De unde știm că Traducerea Lumii Noi redă corect termenul grecesc pa·ra·bo·leʹ prin ”ilustrare” ?
În limba greacă koine expresia pa·ra·bo·leʹ înseamnă literalmente „a așeza alături, sau împreună, a juxtapune,” iar în limba română are o gamă a semnificației care este mai largă decât cea a cuvântului „proverb” sau „parabolă.” Totuși cuvântul „ilustrare” acoperă o gamă a semnificației mai largă, care include atât „parabola” cât și în multe cazuri un proverb. Proverbul conține un adevăr exprimat într-un limbaj expresiv, adesea în mod metaforic, și o „parabolă” este o asemănare sau o comparație sub forma unei narațiuni scurte, de obicei fictive din care se poate extrage o anumită învățătură morală sau spirituală. Acest cuvânt apare în Matei 13:34,35 și putem înțelege că înseamnă mai mult decât o simplă „parabolă,” deoarece se spune despre faptul că a fost profețit despre Isus că avea să învețe cu ajutorul „ilustrărilor,”(TLN) sau al „pildelor”(BC,BO) sau al”parabolelor”(Biblia Catolică). Matei citează din Psalmul 78:2 unde în limba ebraică apare termenul ma·shalʹ care înseamnă ” un proverb” și pentru acest termen scriitorul Evangheliei folosește cuvântul grecesc pa·ra·bo·leʹ. Așa după cum indică sensul literal din limba greacă, pa·ra·bo·leʹ era folosit ca o metodă de predare sau de comunicare a unei idei, o metodă de a explica un lucru prin ‘așezarea lui lângă’ un alt lucru asemănător.( Compară cu Mr.4:30) „Ilustrare” înseamnă în română:”Lămurire, clarificare, demonstrare, exemplificare. „(DEX) Cuvântul „parabolă” înseamnă în română:”Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; pildă; p. ext. exprimare alegorică, afirmație care cuprinde un anumit tâlc; fabulă, alegorie.”(DEX)
Biblia Cornilescu traduce cuvântul pa·ra·bo·leʹ din Evrei 9:9 ca „asemănare”; iar în Evrei 11:19 „drept vorbind”, Biblia Catolică îl traduce „parabolă” în Evrei 9:9 și „ca semn”, iar în nota de subsol la Evrei 11:19 „ca parabolă.” Traducerea Lumii Noi (NWT 2013) în limba engleză revizuită folosește „o ilustrare” în Evrei 9:9 și ” într-un mod ilustrativ” în Evrei 11:19. În Luca 4:23 același termen grecesc este tradus „proverb” în TLN și prin urmare tragem concluzia că „ilustrare” este un termen bazic care poate fi folosit în mod consecvent pentru a reda termenul grecesc pa·ra·bo·leʹ în toate aceste cazuri.
De unde știm că în Luca 16:19-31 este vorba despre o ilustrare și nu despre o relatare a unei întâmplări reale?
Detaliile din această ilustrare sunt analizate în continuare și dacă ele sunt interpretate literal, nu reflectă punctul de vedere al Bibliei cu privire la starea morților. Partea de început „Dar era un om bogat,” este asemănătoare cu introducerile la alte trei ilustrări redate de Luca (Luca 14:16-24, 15:11-31 și 16:1-8). Pe de altă parte versetele 19-31 conțin similarități convingătoare cu anumite povești folclorice. Indiferent că vom folosii cuvântul „ilustrare,” sau „pildă”/”parabolă”, pentru a descrie termenul grecesc pa·ra·bo·leʹ este clar că scopul ilustrărilor nu era acela de a transmite relatări exacte din punct de vedere istoric, sau întâmplări care au avut loc în lumea reală. În Scripturile Grecești Creștine găsim 30 de astfel de „ilustrări” folosite de Isus pe parcursul ministerului său pământesc. În Luca 16:19-31 apare ilustrarea despre bogatul și Lazăr. Cadrul acestei ilustrări așa după cum indică Luca 16:14,15 este că fariseii care iubeau banii îl ascultau pe Isus și își băteau joc de el. Dar Isus le-a zis:”„Voi vă declarați drepți în fața oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inima. Pentru că ce este înălțat printre oameni este dezgustător în ochii lui Dumnezeu.” Este demn de remarcat că în limba greacă apare termenul bdélygma care înseamnă:”un lucru scârbos, un lucru detestabil” și este folosit în VT (1 Regi 11:6; 2 Regi 16:3;21:2) și în NT cu privire la idolatrie.(Rev. 17:4;21:27)
Comentând aceste versete Albert Barnes spune:”Mulți au considerat că Domnul nostru a făcut referire aici la o ‘poveste adevărată’ și că a relatat despre un om care a trăit în acest fel, dar nu există nicio justificare pentru a crede acest lucru. În mod probabil această relatare trebuie considerată ca fiind o parabolă, făcând referire nu la o anumită întâmplare care ‘a avut’ loc în realitate, ci învățând că astfel de întâmplări ‘pot’ să apară. ‘Scopul’ narațiunii trebuie să fie dedus din conversația anterioară. El a învățat pericolul iubirii banilor Luca 16:1-2; natura înșelătoare și trădătoare a bogățiilor Luca 16:9-11; că ceea ce era considerat cu mare stimă pe pământ era urât de Dumnezeu Luca 16:15; … că ei trebuiau să asculte de Moise și de profeți Luca 16:16-17 și că era datoria poporului să arate bunătate față de sărac. Scopul acestei parabole a fost acela de a imprima toate aceste adevăruri în mintea fariseilor și să le arate că toată dreptatea cu care se lăudau ei și corectitudinea lor morală exterioară puteau să fie pierdute. În concordanță cu acest lucru Isus nu ne spune că omul bogat ar fi comis vreo greșeală gravă sau că ar fi avut vreun viciu extern degradant, nici că ar fi încălcat în mod clar legea.”- Barne’s Notes
Sunt „chinurile” din această ilustrare dovezi că există un iad de foc literal?
Contextul și conținutul acestei ilustrări precum și scopul ei nu ne permit să tragem concluzia că Isus dorea să ofere o lecție despre existența conștinentă a omului după moarte, sau despre existența unui iad de foc literal în care sufletele morților ar fi chinuite pentru toată eternitatea. De fapt nu ar avea niciun sens să se transmită ideea că exclusiv faptul de a fi bogat material conduce la „chinul într-un iad de foc,” deoarece Avraam a fost o persoană bogată, și el nu apare „în foc” în această ilustrare. „Inul și purpura” în care se îmbrăca omul bogat pot fi comparate cu vestimentația purtată de prinți, nobili și preoți.(Es. 8:15;Gen. 41:42; Ex.28:4,5) Aceste haine erau foarte scumpe. Hadesul (în greacă háidēs) în care s-a dus omul bogat este mormântul comun al omenirii moarte! Faptul că din această ilustrare nu putem trage concluzia că Hadesul este un loc în care arde focul literal este explicat în mod clar în Revelația(Apocalipsa) 20:14, în care se spune că moartea și Hadesul sunt aruncate în „lacul de foc.” Din acest motiv moartea omului bogat și faptul de a fi în Hades trebuie să fie figurative, moartea figurativă fiind menționată în alte locuri în Scriptură.(Luca 9:60; Col. 2:13; 1Tim. 5:6) Astfel chinul sub formă de foc la care a fost supus omul bogat a avut loc în timp ce el era mort figurativ, dar în realitate viu ca om. Focul este folosit în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a descrie mesajele sale arzătoare de judecată (Ieremia 5:14; 23:29) și despre lucrarea îndeplinită de profeții lui Dumnezeu se spune că îi ‘chinuie’ pe cei care i se opun lui Dumnezeu și slujitorilor Săi.-Revelația 11:7,10.
Verbul grecesc odynáō care apare în Luca 16:24,25 și substantivul grecesc înrudit ὀδύνη, -ης, ἡ apar în Septuaginta în: Iov 2:9d, Iov 7:3, Iov 7:4, Iov 30:16, Psalmul 93:19(în traducerile noastre Psalmul 94:19)Isaia 53:4, Isaia 21:10, Isaia 40:29, Prov.29:21, Plângerile 1:13, Hagai 2:14, Zaharia 9:5; 12:10 . În Scripturile Grecești Creștine verbul apare în Luca 2:48, Luca 16:24,25 și Faptele 20:38 și după cum vedem are sensul de:„a cauza durere sau suferință, a fi chinuit sau foarte întristat”– Abbott-Smith Manual Greek Lexicon of the New Testament. În nici unul dintre versetele sus menționate nu are sensul de a arde un suflet imaterial într-un foc literal sau fizic ceea ce și logica ne spune că ar fi imposibil.
Ar fi complet greșit să credem că Iosif și Maria dacă erau „îngrijorați”( în greacă verbul odynáō) ardeau literalmente în foc! Orice interpretare echilibrată a Bibliei ține cont de sensul cuvântului în VT și NT, iar a pretinde că în Luca 16:24,25 acest verb are un sens mitologic și nefolosit deloc în Sfintele Scripturi, acela de ‘chin într-un infern de foc literal,’ nu poate fi o interpretare corectă și echilibrată!
Este Hadesul din Luca 16:19-31 locul în care merg „sufletele imateriale nemuritoare” ale oamenilor pentru a fi chinuite într-un foc literal?
Kim Papaioannou face o analiză a felului în care apare folosit termenul ebraic sheol și cel grecesc hades și spune despre Luca 16:19-31:”Am examinat o gamă variată de literatură. Am observat că în toate locurile în care apare în VT și NT Hadesul se referă la moarte și la mormântul fizic,[88] fără a face nicio aluzie la continuarea existenței după moarte. Am observat că această imagine este păstrată ca adevărată la scară largă și în literatura evreiască nebiblică, dar există unele excepții. Am ajuns acum la ultimul text în care apare cuvântul Hades, care se află în parabola despre omul bogat și Lazăr.[89] Aici Hadesul [dacă ar fi să interpretăm literal lilustrarea] nu este mormântul, ci un loc real în care persoane reale cu capacitățile lor corporale complete conversează și experimentează durerea și plăcerea fizică. Deși această parabolă este adesea citată ca argument în favoarea nemuririi sufletului, ea nu se potrivește nici cu acest concept. Ea nu descrie sufletele nemuritoare plutind în cer sau în iad, ci persoane reale cu capacități fizice, limbă, degete, capacitatea de a vedea, de a auzi, de a vorbi, de a simți căldura și frigul.
Parabola este unică și nu are nicio legătură directă sau chiar vreo legătură îndepărtată cu alte relatări biblice sau alte descrieri ale Hadesului. Bock o numește „cea mai complexă” dintre relatările lui Isus.[90] Din aceste motive erudiții care au diferite puncte de vedere învață că ea nu ar trebui să fie privită că o hartă a drumului vieții de apoi.[91 de exemplu vezi precauțiile lui J.B. Green, The Gospel of Luke (Grand Rapids: Eerdmans, 1997), 607-608; și ale lui W. Smith,Dictionary of the Bible, Vol. 2 (Cambridge: Cambridge University Press, 1869), 1038.]”-Journal of the Melanesian Association of Theological Schools, vol.32, Issue 2, 2016, pg.103-33, care poate fi descărcat în format pdf. aici
În continuare Kim Papaioannou spune că:” Descrierea Hadesului este importantă nu pentru ceea ce pare să înfățișeze, ci pentru ceea ce urmărește să nege.” Apoi el arată că Isus s-a folosit de unele idei care existau în unele fabule păgâne care circulau în timpul său, dar cu scopul de a le discredita, nu de a le confirma, cele trei elemente comune pe care le au aceste fabule fiind în contradicție cu ceea ce învață Biblia despre starea morților!Care sunt cele trei elemente comune ale acestor mituri? Kim explică:
„Astfel de povestiri au trei elemente comune. Primul element, contrar Bibliei care spune că morții „nu știu nimic,”(Ecl. 9:5) este că astfel de fabule presupun că morții știu mai multe lucruri decât cei vii, și că mărturia lor ar putea conduce la căință. În al doilea rând, mesajul din partea morților poate veni într-o varietate de feluri: sub forma vizitelor unor corpuri materializate sau dematerializate, a unor fantome sau a necromanției. Nu se face deloc aluzie la învierea fizică, deoarece în culturile păgâne din care s-au dezvoltat inițial aceste fabule, nu exista învățătura despre învierea pământească(Fp. 17:32). În al treilea rând, fabulele despre revelațiile oferite de morți întotdeauna menționează un martor ocular, al cărui nume de obicei este amintit, și este foarte cunoscut, motivul probabil pentru aceasta fiind de a-i conferi credibilitate fabulei.
Având această bază în minte putem să ne întoarcem la analizarea parabolei. Bauckham a sugerat că deseori există în aceste relatări un punct de importanță deosebită în care relatarea deviază de la ceea ce se aștepta de la ea.[99] Vom compara relatarea [despre bogatul și Lazăr] cu astfel de fabule și vom evidenția unde are loc devierea de la ceea ce s-ar fi așteptat.
(b) Prima parte a parabolei- Deconstrucție pentru a Discredita
Parabola are două părți: (a) cererea de ajutor a bogatului; (b) cererea bogatului ca Lazăr să fie trimis la cei cinci frați ai săi care trăiesc. Prima parte a parabolei începe într-un mod asemănător cu fabulele: un om bogat și unul sărac au murit și la moartea lor șansele lor se inversează. În ciuda acestui început obișnuit, cititorul este asaltat imediat de mai multe trăsături caracteristice.
În primul rând, în timp ce Lazăr era viu a încercat ”să mănânce” firimiturile care cădeau de la masa bogatului (Luca 16:21).[100] Cuvântul grecesc χορτάζω [chortázō] nu înseamnă „a mânca,” ci „a fi umplut,” „a se sătura”[101] adică a se sătura în mod deplin cu mâncare. Poate o persoană într-adevăr să se umple și să se sature cu firimiturile care cad de la o masă?
În al doilea rând, atunci când Lazăr moare este dus în „sânul lui Avraam” (Luca 16:22 RSV). Sânul lui Avraam nu mai apare în niciun alt loc. Mulți îl consideră ca un dicton pentru cer.[102] Totuși în parabolă el apare descris în mod literal: omul bogat își ridică privirea și îl vede ” pe Avraam în depărtare și pe Lazăr în sânul lui”(Luca 16:23 RSV). Se află omul drept mort în sânul lui Avraam? Câte persoane pot să stea în sânul lui Avraam?
În al treilea rând, atunci când omul bogat îl vede pe Avraam în depărtare el „îl cheamă/ strigă” (NIV/NKJ) la el (Luca 16:24). Cuvântul grecesc folosit aici este φωνέω [phōnéō]. Acest cuvânt înseamnă „a striga”[103] și nu are deloc o conotație dramatică. O persoană care se află în chinuri cumplite, cum este bogatul, ar fi „gemut,” sau ar fi „zbierat” (în greacă κράζω), sau cel puțin ar fi strigat „cu voce tare și plină de durere.”[104] Dar bogatul nu face acest lucru. El își ridică tonul atât doar cât este suficient pentru ca să fie auzit, dar probabil nu prea tare pentru a nu deranja.
În al patrulea rând, bogatul suferă în Hades în chin (KJV/NKJ), durere (ESV/RSV), sau agonie (NIV) (Luca 16:24). Cuvântul grecesc ὀδυνάοµαι[odynōmai care provine din odynáō] și cuvântul rădăcină din care provine ὀδύνη[odýnē] sunt folosite de patru ori în NT [105 Luca 2:48; Faptele 20:38; Rom 9:2; 1 Tim 6:10] și se referă la chin, durere, întristare emoțională.[106] Astfel bogatul nu este în flăcări de foc literale, ci suferă chinuri emoționale, pe care încearcă să le înăbușească cu apă literală!
În al cincilea rând, pentru a-și înăbuși suferința, bogatul îi cere lui Lazăr „să-și înmoaie vârful degetului”(Luca 16:24) în apă și să i-o ofere lui. El ar fi putut cere o cupă cu apă sau cel puțin Lazăr ar fi putut să îi dea o cupă cu apă. Pe vârful degetului nu putea fi dusă decât o cantitate foarte mică de apă care s-ar fi evaporat în flăcări. Fitzmeyer vede aici o hiperbolă pentru a accentua severitatea chinurilor.[107] Nu prea. Descrierea sună mai mult ridicolă decât înfricoșătoare.
În al șaselea rând, bogatul se așteaptă ca o cantitate foarte mică de apă să îi „răcorească” limba(Luca 16:24). În limba greacă este folosit termenul καταψύχω[katapsýchō ][108] un cuvânt compus care este format din ψύχω[psýchō] „a răci” și prepoziția folosită ca prefix κατά[katá] care are rolul de a accentua ceva.[109] Pentru a ilustra, în limba greacă modernă cuvântul καταψύχω[katapsýchō] este folosit pentru congelatorul unui frigider în care se congelează mâncarea. Din acest motiv, bogatul așteaptă ca o cantitate foarte mică de apă pe care Lazăr i-o aduce pe vârful degetului, peste flăcările care îl chinuie, să îi înghețe limba și să îi înăbușe suferința emoțională!
Aș vrea să sugerez că folosirea unei imagistici ciudate, exagerate sau chiar ridicole are ca scop subminarea credibilității genului care a servit ca model, totalitatea fabulelor despre presupusele interacțiuni cu infernul, unele dintre care au fost rezumate mai sus. O astfel de întrebuințare a exagerării nu este neobișnuită în Biblie.
(c) Partea a doua a parabolei-Distrugere pentru a consolida concepția biblică
În contrast cu prima parte a parabolei, partea a doua este solemnă și vie. Am observat că toate fabulele care au un fundament nebiblic au în comun trei caracteristici. Ele: a) pot să îi educe pe cei vii; b) nu includ învieri; c) fac referire la martori oculari. Isus deconstruiește toate aceste trei puncte.
În primul rând, atunci când bogatul cere ca Lazăr să fie trimis la cei cinci frați ai lui pentru a-i avertiza, el este încrezător că cererea lui va fi ascultată:””Atunci, te rog, tată, trimte-l la casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să le depună mărturie temeinic și să nu ajungă și ei în acest loc de chinuri.””(Luca 16:27-28)
Replica îl șochează:””Îi au pe Moise și pe Profeți, să asculte de ei.””(Luca 16:29) În mod evident mărturia Scripturilor(”Moise și Profeții”) este mai mult decât suficientă.
Bogatul răspunde:”Nu” (Luca 16:30). Cuvântul grecesc οὐχί[ouchí] este categoric însemnând :”NU!” Bogatul care a acceptat fără să se plângă situația lui rea, la fel și refuzul lui Avraam de a-l ajuta, nu poate accepta că o revelație oferită de morți este neînsemnată pentru căință și rebeli….
Pentru a clarifica situația Isus repetă din nou declarația într-un mod și mai categoric:””Dacă nu ascultă de Moise și de Profeți, nu se vor lăsa convinși nici dacă se va scula cineva din morți.”” (Luca 16:31) Presupusele revelații ale morților nu aduc căința, ci numai Scripturile.
Din perspectiva biblică, există aici o legătură cu învierea lui Lazăr, fratele Mariei și al Martei. Fariseii au respins mărturia Scripturilor despre Isus precum și predicarea și învățătura lui biblică. Deoarece au respins aceste lucruri, atunci când Lazăr a fost înviat din morți, ei au respins puterea în acțiune a lui Isus și au căutat mai degrabă să îl omoare și pe Lazăr. (Ioan 12:10)
În al doilea rând, parabola juxtapune două moduri de a se întoarce din morți. În Luca 16:27 bogatul îi cere lui Avraam să-l ”trimit[ă]” pe Lazăr la frații lui vii, iar în Luca 16:30 Lazăr se ”duc[e].” Nici una dintre aceste expresii nu indică învierea. Astfel a fost probabil sancționate toate modurile de comunicare dintre cei vii și cei morți care predominau în conceptele lumii mediteraniene și pe care le-am analizat în secțiunea despre fundamentul nebiblic al fabulelor.
Avraam i-a răspuns la cererea deschisă a bogatului că singura modalitate prin care o persoană se poate întoarce din morți este învierea fizică (Luca 16:31)….
În al treilea rând, și poate cel mai important, este martorul ocular. În parabolă pe lângă Avraam este menționat și Lazăr. Aceasta este singura parabolă în care apare numele personajului. ”Lazăr” este în limba greacă forma numelui ebraic Eliezer. Eliezer era slujitorul cel mai de încredere al lui Avraam și singurul său slujitor menționat pe nume (Gen. 15:2). În cosmologia ebraică nebiblică, Avraam era omul cu rangul cel mai mare din cer. Astfel dacă cerul ar fi dorit să transmită un mesaj din partea morților adresat omenirii, cel mai bun candidat ar fi fost slujitorul cel mai de încredere al lui Avraam, Eliezer sau Lazăr.[111] Desigur parabola nu ne spune că Lazăr este Eliezer, slujitorul lui Avraam. Dar este clar că în mintea celor din audiență s-ar fi putut face unele legături între cei doi. Astfel, Eliezer /Lazăr ar fi fost cel mai bun candidat pentru a reveni la viață dintre cei morți.
În acest fel parabola crează cel mai bun martor ocular dintre cei morți, dar refuză să îl trimită. Nu deoarece Dumnezeu nu ar putea readuce pe cineva din morți prin intermediul învierii, și nici pentru că Dumnezeu nu ar dori să îi ajute pe cei cinci frați care au nevoie de căință, ci pentru că nu este necesar sau folositor:””Dacă nu ascultă de Moise și de Profeți, nu se vor lăsa convinși nici dacă se va scula cineva din morți.”(Luca 16:31) Iar Dumnezeu nu va face ceea ce nu este necesar, nici nu a făcut acest lucru în trecut și nici nu îl va face în viitor. Cu o singură declarație curajoasă Isus respinge toate posibilele revelații oferite de morți.
În esență prin parabola despre bogatul și Lazăr Isus repetă interdicția din Deuteronomul 18:10-12 potrivit căreia nu ar trebui să existe niciun tip de interacțiune cu cineva care pretinde că comunică cu morții, deoarece acest fel de comunicare nu provine de la Dumnezeu….Persoana moare în întregime nu doar corpurile versus spiritele sau sufletele. Hadesul nu este un loc al presupuselor suflete imateriale….În Biblie Hadesul este descris ca fiind o stare de inconștiență. După moarte o persoană rămâne în mormântul fizic așteptând învierea. Am văzut că această idee apare într-un mod foarte consevent.
Singura excepție este Luca 16:23 care ar părea că descrie continuarea existenței umane cu un corp complet fizic în Hades. Dar chiar și acest text atunci când este înțeles în context, are ca scop să nege ceea ce pare să sprijinească prin condamnarea genului fabulelor populare antice potrivit cărora cei vii ar putea comunica cu morții. În nici un loc din materialul biblic nu apare Hadesul ca un loc al spiritelor. Moartea este o realitate fizică care cauzează încetarea persoanei ca întreg. Nu se are în vedere nicio existență în afara corpului.”-Journal of the Melanesian Association of Theological Schools, vol.32, Issue 2, 2016, Kim Papaioannou, pg. 127-32.
Cea mai clară dovadă că morții nu continuă să trăiască după moarte este relatarea reală a învierii lui Lazăr care după ce a fost mort timp de patru zile nu a relatat că ar fi continuat să trăiască „în sânul lui Avraam” (Ioan 11:17-45) și nici una dintre celelalte două persoane înviate de Isus, nu a relatat despre felul în care ar fi continuat să trăiască pe „tărâmul morților” sau ”în sânul lui Avraam”! Cu siguranță dacă acest tărâm al morților ar exista cele 9 persoane aduse la viață, și care sunt menționate în Biblie, ar fi trebuit să ne vorbească despre el. Faptul că nu o fac și Biblia spune că:” Sufletul care păcătuiește, acela va muri,” îi lasă fără nici un argument biblic pe cei care cred că am avea un „suflet nemuritor care supraviețuiește morții corpului”!(Ezechiel 18:4,20). De fapt expresia „suflet nemuritor” nu apare deloc în VT sau în NT, iar dacă sufletul ar fi ceva „imaterial” nu ar putea fi „chinuit” de focul fizic! Creaturile spirituale nu pot fi rănite sau chinuite de focul fizic, așa după cu reiese din Judecătorii 13:19-21! Iar în ceea ce privește expresia că Lazăr era în sânul (în greacă kólpos) lui Avraam, aceasta indică faptul că el se afla într-o poziție de favoare (compară cu Ioan 1:18 despre care Thayer spune că denotă „cea mai apropiată și mai intimă relație cu Tatăl”) acestă figură de stil avându-și originea în obiceiul de a lua masa în zilele lui Isus. În zilele lui Isus, iudeii luau masa stând întinşi pe canapele aşezate în jurul mesei. Fiecare mesean stătea cu capul spre masă şi cu picioarele înapoi şi îşi sprijinea cotul stâng pe o pernă. Această poziţie îi permitea să-şi folosească mâna dreaptă. Întrucât toţi mesenii stăteau întinşi pe partea stângă, unul lângă celălalt, „capul fiecărui mesean era în dreptul pieptului celui care stătea în spatele lui”, explică o lucrare de referinţă, „şi, astfel, se poate spune că «stătea la sânul» acelui mesean”.-Vine’s NT Expository Dictionary
Eu am insistat asupra semnificației cuvintelor cheie din Luca 16:19-31 care arată că această ilustrare nu susține existența unui iad în care corpurile fizice sunt arse într-un foc literal, și cu atât mai puțin nu există dovezi lingvistice pentru a pretinde că ea vorbește despre un iad de foc în care „sunt chinuite sufletele imateriale ale morților,” deoarece cuvintele „suflet” sau „spirit” nici măcar nu sunt menționate în ilustrare. După ce am înțeles că o interpretare literală ar contrazice atât Biblia cât și logica, explicația completă și corectă a acestei ilustrări poate fi accesată aici