„8 Amintește-ți de ziua sabatului ca s-o sfințești: „-Exodul 20:8 Traducerea Lumii Noi
„Amintește-ți de ziua sabatelor (apare în Septuaginta forma de plural τῶν σαββάτων ) ca s-o sfințești.” Exodul 20:8 apare astfel în Septuaginta (NETS) în limba greacă: „μνήσθητι τὴν ἡμέραν τῶν σαββάτων ἁγιάζειν αὐτήν.”
„Instituția Sabatului, care își are originea în Eden, este la fel de veche ca și lumea. El a fost păzit de toți patriarhii, de la creațiune încoace. În timpul robiei din Egipt, izraeliții au fost forțați de supraveghetorii lor să calce Sabatul și, în mare măsură, au pierdut conștiența sfințeniei lui. Când Legea a fost proclamată pe Sinai, primele cuvinte ale poruncii a patra au fost: “Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești”, arătând că Sabatul nu a fost instituit atunci, ci suntem îndrumați înapoi, la originea lui, la creațiune. Pentru a-L șterge pe Dumnezeu din mintea oamenilor, Satana tinde să nimicească acest mare monument de aducere aminte. Dacă oamenii ajung să-L uite pe Creatorul lor, atunci nu vor mai face nici un efort pentru a rezista puterii răului și Satana este sigur de prada sa.” PP 336.2,Ellen G.W.,fondatoarea adventismului.
„Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea acestui Sabat, ziua a şaptea, ca zi de odihnă, de închinare şi slujire în armonie cu învăţătura şi practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu şi cu ceilalţi credincioşi. El este un simbol al răscumpărării noastre în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al legământului veşnic dintre Dumnezeu şi poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare şi răscumpărătoare ale lui Dumnezeu. (Gen. 2,1-3; Exod 20,8-11; Luca 4,16; Is. 56,5.6; 58,13.14; Mat. 12,1-12; Ex. 31,13-17; Ezech. 20,12.20; Deut. 5,12-15; Evrei 4,1-11; Lev. 23,32; Marcu 1,32.)….
Dar, oricât de frumoasă era lumea pe care El tocmai o terminase, cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl putea oferi perechii nou-create era privilegiul unei legături personale cu El. Astfel, El le-a dat Sabatul, o zi a unei binecuvântări şi comuniuni speciale cu Creatorul lor….
Sabatul la creaţie. Sabatul ne-a fost dat nouă, oamenilor, într-o lume fără păcat. Este darul special al lui Dumnezeu, făcând în stare omenirea să trăiască aici pe pământ experienţa realităţilor cereşti. ”-
Uniunea de Conferințe Adventiste se poate verifica aici.
Din cele două citate se pot observa următoarele idei greșite :
- sabatul a fost respectat de la creațiune ,începând cu Adam și Eva ,prin care ”ne-a fost dat nouă,oamenilor,””a fost păzit de toți patriarhii, de la creațiune încoace.”
- Expresia ”adu-ți aminte” din Exodul 20:8 în opinia exprimată de Ellen G.White arătă ”că Sabatul nu a fost instituit atunci, adică la muntele Sinai, ci suntem îndrumați înapoi, la originea lui, la creațiune.”
- Dacă nu respectăm sabatul înseamnă că nu îl mai recunoaștem pe Creator și nici ” răscumpărăr(ea) noastr(ă) în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în împărăţia lui Dumnezeu.”
- Legea lui Dumnezeu este de ”neschimbat” ,iar ” sabatul este semnul perpetuu al legământului veşnic dintre Dumnezeu şi poporul Său.” După această explicație sabatul este veșnic valabil, iar cei care nu îl respectă nu pot pretinde că sunt poporul lui Dumnezeu, deoarece nu au semnul de identificare al acestuia: sabatul.
Să examinăm pe rând aceste greșeli făcute de Ellen W. și adventiștii din zilele noastre!
1.De unde știm că sabatul nu a fost respectat de Adam și Eva,nici de patriarhi și că nu ne-a fost dat ”nouă,” adică celor care urmăm ”legea lui Cristos”?
Deşi relatarea din Geneza spune că în ziua a şaptea Iehova Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie, abia în timpul lui Moise i-a poruncit El poporului său să respecte o zi de odihnă de 24 de ore, adică sabatul (Geneza 2:2).
Respectarea unei perioade de șapte zile este impusă în legătură cu respectarea Paștelui și a devenit cunoscută drept Sărbătoarea Turtelor Nedospite pe care israeliții o respectau după Paște.Atât prima zi cât și ziua a șaptea trebuiau să fie zile de odihnă. – Ex 12: 14-20; 13: 6-10.
Cu toate acestea, după inaugurarea acestei săptămâni speciale, a urmat o perioadă de aproximativ o lună în care israeliții călătoreau după ieșirea lor din Egipt, iar în această perioadă nu se face nici o mențiune că evreii ar fi respectat vreun ritual săptămânal, care s-ar fi încheiat cu a șaptea zi, ca ziuă de odihnă. În ziua a cincisprezecea a celei de a doua luni de la ieșirea din țara Egiptului, Iehova a început să le dea mană și în acest moment au fost instruiți israeliții pentru prima dată să respecte cu regularitate sabatul, în fiecare a șaptea zi. (Exodul 16: 1, 4, 5, 22-30) O astfel de respectare a sabatului a dus în mod necesar la o divizare consecutivă a zilelor săptămânii, care nu erau legate de perioadele lunare ale calendarului lunar.
În 1513 î.e.n., după ieşirea israeliţilor din Egipt, Iehova le-a dat în mod miraculos mană în pustiu. El le-a poruncit: „Şase zile să o strângeţi, dar a şaptea zi este un sabat. Atunci nu va fi [mană]“ (Exodul 16:26). În continuare, relatarea biblică spune că „poporul a început să ţină sabatul în a şaptea zi“, de vineri seara, de la apusul soarelui, până sâmbătă seara, la apusul soarelui (Exodul 16:30).
La scurt timp după ce a dat aceste instrucţiuni, Iehova a enunţat o lege referitoare la respectarea sabatului, pe care a inclus-o între Cele zece porunci, transmise prin Moise (Exodul 19:1). A patra dintre aceste porunci prevedea printre altele: „Aminteşte-ţi de ziua sabatului ca s-o sfinţeşti: şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toată munca, dar a şaptea zi este un sabat pentru Iehova, Dumnezeul tău“ (Exodul 20:8–10). Astfel, respectarea sabatului a devenit o parte integrantă a vieţii israeliţilor (Deuteronomul 5:12).
”Sabatul este considerat ca fiind instituit pe vremea lui Moise și de Eusebiu
(H.E. 1, 4, 3; Proep. Ev. 7, 6) și de majoritatea rabinilor (Selden, Jus. Nat. et Gent. 3, 10).Dintre scriitorii mai recenți ,acest punct de vedere a fost adoptat de către Spencer (Leg. Rit. 1, 4, 9 sq.); Eichhorn (Urgesch. 1, 249 sq.); Gabler (ibid. p. 58 sq.; Neuer Versuch, p. 38 sq.); Bauer (Gottesdienstl. Verfass. 2, 174 sq., în răspunsul adresat lui Hebenstreit, De Sab. ante Leg. Mos. Existente [Lips. 1748]); Iken (Dissert. Theol. p. 26 sq.); Richter (in the Biblioth. Brem. Nova, 3, 310 sq.); Michaelis (Mos. Recht, 4, 110 sq.)” –Cyclopedia of Biblical, Theological and Ecclesiastical Literature ( John McClintock & James Strong ),subiectul Sabbath,Jewish.
Porunca de a ţine sabatul i-a fost dată lui Adam, astfel încât să rămână obligatorie pentru toţi descendenţii lui?
Aşa cum reiese din Geneza 2:1–3, Iehova Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie materială, pământească, după ce a pregătit pământul ca locuinţă pentru om. Dar relatarea biblică nu spune nicăieri că Dumnezeu i-ar fi poruncit lui Adam să ţină un sabat în a şaptea zi a fiecărei săptămâni.
De unde știm că partriarhii nu respectau sabatul?
Cuvântul ebraic pentru „săptămână” este sha·vuʹaʽ ,iar cuvântul ebraic pentru sabat este shab·bathʹ. După relatarea despre creație , următoarea aluzie la un ciclu de șapte zile o găsim pe vremea lui Noe, în timpul Potopului, dar nu este menționată odihna în ziua a șaptea. (Gen.7:4,10; 8:10,12)
Perioadele de șapte zile erau respectate în Padan Aram și Filistia în legătură cu căsătoria.(Gen. 29:27,28; Jud. 14:12,17)
O perioadă de șapte zile a fost respectată la înmormântarea lui Iacov.(Gen. 50:10) Cu toate acestea, relatarea biblică nu arată că aceste perioade timpurii de șapte zile corespundeau cu o organizare săptămânală, având o zi precisă de început și fiind urmate de alte perioade comparabile de șapte zile. Printre popoarele antice aceste cicluri de șapte zile erau guvernate de patru faze ale lunii și începeau din nou la apariția lunii noi. Deoarece o lună lunară durează fie 29 sau 30 de zile, acest lucru nu ar permite cicluri complet consecutive de șapte zile.
O referință timpurie la o perioadă de zece zile se găsește la Geneza 24:55. În Egiptul antic, timpul a fost împărțit în cicluri de zece zile (câte trei în fiecare lună), iar israeliții s-au familiarizat în mod evident cu acest lucru în timpul șederii lor lungi în Egipt. Ca o concluzie putem vedea că sabatul nu a fost respectat de Adam și Eva, și nici de patriarhi, deoarece în Deuter 5:1-3 suntem asigurați că Iehova a încheiat legământul de la Sinai, nu cu Adam și Eva sau cu patriarhii care au urmat după ei, ci: ” Iehova, Dumnezeul nostru, a încheiat un legământ cu noi la Horeb. 3 Nu cu strămoșii noștri a încheiat Iehova acest legământ, ci cu noi, toți cei care suntem astăzi vii aici.” Din contextul acestor versete se poate observa că sabatul trebuia să servească drept amintire a eliberării evreilor din sclavia egipteană, iar dacă era respectat „de la Creațiune,” cum susține Ellen W., nu ar fi avut niciun sens ca unul dintre motivele respectării sabatului, să fie acela de a le aminti evreilor de eliberarea lor din Egipt: „15 Amintește-ți că ai fost sclav în țara Egiptului și că Iehova, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins. Iată de ce ți-a poruncit Iehova, Dumnezeul tău, să ții ziua de sabat.” (Deuter 5:15) Concluzia biblică și logică este că sabatul i-a fost poruncit Israelului după eliberarea din sclavia egipteană, și nu lui Adam și Evei în Eden, cum susține în mod greșit Ellen.
2. Indică expresia „adu-ți aminte,” din Exodul 20:8, spre faptul că sabatul era respectat de Adam și Eva de la Creațiune, așa după cum susține Ellen W.?
Lucrarea The Pulpit Commentary explică Exodul 20:8 astfel: „Vers. 8 Amintește-ți de ziua sabatului. Instituirea sabatului datează din perioada în care a fost dată mana (cap. xvi.23). Instituirea primitivă a sabatului, despre care se crede că este sugerată în Gen. ii.3, este incertă. Cuvântul „amintește-ți” folosit aici poate pur și simplu să facă referire la ceea ce s-a întâmplat în „deșertul Sin,” așa după cum se relatează în cap. xvi. 22-30.”- de Spence- Jones, Henry Donald Maurice, New York, Toronto : Funk & Wagnalls Company, vol. 3, pg. 132.
Renumitul ebraist Driver Samuel Rolles explică astfel Ex. 20:8: „Amintește-ți] ‘Gândește-te la el [sabat] întotdeauna, ca să nu îl uiți niciodată, ca fiind o zi deosebită față de celelalte, care trebuie considerată sfântă, amintește-ți ca în xiii. 3, Deut. v. 12.”- The Book of Exodus in Revised Version, 1911, Cambridge [England] : The University press, pg. 196.
Comentariul cel mai prestigios al Vechiului Testament explică astfel Exodul 20:8-11: „Al patrulea cuvânt: ‘Amintește-ți de ziua sabatului ca s-o sfințești,’ implică o familiarizare cu sabatul, așa după cum se arată prin intermediul expresiei ‘amintește-ți,’ însă nu indică faptul că sabatul a fost respectat înainte de această poruncă. Din relatarea despre creație, care a fost transmisă din generație în generație, Israelul trebuie să fi știut că după ce Dumnezeu a creat lumea în șase zile, s-a odihnit în ziua a șaptea, și prin această odihnă a sa a sfințit-o (Gen. ii. 3). Dar până acum omului nu i-a fost dată nicio poruncă de a sfinți această zi. Această poruncă i-a fost dată pentru prima dată națiunii Israel la muntele Sinai, după ce s-au făcut pregătiri pentru ea, prin faptul că mana nu cădea în cea de-a șaptea zi a săptămânii (cap. xvi. 22). Din acest motiv, modul în care trebuia sfințită această zi a fost stabilit pentru prima dată. A șaptea zi trebuia să fie שַׁבַּת (o zi de sărbătoare, vezi cap. xvi. 23), o zi de odihnă care îi aparținea Domnului, și care îi era dedicată Lui, deoarece pe parcursul ei nu se făcea niciun fel de muncă. … În ziua de sabat (la fel ca în ziua ispășirii, Lev. xxiii. 28,31) singura ocupație era odihna. În celelalte zile de sărbătoare erau interzise numai muncile grele (עֲבֹדָ֖ה מְלֶ֥אכֶת Lev. xxiii. 7) cum ar fi: ocupațiile definite prin termenul muncă, afacerile și munca industrială. Prin urmare era interzise nu numai aratul și culesul (xxxiv. 21), presarea vinului și transportul mărfii (Nem. xiii. 15), purtarea poverilor (Ier. xvii. 21), practicile comerciale (Am. viii. 5), organizarea piețelor (Neemia xiii. 15), ci și strângerea manei (cap. xvi. 26), strângerea lemnelor (Num. xv. 32), și aprinderea focului cu scopul de a fierbe sau găti (cap. xxxv. 3). Scopul acestei odihne din ziua de sabat față de orice muncă, este evident din fundamentul pe care se bazează această poruncă menționat în versetul 11, că la crearea cerului și a pământului Iehova s-a odihnit în ziua a șaptea, și din acest motiv a binecuvântat ziua de sabat și a sfințit-o…. Dumnezeu a prescris respectarea sabatului pentru ca poporul Său să se poată bucura de odihnă după munca grea atât de apăsătoare atât pentru corp cât și pentru suflet, și să fie înviorat, având astfel o zi de odihnă și de ridicare a spiritelor lor, o anticipare a binecuvântării în care poporul lui Dumnezeu va intra în cele din urmă, binecuvântarea κατεπαυσεν απο των εργων αυτου [s-a odihnit și el de lucrările sale] (Ev. iv. 10) αναπαησονται εκ των κοπων [să se odihnească de muncile lor grele] (Rev. xiv. 13)…. când Moise a recapitulat Decalogul a amintit numai aspectul subiectiv al odihnei sau înviorării (Deuter. v. 14, 15), amintindu-i poporului, la fel ca în Ex. xxiii. 12, de sclavia lor în Egipt și de eliberarea lor din acea țară făcută de brațul puternic al lui Iehova, după care a adăugat: ‘Iată (ca să îți poți aduce aminte de această eliberare din sclavie) de ce ți-a poruncit Iehova, Dumnezeul tău, să ții ziua de sabat.’… Prin includerea respectării sabatului în Decalog acesta a devenit fundamentul tuturor sărbătorilor și epocilor festive ale Israelului, deoarece toate culminau într-o odihnă de sabat. În același timp, fiind o parte integrală din porunca legii, o parte a Legii de la Sinai, sabatul face parte din ‘umbra lucrurilor (bune) viitoare’ (Col. ii. 17, Ev. x. 1) care au fost înlăturate atunci când a venit ‘corpul’ lui Cristos.” – Biblical Commentary on the Old Testament de C .F. Keil și F. Delitzsch, vol. 2, T. and T. Clark, London, pg. 119-121.
În Exodul 20:8 apare verbul ebraic zākar care este folosit de 232 de ori în Scripturile Ebraice! Este adevărat că acest verb apare folosit uneori cu privire la lucruri din trecut, însă el este folosit în Ex. 20:8 „6. amintește-ți o zi pentru a o respecta, a o comemora: ziua Exodului Exodul 13:3 (J), Deuteronomul 16:3; sabatul Exodul 20:8 (E;”” שׂמר , Deuteronomul 5:12).”- Brown-Driver-Briggs Expanded Definition
Explicând semnficația verbului ebraic zākar din Ex. 20:8, o notă explicativă spune: „8. Amintește-ți. Acest verb nu înseamnă: ‘amintește-ți că sabatul a fost instituit la Creație,’ nici nu face deloc referire la trecut. Cel mai firesc sens este acela de: ‘ia notă de- păstrează în minte’ pentru viitor.
s-o sfințești, să o tratezi ca sfântă, adică să o dedici lui Dumnezeu. Îi aparține, așa după cum se spune în versetul 10, ‘lui Yahweh Dumnezeul tău.’ În același fel în care primele roade și zeciuiala îi erau oferite lui Dumnezeu, ca o recunoaștere a faptului că roadele întregului pământ îi aparțin Lui, celui care le-a dat, în același fel dedicarea fiecărei zile din șapte este o expresie a faptului că fiecare minut din viața omului îi aparține Celui care i-a dat omului viața…”- The Book of Exodus, with Introductions and Notes de McNeile, A. H. (Alan Hugh), 1871-1933, 1908, London, Methuen & co, pg. 118.
Este foarte clar că în Exod 20:8 Israelului nu i se cere să își amintească ceea ce Biblia nu spune: că Adam și Eva au primit porunca de a respecta sabatul! Israelul carnal, care nu a fost prezent în Eden, a fost prima și ultima națiune (Ps. 147:19,20; Ex. 31:13-17) care a primit porunca de a respecta sabatul, iar această poruncă i-a fost dată acestei națiuni după eliberarea din captivitatea egipteană, și ca o amintire a eliberării ei din Egipt (Deuter. 5:1-3, 12-15)! Cum ar putea Israelul să își amintească de porunca de a respecta sabatul de la Creațiune, dar care le amintește evreilor de eliberarea din Egipt? Este demn de remarcat că rabinii evrei și majoritatea exegeților, la fel ca și Biblia, vorbesc despre faptul că sabatul a fost instituit ca obligatoriu pentru evrei la muntele Sinai, nu în grădina Edenului, pentru toată omenirea! (Ex. 31:12-17; Deuter. 5:15)
3) Nerespectarea sabatului înseamnă nerecunoașterea prețului de răscumpărare, și este sabatul semnul de identificare al „poporului lui Dumnezeu” din zilele noastre?
Sabatul avea printre altele rolul de a-i aduce aminte Israelului carnal de eliberarea din Egipt! Însă, după moartea lui Isus Cristos au avut loc schimbări profunde. Creștinii din primul secol au înțeles, sub îndrumarea spiritului lui Dumnezeu, că nu se mai aflau sub autoritatea Legii de la Sinai și că „Isus este sfârșitul Legii.” (Rom. 10:4; 6:14,15) De aceea, creștinii nu mai aveau obligația să aducă jertfe de animale, să plătească zeciuială, să fie circumciși și să respecte sabatul. Apostolul Pavel a scris: „Prin carnea sa [Cristos] a înlăturat … Legea care consta din porunci.” Ef. 2:15
În repetate rânduri Biblia explică în mod clar faptul că sabatul nu este obligatoriu pentru creștinii care nu se află sub „Lege,” deoarece ea a fost „îndepărtat[ă] din cale,” fiind pironită pe stâlpul de tortură al lui Cristos. Acesta este motivul pentru care Pavel le spune creștinilor atât evreilor cât și neevreilor, care alcătuiau poporul lui Dumnezeu după ce Israelul carnal a fost abandonat, următoarele: „Nimeni deci să nu vă judece cu privire la mâncare și la băutură sau cu privire la vreo sărbătoare, la ținerea lunii noi sau a unui sabat.” Col 2:13-16
Explicația versetului din Coloseni 2:16 poate fi găsită aici.
Isus Cristos ne spune că semnul de identificare al creștinilor autentici este iubirea, nu respectarea sabatului. (Ioan 13:34,35) Prin urmare, adventiștii îl contrazic pe Isus atunci când afirmă că „sabatul este semnul de identificare al poporului lui Dumnezeu,” deoarece sabatul, semnul de identificare al legământului vechi dintre Dumnezeu și Israelul carnal, a încetat să mai fie obligatoriu și important atunci când Dumnezeu a încheiat un „legământ nou,” cu Israelul spiritual, care era diferit de „legământul dintâi” (2 Cor 3:3-14; Gal 6:16; Ev 8:6,13; 9:1, 15 )! Deoarece acest legământ nou a fost validat pe baza sângelui lui Isus Cristos (Ev. 9:11-28), faptul de a nu recunoaște că Isus i-a „eliberat [în mod complet, nu doar parțial] cumpărându-i [în totalitate] pe cei care erau sub lege,” (Gal 4:5 NWT 2013 engl.) echivalează cu faptul de a susține că „dreptatea vine prin lege, [dar] atunci Cristos a murit în zadar.”(Gal 2:21) Cei care susțin că sabatul, semnul vechiului legământ, sau circumcizia, zeciuiala etc. sunt obligatorii pentru creștini, resping liberatatea și jertfa de răscumpărare oferite de Isus Cristos, și au „obligația să împlinească toată Legea.” (Gal 4:9-11; 5:1-18) În Galateni 5:1 este folosit verbul grecesc eleutheróō – „a elibera, a pune în libertate”- care provine din adjectivul eleútheros -„1.născut liber, despre cineva care … încetează să mai fie un sclav, eliberat din sclavie; 2. liber, scutit, nestăpânit, nelegat de o obligație; 3. în sens moral: eliberarea de jugul legii mozaice.”( Thayer)- iar ambele cuvinte apar folosite în papirusuri cu privire la sclavii eliberați în vechime. În Galateni 4:26 Pavel folosește același adjectiv cu privire la legământul de la muntele Sinai, în totalitatea lui, iar în 1 Petru 2:16 același adjectiv este folosit cu privire la libertatea față de păcat! În Romani 7:3 Pavel folosește adjectivul eleútheros atunci când îi compară pe creștini cu o femeie care devine liberă de legea soțului ei atunci când acesta moare, adică „ἀπότίνος, liber de , care nu mai este obligat să facă ceva, de aceea persoana poate să facă ceea ce mai înainte îi era interzis de către persoana sau lucrul față de care era legat Romani 7:3 (cf. Winers Grammar, 196f (185); Buttmann, 157f (138), 269 (231)); urmat de un infinitiv (Winers Grammar, 319 (299); Buttmann, 260 (224).”- Thayer. Prin urmare dacă creștinii evrei ar mai trebui să respecte sabatul, semnul legământului vechi, adică dacă nu „ați ajuns [complet] morți față de Lege,” atunci, nu pot să îi aparțină altuia (Gal 5:4), adică nu îi pot aparține lui Cristos! (Rom 7:4) Însă sunt creștinii unși de spirit sclavii vechiului legământ astfel încât să nu poată primi adopția ca fii și moștenitori ai lui Dumnezeu? Chiar dacă unele legi din vechiul legământ au fost reafirmate în cel nou, sabatul nefiind una din ele, răspunsul lui Pavel este următorul: „Dar acum am fost eliberați de sub Lege, fiindcă am murit față de cea care ne ținea legați, ca să fim sclavi într-un sens nou, prin spirit, și nu în sensul vechi, prin codul scris.[în limba greacă grámma]” (Rom 7:6 compară cu Gal 4:5-26) „Codul scris” se referă la Decalog după cum explică Pavel în 2 Cor 3:6, unde folosește același cuvânt gramma cu privire la Cele Zece Porunci și după cum se poate observa din Romani 7:7 unde este citată una dintre Cele Zece Porunci ca fiind parte din Legea față de care creștinii au încetat să mai aibă obligații după ce au devenit sclavi cumpărați de Isus pentru a respecta Lega sa. (Gal 6:2 compară cu 1Cor 9:20,21)
Nota explicativă din ediția de studiu a Traducerii Lumii Noi din limba engleză explică Romani 7:6 astfel: „am fost eliberați de sub Lege: În Romani 7:1-6 Pavel se folosește de o ilustrare pentru a explica modul în care creștinii evrei au fost eliberați de Legea mozaică. O soție este legată de soțul ei atâta timp cât acesta trăiește, dar dacă el moare, situația ei se schimbă. Căsătoria cu soțul ei nu mai este în vigoare, iar ea are libertatea să se căsătorească cu altcineva. Această schimbare a situației ei este asemătoare cu experiența prin care trece un creștin atunci când a „murit cu privire la păcat.” (Ro 6:2,11) Creștinii evrei au devenit „morți față de Lege prin corpul lui Cristos,” care a furnizat o răscumpărare, permițându-le să fie „ai altuia,” adică să îi aparțină lui Cristos. (Ro 7:4) Pavel explică în Galateni 3:13 că: „Cristos ne-a cumpărat și ne-a eliberat de blestemul Legii, făcându-se blestem în locul nostru.” Cel care manifestă credință în Cristos, a murit, în mod figurativ, față de situația pe care o avea înainte și nu mai se afla sub autoritatea obligațiilor vechi. Acum el putea deveni un sclav „într-un sens nou.” (Ro 7:6) Desigur, cel care suferă o asfel de moarte este viu din punct de vedere fizic și este liber să îl urmeze pe Cristos în calitate de sclav al dreptății. -Ro 6:18-20; Ga 5:1″
Continuând să mă folosesc de ilustrarea lui Pavel din Romani 7:1-7 faptul că un evreu, după ce a devenit creștin, ar mai insista asupra necesității respectări sabatul, semnul de identificare al vechiului legământ, ar putea fi asemănat cu refuzul unei văduve recăsătorite de a renunța la verigheta difunctului ei soț și de a accepta verigheta noului soț! Cu cât i-ar explica mai mult noului ei soț că verigheta veche este „sigiliul” legământului cu soțul ei difunct, cu atât s-ar îndepărta mai mult de noul ei soț! În același mod, adventiștii, care nici măcăr nu s-au aflat vreodată sub obligația biblică de a respecta vechiul legământ, de fiecare dată când insistă că „sabatul Creațiunii este sigiliul Legii lui Dumnezeu,” devin tot mai „separați [în limba greacă verbul katargéō același verb folosit cu privire la Decalog sau la toată Legea în 2 Cor. 3:7,11-14; Ef. 2:15; Gal. 5:11 și în Rom.6:6 este folosit cu privire la a înceta să mai practicăm păcatul] de Cristos, ați căzut [ verbul grecesc ekpíptō „a cădea de la un lucru, a-l pierde Gal. 5:4; 2Pe 3:7; Rev. 2:5″ Thayer] de la bunătatea sa nemeritată.” (Gal. 5:1-4) Sub nicio formă Biblia nu poate fi interpretată corect, dacă nu recunoaștem că evreii nu mai au obligația de a respecta în întregime Legea de la Sinai, după ce au devenit creștini, deoarece acest legământ, de la Sinai, „dă naștere la copii pentru sclavie,” iar creștinii evrei au fost „eliberați” din sclavia Legii de la Sinai, pentru a-i sluji lui Dumnezeu respectând „Legea lui Cristos,” cel care „i-a cumpărat,” cu un preț așa de mare: sângele lui care validează noul legământ! În concluzie, faptul de a nu recunoaște că Isus i-a cumpărat în totalitate pe creștinii evrei de sub autoritatea la „toată [în holos „întregime, complet”] Legea,” (Gal. 5:3) echivalează cu negarea prețului de răscumpărare, adică cu a afirma că jertfa lui Isus nu ne eliberează decât parțial de unele păcate! De fapt apostolul Pavel susține că „întreaga Lege [nu doar anumite părți ]este împlinită printr-o singură poruncă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți“.” (Gal 5:14) Doctrina adventistă după care „sabatul este semnul de identificare al poporului lui Dumnezeu” înseamnă o negare a prețului de răscumpărare și o negare a Legii lui Cristos, bazată pe iubire!
4. Este corectă afirmația că: ”Legea lui Dumnezeu este de ”neschimbat,” iar ”sabatul este semnul perpetuu al legământului veşnic dintre Dumnezeu şi poporul Său”?
Acest argument adventist des folosit l-am analizat pe acest blog în cadrul articolului: A fost „schimbată” legea de la Sinai ?
Este adevărat că sabatul a fost semnul vechiului legământ, încheiat între Iehova și națiunea Isaraelului carnal!
În afară de națiunea Israelului carnal, au mai primit și alte națiuni sau creștinii porunca de a respecta sabatul?
„19 Îi spune cuvântul său lui Iacob, dispozițiile și hotărârile sale judecătorești, lui Israel.20 El n-a făcut așa cu nicio altă națiune, ele n-au cunoscut hotărârile sale judecătorești. Lăudați-l pe Iah!”-Psalmul 147:19,20
„13 „Vorbește-le fiilor lui Israel [cele 12 triburi ale lui Israel] și spune-le: «Aveți grijă să țineți sabatele mele, căci acesta este un semn între mine și voi în toate generațiile voastre, ca să știți că eu, Iehova, vă sfințesc. 16 Fiii lui Israel [se referă la cele 12 triburi ale lui Israel] să țină sabatul, sărbătorindu-l în toate generațiile lor. Este un legământ pe timp indefinit. 17 Este un semn între mine și fiii lui Israel pe timp indefinit, fiindcă în șase zile a făcut Iehova cerurile și pământul, iar în a șaptea zi s-a odihnit și s-a înviorat»“.”Ex 31:13,16,17
The Pulpit Commentary de Spence-Jones, H. D. M. (Henry Donald Maurice),vol. 3 (Editor New York, Toronto : Funk & Wagnalls Company) explică Exodul 31:13-17 la pagina 318, 319 astfel: „Până acum circumcizia era singurul ‘semn’ vizibil că israeliții erau într-un legământ special cu Dumnezeu- poporul Lui, legat de El prin legături speciale (Ge 17:9-14; Fp 7:8). Adoptarea circumciziei de către egipteni și de către alte națiuni (Herod. ii. 104) a avut ca efect faptul că acest ‘semn’ nu mai era distinctiv. Circumcizia putea încă să fie ‘un semn de mărturisire’ dar a încetat să mai fie ‘un semn distinctiv al deosebirii,’ și din acest motiv era nevoie de un alt semn distinctiv. Un astfel de semn a devenit respectarea sabatul prin abținea de la orice fel de muncă servilă. Nicio altă națiune nu a adoptat sabatul. Până în vremea romanilor acesta a continuat să fie semnul distinctiv și marca unui evreu (Juv. Sat., vi. 159; xiv. 96). …Pedeapsa cu moartea care a fost impusă pentru nerespectarea sabatului pare a fi prea severă pentru cititorul modern. Dar ridicarea respectării sabatului ca semnul sacramental special al faptului că Israelul era într-o relație de legământ cu Dumnezeu a făcut din nerespectarea sabatului un delict de natura cea mai gravă. Omul care încălca sabatul distrugea întregul legământ, în măsura în care se află cuprins în sabat, dintre Dumnezeu și poporul Său- nu doar a încălcat legământul, ci l-a anulat complet, scoțându-l pe Israel în afara acestui legământ. Din acest motiv, atunci când era comis un astfel de păcat, nu se simțea niciun fel de ezitare pentru a duce la îndeplinire legea (Vezi Num. 15:32-36). Ver. 15… Existau și alte sabate pe lângă cel al zilei a șaptea (Ex 23:11; Lev 25:2-12; etc.) Ver. 16 –Ca un legământ perpetuu. Sabatul era în sine însuși un legământ- o parte a legământului dintre Dumnezeu și Israel (Ex 24:4)- și era, deasemenea, și semnul legământului- o indicație vizibilă a faptului că națiunea a intrat într-un pact special cu Dumnezeu și și-a asumat răspunderea de a respecta anumite legi.”
„15 Amintește-ți că ai fost sclav în țara Egiptului și că Iehova, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins. Iată de ce ți-a poruncit Iehova, Dumnezeul tău, să ții ziua de sabat.”-Deuter. 5:15
„12 Le-am dat [națiunii Israel carnale] și sabatele mele [nu doar ziua a șaptea ci și lunile noi, anii sabatici și jubiliari], ca să fie un semn între mine și ei, ca să știe că eu sunt Iehova, cel care îi sfințesc.16 pentru că au respins hotărârile mele judecătorești, n-au umblat potrivit legilor mele și au profanat sabatele mele, fiindcă inima lor umbla după idolii lor de baligă.”- Ezechiel 20:12, 16
„24 La procese, ei să stea să judece; să judece pe baza hotărârilor mele judecătorești. Să respecte legile și instrucțiunile mele cu privire la toate perioadele mele de sărbătoare și să sfințească sabatele mele.”-Ezechiel 44:24
Putem considera că sabatul era o lege separată față de legile legate de respectarea celorlalte sărbători?
„2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Sărbătorile periodice ale lui Iehova pe care trebuie să le anunțați sunt adunări sfinte. Iată sărbătorile mele periodice:3 Șase zile se poate face orice fel de muncă, dar a șaptea zi este un sabat de odihnă completă, o adunare sfântă. Să nu faceți niciun fel de muncă. Este un sabat pentru Iehova în toate locurile în care locuiți.4 Iată sărbătorile periodice ale lui Iehova, adunările sfinte, pe care trebuie să le anunțați la timpul fixat pentru ele.”-Lev 23:2-4. Așa după cum se poate observa din Lev cap 23:1-44 sabatul face parte dintr-o serie de „sărbători periodice,” printre care se numără: Paștele, Sărbătoarea Turtelor Nedospite, Sărbătoarea Săptămânilor, Sărbătoarea Corturilor și Ziua Ispășirii. Sărbătorirea lunilor noi este menționată alături de sabat, ceea ce indică foarte clar că sabatul nu poate fi considerat ca o „sărbătoare morală, etern valabilă,” inclusiv pentru creștini, iar celelalte „sărbători periodice,” încadrate în aceeași categorie de Dumnezeu, de exemplu lunile noi, „ca fiind „ceremoniale, adică, trecătoare și neobligatorii pentru creștini.” (Isaia 1:13; Ez. 46:1; Os. 2:11). Concluzia este că dacă ținem cont de Biblie toate aceste „sărbători periodice” [mō·w·‘ă·ḏê], erau „sărbătorile lui Iehova,” nu doar exclusiv sabatul, iar în 1 Cronici 31:3 se spune despre toate, nu doar despre sabat sau Decalog, ci inclusiv despre „ofrandele arse aduse dimineața și seara, precum și [despre] ofrandele arse aduse în zilele de sabat, cu ocazia lunilor noi și a perioadelor de sărbătoare, [că fac parte din ceea ce este ] scris în legea lui Iehova.” (Lev. 23:37,38; Is 1:13,14; 1 Cron. 23:31; Neemia 10:34). Cât de greșită și contrară Scripturii este împărțirea Legii lui Iehova, și a diferitelor zile de sărbătoare date exclusiv Israelului carnal, în două părți diferite, așa cum fac adventiștii: „Legea lui Iehova, Decalogul, legea morală eternă,” și „Legea lui Moise, Legea ceremonială, trecătoare!” Biblia nu permite o asemenea mutilare a Legii lui Iehova făcută de către adventiști și nici ignorarea faptului că această „lege a lui Iehova” le-a fost dată evreilor, nu națiunilor, și nici creștinilor!
Cum indică Exodul 31:16,17 că niciun om nu a primit porunca de a respecta sabatul înainte de 1513 î.e.n.?
Versetele citate din Ex 31:16,17 contrazic doctrina adventistă potrivit căreia „sabatul era respectat de Adam și Eva de la creațiune, și că este obligatoriu pentru toți oamenii!” De ce spun acest lucru? Deoarece apare în versetul din Ex 31:17 termenul lə·‘ō·lām care înseamnă „de acum (din acest moment înainte) în viitorul nespecificat!” Dumnezeu îi spune astfel Israelului că lui i-a dat sabatul ”de acum înainte/lə·‘ō·lām,” adică începând cu anul 1513 î.e.n. și până în viitorul indefinit, din punctul de vedere al evreului prezent la Sinai, nu din trecut, din orice timp înainte de 1513 î.e.n.! Dacă Dumnezeu le-ar fi poruncit lui Adam și Eva, sau altor persoane înainte de 1513 î.e.n., să respecte sabatul, înainte de eliberarea evreilor din Egipt, adică din trecutul îndepărtat până în timpul evreilor de la muntele Sinai, atunci ar fi fost folosit termenul mei-olam care înseamnă „din eternitate/timp indefinit până acum,” adică din trecutul foarte îndepărtat, în acest caz de la crearea omului, până în 1513 î.e.n.! Faptul că sabatul i-a fost poruncit în exclusivitate națiunii Israel și doar începând din 1513 î.e.n. este confirmat de folosirea cuvântului lə·‘ō·lām în Ex. 31:17! Așadar, este clar că doar națiunea Israel a primit porunca de a respecta sabatul și nu înainte de 1513 î.e.n. (Deut 5:1-3, 12-15). Concluzia logică și biblică este că sabatul nu este mai veșnic decât preoția aaronică sau alte legi privitoare la lunile noi, anii sabatici, sau jertfe și ofrande, așa după cum se înțelege din versetele citate mai sus și din alte versete! De ce este corectă TLN atunci când cu privire la toate acestea porunci traduce ‛ôlâm prin „timp indefinit”? Deoarece aceste porunci deși din punctul de vedere al evreilor de la Sinai puteau părea că sunt „veșnice/dincolo de orizont/un timp a cărui durată este ascunsă,” Biblia învață că în 33 e.n. aceste porunci au încetat să mai fie valabile, la fel ca și preoția aaronică și sabatul, care toate erau numite ‛ôlâm! Eruditul și traducătorul Bibliei James Moffatt explică astfel Evrei 7:11, 12: „Genitivul mai puțin evident ἐπ αὐτῆς [pe baza] nu înseamnă „în timpul căreia,” deoarece preoția levitică nu a existat înainte ca să fie dată Legea, poate însemna „în legătură cu” deoarece ἐπί sau πἐρι au aceeași forță împreună cu acest genitiv, dar dativul incorect explică în mod corect genitivul. νόμος [Legea] mozaică nu putea funcționa pentru λαὸς [popor] fără o preoție care să se ocupe de greșelile comise. Ideea scriitorului este că întotdeauna νόμος [Legea] depinde de ἱερωσύνης [preoție] sau de preoții de care este aplicată, în ceea ce privește validitatea și efectivitatea ei. Rolul lor personal și poziția lor sunt un lucru important. Orice analiză a legii este subordonată analizei preoție. O schimbare a preoției implică o schimbare a νόμος [Legii] (v.12), semnificația parantezei din versetul 11 trebuie să fie că preoția era fundamentul pentru νόμος [lege], deci, cu siguranță scriitorul și-a prezentat ideile sale în versetele 11 și 12 puțin complicat. Această afirmație între paranteze ar fi putut fi mai bine plasată după cealaltă afirmație din versetul 12 , așa după cum sugerează van d. Sande Bakhuyzen. De mai mult de trei ori (Ev 7:19) apostolul face afirmații depreciative despre Lege, motivul fiind acela că Legea și preoția au fost anulate împreună. Este ca și cum ar fi spus aici: ”preoția levitică (ceea ce, desigur, înseamnă Legea, deoarece Legea s-a bazat pe preoție).” Deducția că νόμος [legea] este anulată pentru creștini atinge același deznodământ ca și Pavel prin dialectica sa, dar urmând un drum diferit… μετατιθεμένης [schimbă] din versetul 12 ….este practic echivalent aici (Evrei 12:27) cu ἀθέτησις [Desființată, anulată] din Evrei 7:18.”- A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the Hebrews. (International Critical Commentary on the Holy Scriptures of the Old and New Testaments.) (Edinburgh: T. & T. Clark, 1924) pg. 95-6. Explicația lui Florin Lăiu că „numai legea jertfelor a fost anulată,” Decalogul cu sabatul fiind încă valabil, este atât de puerilă și de falsă ca și cum am afirma că acoperișul unei case a rămas în picioare, după ce fundația și structura casei au fost distruse în totalitate! Dacă comparăm preoția levitică cu fundația Legii de la Sinai, pe baza afirmației Bibliei, iar diferitele porunci printre care și Decalogul cu sabatul și poruncile „veșnice” cu privire la jertfe, ca fiind structura și acoperișul casei, adică celelalte componente ale Legii, este de la sine înțeles că dacă fundația a fost înlăturată în întregime, nu mai poate să rămână nimic din structura sau acoperișul casei! „Casa,” sau legea de la Sinai, cu Decalogul și toate celelalte 603 de porunci, inclusiv porunca „veșnică” privitoare la sabat, a fost înlăturată în totalitate, atunci când a fost „schimbată,” sau „desființată” preoția aaronică „veșnică,” fundamentul acestei Legi formate din 613 de „stâlpi,” sau porunci la fel de importante și toate date de Dumnezeu, în anul 33 e.n.!
Întrebări la care îi îndemn iubitor pe toți adventiștii sinceri să mediteze și la care nu am primit răspuns pe diferite grupuri adventiste de dezbateri biblice:
1)Cum putea Adam să respecte sabatul, adică a șaptea zi din săptămână, dacă acestă zi era prima din viața LUI?
2) A fost creat Adam cu necesitatea de a se odihni în prima LUI zi de viață, adică în sabat?
3) De unde a știut Adam că trebuia să se odihnească în prima LUI zi de viață și că de fapt această zi era a șaptea, din cele șapte „zile/ere/epoci” din săptămâna lui Dumnezeu?
4) De ce în Ex 20:8 în Septuaginta apare termenul plural „sabate,”- „sabatele mele” fiind o expresie ce apare și în Ex 31:13; Lev 19:30; Isaia 56:4; Ez 20:12,16; 44:24 – dacă Dumnezeu are exclusiv un singur sabat, la singular, sabatul săptămânal? De ce numește Dumnezeu mai multe zile ”sabatele mele,” dacă în afară de sabatul săptămânal, celelalte sabate sunt ”sabatele națiunii Israel,” cum susține Ellen G. White?
5) Care este baza exegetică și biblică pentru a trasa o limită-”morală și ceremonială”- în ceea ce privește importanța și obligativitatea „sabatului lui Dumnezeu” și a „sabatelor lui Dumnezeu”?
6) Deuter 5:1-3,12-15 ne asigură că generația de evrei prezentă la Sinai în 1513 î.e.n. a primit Legea și sabatul, nu vreunul dintre strămoșii lor! Pe ce bază afirmă Ellen că Legea și sabatul i-au fost date lui Adam și Evei în Eden, și de ce contrazice ea aceste versete inspirate?
7) Dacă sabatul era semnul etern al „poporului lui Dumnezeu,” de ce afirmă Isus în Ioan 13:34,35 că urmașii săi autentici aveau să fie recunoscuți prin manifestarea iubirii, nu după respectarea sabatului? Știe mai bine Ellen decât Isus că sabatul, nu iubirea, este semnul de identificare al poporului lui Dumnezeu?
Îi invit pe experții adventiști să ofere un răspuns safisfăcător la aceste interesante întrebări!