27: „Și voi de asemenea veți mărturisi, căci de la început ați fost (este formă de prezent a lui eimi) cu Mine.” În Ioan 15:27 este descrisă o acțiune începută în trecut și care continua până în prezent, și de aceea este potrivit ca traducătorii EDCR să redea acest verb la trecut. În aceeași situație, din punct de vedere gramatical, se află și Ioan 8:58, verset în care traducătorii TLN au redat 《eimi》 la trecut, ca 《eram》, deși în greacă verbul este la forma de prezent.

În A Grammar of New Testament Greek, de N. Turner, vol. III, Syntax, (Edinburgh: T&T Clark, 1963) p. 62, 1 (c) se spune despre Ioan 8:58:

《Prezentul care indică continuarea unei acțiuni din trecut până în momentul în care se vorbește este realmente același ca perfectivul, singura diferență fiind că acțiunea este exprimată ca fiind în curs de desfășurare. Se utilizează frecvent în NT: Lu 2:48; 13:7; … Ioan 5:6; 8:58 (eimi), 14:9, 15:27》

 G.B. Winer, care este considerat de Wallace marele gramatician al limbii grecești din secolul al XIX-lea, ne spune despre verbul din Ioan 8:58:

《40 c. Uneori timpul Prezent include și un timp trecut, de exemplu atunci când verbul exprimă o stare care a început într-o perioadă de timp din trecut, dar care continuă- o stare descrisă într-un interval de timp: Ioan XV. 27 [15:27]… Viii.58 [8:58] πρὶν ἀβραὰμ γενέσθαι ἐγὼ εἰμί (vezi Ieremia 1:5 … Psalmul 89:2), 2 Petru iii.4 [3:4], 1 Ioan iii.8 [3:8]. Tot în această categorie poate fi menționat și Faptele XXV.11 [25:11] εἰ μὲν οὖν ἀδικῶ καὶ αχιον θανάτου πέπραχά τι.》- A Grammar of the Idiom of the New Testament, tradusă de J. Henry Thayer (Andover: Warren F. Draper, Philadelphia, Smith, English, & co. 1869), pagina 267.

Din aceste cărți de gramatică a limbii grecești folosite în NT vedem că din punct de vedere gramatical formele verbului eimi din Ioan 8:58 și Ioan 15:27 sunt în aceeași categorie, ambele indicând o acțiune începută în trecut și în curs de desfășurare în momentul în care a vorbit Isus. EDCR redă verbul din Ioan 15:27 la trecut, 《ați fost》, deși în greacă este la prezent. TLN nu poate fi acuzată în mod consecvent că redă greșit eimi ca „ERAM” în Ioan 8:58, deși în greacă verbul este la prezent, fără a-i acuza și pe traducătorii EDCR că au redat greșit verbul eimi din Ioan 15:27 la trecut! Dacă TLN a redat greșit prezentul grecesc prin 《eram》 în Ioan 8:58, și traducătorii EDCR au redat greșit prezentul grecesc prin 《ați fost》 în Ioan 15:27. Din cartea de gramatică a lui Winer vedem că există o legătură între Ioan 8:58 și redarea din Septuaginta a versetului din Ieremia 1:5. Acest detaliu ne va ajuta să înțelegem mai bine Ioan 8:58. Dar chiar și traducerea verbului eimi ca 《Sunt》 din EDCR nu îl tranformă pe Isus în egalul lui Dumnezeu!

De ce putem fi siguri că forma la prezent a verbului a fi, 《Sunt》sau 《sunt》 nu transformă în mod miraculos o persoană, sau mai multe persoane, în egalii Dumnezeului atotputernic, sau că cei despre care se spune că 《sunt》 devin în mod misterios o parte a lui Dumnezeu?

EDCR redă verbul eimi din 1Ioan 4:16, 17 astfel: „… Dumnezeu este dragoste… cum este [estin formă a lui eimi] El, așa suntem [esmen formă a lui eimi] și noi în lumea aceasta.” Putem să spunem despre creștini că „Sunt așa cum este Dumnezeu” sau putem spune că „Sunt așa cum este glorificatul Cristos”. În fiecare caz avem același verb „a fi”, eimi, care i se aplică lui Dumnezeu și lui Cristos, dar tot la timpul prezent este folosit de Ioan pentru a se referi la toți creștinii. Dacă aplicăm argumentația strict trinitariană pe care o folosesc mulți despre verbul eimi din Ioan 8:58, ajungem la concluzia că prin „suntem” din 1 Ioan 4:17 se afirmă despre creștini că au existat dintotdeauna, deoarece același verb care i se aplică lui Dumnezeu, eimi, este folosit cu privire la noi! Ca să fim mai siguri că aceasta este concluzia corectă, putem arăta că apare kathōs, „cum” (EDCR), „așa cum” (TLN), în acest verset pentru a face o comparație directă între cum este Dumnezeu și cum suntem creștinii! Este clar că această formă trinitariană de interpretare a verbului eimi este eronată, filozofică și complet speculativă! Dacă unii traducători influențati de filozofia lui Platon ar decide, asemenea traducătorilor EDCR, să redea eimi din 1Ioan 4:17 cu literă mare, „Suntem”, acest lucru nu ne-ar face pe creștini să devenim eterni, la fel cum nici redarea mistică a lui eimi ca „Sunt” din Ioan 8:58 (EDCR) cu privire la Isus, nu îl face pe Isus să fie „egal cu Tatăl”, doar pentru că așa a dorit Ioan Gură de Aur, sub influența gândirii filozofice din timpul lui, și așa își doresc traducătorii EDCR din zilele noastre! Felul în care este folosit verbul eimi de către apostolul Ioan, arată foarte clar că acest verb nu conține nimic din bagajul filozofic al lui Platon. De asemenea, falsificarea Bibliei prin traducerea lui eimi ca „Sunt” (EDCR) nu schimbă cu nimic realitatea: chiar dacă traducătorii EDCR au tradus greșit eimi ca un nume propriu, în unele pasaje în care este folosit de Isus, acest lucru în realitate nu îl poate face pe „Robul” (Faptele 3:13,26; 4:24-30 EDCR) lui Dumnezeu, Isus, să fie egalul Tatălui, egalul Dumnezeului pe care îl slujește!

În A New Syntax of the Verb in NT Greek, 1994, Peter Lang Publishing, New York, pg. 41,42, K. L. McKay, absolvent de onoare al Universităților din Sydney și Cambridge, unde a studiat greaca clasică pe care apoi a predat-o timp de 26 de ani la Australian National University, spune:

《4.2.4. Extensia din timpul trecut. Atunci când este folosit timpul prezent fie cu o expresie la timpul trecut sau ca o extensie a timpului cu implicații la trecut (dar nu în narațiunile la trecut, pentru care vezi 4.2.5), timpul prezent indică o acțiune care a început în trecut și continuă în timpul prezent: Luca 13:7 … Luca 15:29 … Ioan 14:9 … Faptele 27:33 … Ioan 8:58 πρὶν Ἀβραὰμ γενέσθαι ἐγὼ εἰμί, I have been in existence since before Abraham was born ( „Eu eram în existență mai înainte ca să se nască Avraam”). Aceasta este o formă de înțelegere continuă a aspectului imperfectiv, iar utilizări similare pot fi întâlnite la timpul imperfect și cu participiile imperfective: vezi 4.3.4.》

În cartea sa The Role of Theology and Bias in Bible Translation, ediția a II-a, Awatu, Stavern, 2011, lingvistul Rolf J. Furuli răspunde unor întrebări importante legate de traducerea lui Ioan 8:58, la pg. 309-314:

《Indică Eimi împreună cu Prin un timp trecut?

Elementul timp din verset este evident: „înainte ca Avraam să vină în existență”. Adverbul grecesc tradus prin „înainte” este prin, și atât Modern Hebrew New Testament cât și Delitzsch’ Hebrew New Testament au beterem acolo unde textul grecesc are prin.

Termenul ebraic și cel grecesc înseamnă „înainte” și, din punct de vedere semantic, expresia „înainte ca Avraam” trebuie să se refere la un moment din timp în care Avraam nu fusese încă născut.

Cât de lung a fost aceast „timp” nu poate fi determinat de gramatică sau de sintaxă; poate sau nu să se refere la veșnicie.

La aceasta Bowman are un argument straniu, care, în opinia lui, „este critic și oarecum nou” [Jehovah’s Witnesses, Jesus Christ, and the Gospel of John, de R.M. Bowman, pg. 110]. El spune că, din cauza expresiei prin Abraam genesthai, expresia egō eimi „nu indică spre intervalul de timp dintre nașterea lui Avraam și momentul în care a vorbit Isus”, ci mai degrabă „dintre nașterea lui Avraam și trecutul cel mai îndepărtat”. Apoi, el explică altfel, spunând că „o propoziție care începe cu prin nu poate specifica ‘durata’ până în prezent, deoarece ea se referă la o perioadă de timp anterioară evenimentului din trecut menționat în propoziție”. Nu se menționează de unde provine această regulă.

Ceea ce Bowman trece cu vederea este că verbul grecesc eimi este atât static [nota 91 Un verb static descrie mai degrabă o stare decât o acțiune. Verbul ebraic hāyā și expresia ’anī hū reprezintă stări.] cât și imperfectiv, o combinație care exprimă o situație de durată. [Nota 92. A. T. Robertson în A Grammar of the Greek New Testament, p. 864, vorbește despre „ PUNCTUALUL (AORIST) PREZENT ”, și menționează eimi în legătură cu acesta. Robertson a susținut punctul de vedere greșit și vechi în care aspectul era confundat cu Aktionsart. Ioan 8:58 nu se potrivește cu descrierea oferită de el ca un verb punctual. B. M. Fanning în Verbal Aspect in New Testament Greek, p. 113, enumeră următoarele stări: „Verbe existențiale, care indică identitatea sau apartenența la o categorie”, iar eimi intranzitiv (nu este folosit copulativ sau în frazele ce indică locul)”.]

Fanning spune: „Aspectul prezent cu STĂRI denotă existența continuă a subiectului în starea indicată de verb”. [NOTA 93. Verbal Aspect in New Testament Greek, de B.M. Fanning, pg. 137.]

Subiectul versetului este „eu”, adică Isus, și a afirma că este „oarecum nouă” pretenția că eimi s-ar referi la existența continuă a lui Isus de la nașterea lui Avraam până în trecutul îndepărtat, e prea puțin.

Din punct de vedere gramatical, această afirmație ar fi fost complet nouă, și, dacă s-ar fi arătat într-adevăr că existența continuă a stărilor poate fi inversată, aceasta ar fi schimbat în mod radical studiul aspectelor verbale.

Bowman nu dă niciun exemplu în spirijinul ideii sale neobișnuite; totuși, pot fi găsite exemple de existență continuă în sens regresiv și în propozițiile cu grecescul prin sau ebraicul beterem („înainte”). …

The Modern Hebrew Testament și Delitzsch’s Hebrew New Testament folosesc cuvântul beterem acolo unde LXX are prin.

Ieremia 1:5 folosește acest cuvânt de două ori într-o construcție similară cu cea din Ioan 8:58.

În aceste locuri, LXX are pro tou, o expresie cu aceeași semnificație ca prin.

„Te-am cunoscut înainte (pro tou) să te fi întocmit (plasai) în pântecele mamei tale și te-am sfințit (hegiaka) înainte (pro tou) să fi ieșit (ekselthein) din pântece”.

A „cunoaște” este o stare a minții, iar prezentul grecesc trebuie să indice o stare care continuă. Perfectul din limba ebraică are exact aceeași semnificație. În ebraică și greacă găsim prepoziția „înainte” cu referire la un timp trecut, înainte de nașterea lui Ieremia.Dumnezeu l-a cunoscut pe Ieremia din acest moment până când a rostit cuvintele respective.La fel ca în propoziția paralelă. A „sfinți” este un act care duce la o stare. Aici este folosit un perfect grecesc, indicând că o propoziție care începe cu „înainte” poate exprima o stare care durează până în prezent.

Traducerea lui Ego Eimi

Cum ar trebui tradus egō eimi în engleză?

După cum am menționat deja, limba greacă are o conjugare verbală numită „perfect”, care nu este nici timp verbal nici aspect, dar care în multe cazuri se referă la o stare sau condiție rezultând dintr-o acțiune finalizată.

Aceasta este adesea tradusă cu perfectul englezesc, dar cele două s-ar putea să nu se potrivească exact.

Verbul grecesc eimi, fiind static, nu are formă de perfect. Neputând alege un perfect pentru eimi, Ioan a ales aspectul imperfectiv al prezentului grecesc pentru a descrie o stare care durează din trecut și continuă în prezent.

În engleză, participiul prezent reprezintă aspectul imperfectiv, dar participiul nu poate descrie o acțiune sau o stare care a început înainte de un anumit punct din trecut și care continuă în prezent.

Același lucru este valabil și în cazul prezentului englezesc.

Pentru că nu este nici timp nici aspect, se poate referi la trecut, la prezent și la viitor.

La fel ca participiul, prezentul englezesc nu poate fi extins încât să includă un interval de timp dinaintea unui anumit punct din trecut; prin urmare, prezentul englezesc și grecesc pot să se excludă reciproc în situațiile care combină trecutul și prezentul.

Cum ar trebui, așadar, să traducem egō eimi din Ioan 8:58 în limba engleză?

Să analizăm posibilitățile de traducere în lumina următorilor patru parametri: „gramaticalitate”, „inteligibilitate”, „transmiterea exactă a mesajului” și „adăugarea de elemente”.

1. „Eu am fost înainte ca Avraam să vină în existență”. Această redare este corectă din punct de vedere gramatical, este inteligibilă și nu adaugă elemente care nu se găsesc în text, dar pentru că starea este limitată la timpul trecut, înainte ca Avraam să vină în existență, iar Isus încă era în viață când și-a exprimat preexistența, mesajul este distorsionat.

Timpul preterit englezesc (Past Tense) nu poate include o stare încă efectivă.

2. „mai înainte ca Avraam să vină în existență, Eu sunt”. [Eu Sunt în EDCR 2019] Aceasta este redarea lui Ioan 8:58 pe care o găsim în majoritatea traducerilor, preferată de Bowman, dar cea mai puțin atractivă, din mai multe motive.

Această traducere este negramaticală, deoarece timpul prezent din limba engleză nu poate începe înaintea unui anumit moment din trecut.

Este neinteligibilă și nu transmite mesajul, deoarece trebuie adăugat un element de misticism pentru a-i apăra locul într-o traducere engleză.

Această redare adaugă elemente străine, deși în textul grecesc nu există conotații mistice.

3. „Eu eram (în engleză: I have been) înainte ca Avraam să vină în existență”. Aceasta este redarea din TLN și alte câteva traduceri, inclusiv din nota marginală inițială a New American Standard Bible.

Traducerea aceasta este negramaticală, deoarece perfectul englezesc nu poate fi folosit pentru a descrie o stare ancorată într-un anumit moment din trecut. Redarea este totuși inteligibilă și deci transmite mesajul. De asemenea, această redare nu adaugă elemente mistice sau străine.

Adevărul este că nu se poate traduce strict literal acest pasaj din greacă în engleză, deoarece aspectele limbii grecești sunt diferite de ale limbii engleze.

Comparând traducerile de mai sus, constatăm că varianta 2), care este cea mai populară, nu îndeplinește niciuna dintre cele patru cerințe, deși variantele 1) și 3) îndeplinesc trei din cele patru cerințe.

Personal, prefer traducerea 3) în loc de 1), deoarece 3) nu distorsionează mesajul.

Am discutat problema traducerii acestui pasaj cu doi lingviști norvegieni de marcă. Ei au ales varianta 3) fără ezitare, deoarece au considerat că o redare negramaticală, dar inteligibilă, este mult mai bună decât una care nu transmite mesajul.

Deși redarea din TLN prezintă lipsuri din punctul de vedere al gramaticii limbii engleze, în nici un caz nu transmite părtinire din partea traducătorilor. Cititorii au ocazia să interepreteze ei înșiși cuvintele lui Isus din relatarea lui Ioan atunci când citesc traducerea literală a acestui pasaj.

Există, totuși, o modalitate de a evita problemele menționate mai sus, și anume dacă este permisă adăugarea unui mic element care nu se califică nicidecum ca interpolare. K.L. McKay face acest lucru în excelenta sa redare: „Eu exist de când s-a născut Avraam》.

Jason D. BeDuhn a comparat felul în care apare tradus NT în cele mai importante Biblii din engleză, în cartea Truth In Translation, University Press of America, 2003. Traducerea Lumii Noi este una dintre cele 9 Biblii comparate. Capitolul 10, „Alterarea Timpurilor Verbale”, analizează Ioan 8:58 la paginile 103-112 unde se spune:

《În mai multe ocazii Isus spune „Eu sunt” fără să adauge un substantiv predicativ sau o frază care să urmeze după verb (Ioan 4:26; 6:20; 8:24, 28; 13:19; 18:5-6, 8). Majoritatea acestor versete se încadrează printre expresiile cunoscute în greacă și sunt înțelese foarte clar în contextul în care apar. Dar la un moment dat cineva a constatat că acestă combinație foarte obișnuită a pronumelui la persoana întâi „Eu”, cu verbul la prezent „sunt”, pare să indice același lucru pe care Dumnezeu i l-a spus lui Moise, atunci când i s-a revelat în VT și care în engleză apare redat ca „Eu sunt” (Exodul 3:14). … În realitate, „Eu sunt” este o redare dubioasă a expresiei ebraice din Exodul. … În Septuaginta în Exodul 3:14 apare că Dumnezeu a spus ego eimi ho on: „Eu sunt ființa”, „Eu sunt cel care există”. Dumnezeu nu spune ”Eu sunt Eu Sunt”, ci el spune „Eu sunt ființa”. Fraza „Eu sunt” nu este în sine un titlu, ci scoate în evidență titlul sau identificarea pe care Dumnezeu o folosește cu privire la el. Scoaterea frazei „Eu sunt” din propoziție, ca și cum aceasta ar fi avut rolul de a fi folosită singură, este o scamatorie interpretativă care denaturează complet rolul pe care îl are în toată propoziția, atât în traducerea în greacă în Exodul 3:14 din Septuaginta, cât și în Ioan 8:58. Nu există absolut nimic în originalul în greacă în Ioan 8:58 care să sugereze că Isus a citat în acest verset din Vechiul Testament, acest lucru fiind contrar cu ceea ce vrea să sugereze redarea din TEV care folosește ghilimele specifice unui citat pentru „Eu sunt”. Gândește-te la următorul lucru. Dacă „Eu sunt” era un citat separat, atunci fraza nu ar avea niciun subiect, sau un verb principal care să fie folosit împreună cu „înainte ca Avraam să vină în existență”.

Inconsecvența în traducere este adesea un indicator al parțialității. … Așa după cum am amintit mai sus, în unele cazuri ego eimi este folosit fără un complement direct, astfel încât la prima vedere ar putea părea că este o propoziție independentă: „Eu sunt”. Dar o analiză atentă a acestor cazuri ne face să ajungem la concluzia că deși nu apare, complementul direct este înțeles ca fiind implicit.

În Ioan 4:26 samariteanca vorbește cu Isus despre profețiile privitoare la venirea lui Mesia. … El îi spune că este tocmai persoana despre care ea vorbește, Mesia.

În Ioan 6:20 discipolii erau într-o barcă în mijlocul unei furturi, iar Isus se apropie de ei mergând pe apă. … Isus le spune: egṓ eimi mē phobeisthe (cuvânt cu cuvânt: „Eu sunt, nu vă temeți”). Toate traducerile pe care le comparăm recunosc că este implicat un nume predicativ, exprimat prin pronume, în această propoziție: „Acesta sunt Eu, nu vă temeți”. Isus nu le spune că el există, nici nu se apropie de ei citându-le o frază din Biblie. El le spune că el este el, Isus, cel care se apropie de ei, și de aceea nu au niciun motiv să se teamă.

În Ioan 8:24 Isus le spune opozanților săi: „Veți muri în păcatele voastre dacă nu credeți că Eu sunt (el)” (egṓ eimi). El nu îi îndeamnă să creadă în existența lui. Ei știu foarte bine că el există, și îl consideră o pacoste. Atunci când le spune că trebuie să creadă că „Eu sunt (el)”, răspunsul iudeilor arată care este semnficația corectă a acestei expresii. Ei îl întreabă: „Cine ești tu?” Întrebarea lor are sens numai dacă egṓ eimi din versetul 24 înseamnă „Eu sunt (el)”. Puțin mai jos, în Ioan 8:28, Isus le răspunde la întrebare. El face referire la viitor când ei îl vor „înălța pe Fiul Omului”, iar apoi le spune că ei vor înțelege că „Eu sunt (el)” (egṓ eimi). Cu alte cuvinte, ei îl vor recunoaște că este Fiul Omului după răstignire. …

În Ioan 13:19 Isus prezice ceea ce urmează să se întâmple pentru ca atunci când se vor împlinii cuvintele lui, oamenii să creadă că „Eu sunt (el)” (egṓ eimi). Din nou, contextul apropiat furnizează identitatea implicată. Isus citează din Psalmul 41:9, în versetul precedent, unde se vorbește despre trădare. Isus se identifică în mod clar ca fiind cel despre care se vorbește în acest pasaj din Vechiul Testament. …

În Ioan 18 Isus îi întreabă pe soldați pe cine caută. Atunci când ei răspund că îl caută pe Isus Nazarineanul, Isus le răspunde: „Eu sunt (el)” (egṓ eimi). Cu alte cuvinte: „Eu sunt Isus pe care îl căutați”. Atunci când le spune prima dată acest lucru soldații cad șocați. Dar nu există niciun motiv să credem că Isus a folosit în contra lor vreun fel de vrajă verbală. Nu există nimic în cuvintele egṓ eimi care să aibă putere. Cel care are putere este Isus. …

În Ioan 8:58 … toate traducerile, cu excepția la LB și NW [Traducerea Lumii Noi], nu țin cont de adevărata legătură dintre verbele folosite în propoziție, și formează o propoziție care nu are sens în limba engleză. Pe lângă acest lucru, vedem o scriere ciudată cu litere mari în NAB [《EU SUNT》], AB [《EU SUNT》], și TEV [ 《„Eu Sunt”》, aceeași redare care apare și în EDCR 2019, doar că neoprotestanții români nu au mai adăugat și ghilimelele specifice unui citat]. Aceste schimbări ale semnificației din greacă și ale procedurilor de traducere indică spre faptul că părtinirea a intervenit în munca traducătorilor. Ceea ce i-a umplut de mânie pe cei care l-au ascultat pe Isus a fost afirmația lui că îi este superior lui Avraam, și că avea o vârstă supraumană, nu faptul că Isus s-ar fi autoproclamat ca fiind divin. … Argumentul lui Isus din Ioan 8:58 este că el are o vârstă mai mare decât Avraam, și după standardele societății evreiești, el are o autoritate mai mare decât acest patriarh. Niciunul dintre cei care l-au ascultat pe Isus, sau dintre cei care au citit Evanghelia lui Ioan în acel timp, nu ar fi înțeles că simpla expresie „Eu sunt” este un act de autoproclamare a divinității, iar dacă te gândești mai bine, această expresie este cea mai obișnuită combinație pronume-verb folosită în orice limbă.》

Este demnă de încredere revizuirea făcută Bibliei Cornilescu-EDCR 2019?

Cea mai sigură metodă pentru a verifica dacă putem avea încredere într-o persoană, sau un grup de persoane, este aceea de a observa dacă aceasta/aceștia își respectă promisiunile făcute! Comitetul de Revizuire EDCR a promis că „se alinează fidel la original”. Eu am făcut o scurtă analiză a unor termeni folosiți în greacă în Noul Testament și am comparat cât de fidel îl redau acești traducători luând ca referință propriile lor dicționare, și alte lucrări de specialitate în domeniul limbii grecești koine. Care este rezultatul acestei analize obiective?

• STAUROS avea sensul de „STÂLP” în secolul I. Traducerea lui în română prin termenul anacronic „cruce”, dovedește că traducătorii EDCR nu și-au respectat propriul dicționar: au redat corect verbul stauroo ca „răstignit”, dar nu au ales redarea corespunzătoare pentru stauros ca „stâlp”, deși acesta este sensul original al acestui termen grecesc. Este clar că traducătorii EDCR nu și-au respectat promisiunea de a se alinia fidel la originalul grecesc al Noului Testament! Traducerea Lumii Noi (TLN) redă corect substativul grecesc stauros ca „stâlp de tortură”.
• EPIKALEOMAI din Faptele 7:59 este redat ca a se „ruga” în EDCR, fiind tradus astfel exclusiv în acest verset, iar această traducere este complet greșită, dacă o comparăm ce cele două dicționare publicate de SBIR, și cu contextul. Traducerea Lumii Noi (TLN) redă corect acest verb în Fp 7:59 ca „implora”. Traducătorii EDCR își pierd complet credibilitatea deoarece au falsificat semnificația termenului grecesc epikaléomai pentru a-și fabrica artificial argumente că Isus este Dumnezeu atotputernic, și că Biblia încurajează practica de a-i adresa rugăciuni lui Isus. Traducătorii EDCR nu își respectă nici propriile dicționare, și nici promisiunea făcută de a se alinia la semnificația originală a verbului epikaléo care nu apare deloc folosit în Noul Testament cu sensul „A SE RUGA” din Faptele 7:59 EDCR 2019!
• EGO EIMI este redat în EDCR în unele cazuri atunci când este folosit de Isus, ca „Eu Sunt” (Ioan 8:58; 18:5,6), transmițându-le cititorilor impresia greșită că Isus își autoproclama dumnezeirea și existența eternă prin aceste cuvinte. Am analizat argumentele oferite de lingviști și am văzut că nici în ebraică, expresia ani hu, și nici în greacă, ego eimi, expresii care în română s-ar traduce „eu sunt”, nu conțin în ele nimic misterios și nu sunt folosite ca nume proprii, sau ca titluri ale lui Dumnezeu. Redarea din EDCR 2019 a lui ego eimi ca un nume propriu „Eu Sunt”, își are originea în filozofia lui Platon și în explicațiile eronate ale lui Ioan Gură de Aur, care credea că prin aceste cuvinte Isus își exprima existența eternă și egalitatea cu Tatăl. Însăși faptul că ego eimi este redat diferit în aceeași relatare – ca „Eu sunt” în Marcu 6:50 și Ioan 6:20 și ca „Eu Sunt” în Matei 14:27 – dovedește că traducătorii EDCR nu au ajuns la un acord cu privire la care este redarea corectă! Redarea consecventă și fidelă sensului original este cea din Traducerea Lumii Noi (TLN) care folosește „Eu sunt” peste tot, în relatările despre despre același miracol din diferitele Evanghelii: în Matei 14:27, în Marcu 6:50 și în Ioan 6:20! Traducătorii Martori (TLN) nu i-au adăugat nuanțe mitologice expresiei ego emi atunci când au tradus-o ca „Eu eram/sunt”! Traducătorii EDCR au depus eforturi asidue ca să îi făurescă un loc în Biblie dumnezeului triunic al păgânilor și să construiască argumente artificiale în favoarea dumnezeirii lui Isus, folosindu-se de explicațiile părinților neoplatonieni din secolul al IV-lea. Zelul lor de a face acest lucru, demostrat prin felul greșit, părtinitor, și lipsit de onestitate în care au tradus ego eimi ca „Eu Sunt”, este tocmai ceea ce îi descalifică pe traducătorii EDCR 2019. Ei nu pot să ofere o traducere care „SE ALINEAZĂ FIDEL LA ORIGINAL”, făcând eforturi asidue să se alinieze fidel la filozofiile lui PLATON și la anacronica dogmă a Trinității, apărută în creștinismul apostat din 325-451 e.n. Traducerea EDCR 2019, care face chiar și imposibilul să fie posibil – inventează sensul complet nou pentru epikaleo de <a se ruga> și <Eu Sunt> pentru ego eimi – ca să furnizeze argumente artificiale în favoarea doctrinei false a Trinității, nu poate fi demnă de încredere, deoarece nici în cazul redării cuvintelor ego eimi din Ioan 18:6 ca „Eu Sunt”, nu a ținut cont că în Codexul Vaticanus apare „Eu sunt ISUS”! (vezi imaginea de la început)
• Putem avea încredere în traducătorii care au format Comitetul de Revizuire al EDCR 2019 care nu au ținut cont nici de cele mai vechi manuscrise ale Evangheliei lui Ioan, nici de definițiile termenilor grecești din dicționarele publicate de SBIR, dar care au acordat o atenție ieșită din comun la ceea ce spunea Platon și Ioan Gură de Aur despre ego eimi, pe care l-au tradus prin misticul „Eu Sunt”? (Îi sunt recunoscător prietenului meu George Florin Baciu care a contribuit la realizarea acestui material.)