De ce „ziua Domnului” din Rev. 1:10 nu este sâmbăta?

Îi mulțumesc domnului Florin Lăiu care a răspuns articolului meu „Ce este „ziua Domnului” din Rev.(Ap.) 1:10?” în care îi analizam în lumina Bibliei și a exegezei argumentele cu privire la Revelația 1:10! Vreau să îi atrag atenția că nu există nicio „dispută,” ci pur și simplu îmi dovedește că nu are argumente convingătoare în materialul său inițial și nici în prezentul răspuns, care deja din titlu se poate vedea că este greșit: „Replică martorilor lui Rutherford”! Eu nu sunt ”martorii lui Rutherford,” deși pot înțelege că mintea și vederea unui trinitarian este obișnuită să vadă ”o pluralitate de persoane la singular,” și de aceea Florin Lăiu mă vede și pe mine ca fiind „un plural de persoane la singular.” Martorii lui Iehova nu urmăm în mod fanatic și sectar pe niciun om, iar Cel despre care depunem mărturie și Celui căruia ne închinăm în mod exclusiv, este Iehova Dumnezeu, urmând exemplul și poruncile celui mai mare Martor al lui Iehova: Isus Cristos. (Matei 4:10; Ioan 12:28; Ioan 17:6,11,12,24-26; Revelația 3:14) Martorii lui Iehova nu considerăm că mai există persoane inspirate de spiritul sfânt după moartea apostolului Ioan, spre deosebire de adventiști care o consideră pe Ellen G. White inspirată de „Duhul Sfânt” iar scrierile ei ”inspirate la fel ca și Biblia,” și de aceea scrierile ei constituie o ”adăugare” nelegitimă la textul Scripturii (1 Timotei 4:1-7 compară cu Revelația 22:18)! Vă invit domnule Florin Lăiu să ne explicați această contradicție a adventiștilor cu Biblia: cum pot scrierile lui Ellen G. White să fie „inspirate la fel ca Biblia,” și în același timp să nu fie adăugate în mod ilegitim, conform cu Rev. 22:18, la ultimul capitol din NT? Florin Lăiu pornește încă de la început cu stângul: minte că „Martorii lui Iehova” suntem „martorii lui Rutherford,” și își susține acest prost obicei pe tot parcursul materialului care este o insultă la adresa oricărei persoane care studiază atent, logic și exegetic Biblia! Este culmea ironiei că are impresia că această simplă demascare de pe blogul meu, a ideilor și explicațiilor lui eronate, face parte dintr-un ”duel” și că ar trebui să respect anumite reguli nescrise despre ce traducere a Bibliei ar trebui să folosesc, etc.! Dacă am fi luptat în mod literal, Florin Lăiu și-ar fi pierdut de mult ”onoarea,” în cazul în care ar fi avut-o de la început, deoarece pe acest blog există deja multe materiale care îi demască minciunile, fără ca el sau alți ”speciliști,” care îi calomniază pe Martorii lui Iehova în studiourile postului de televiziune adventist ”Speranța TV,” să fi fost capabil/-i să răspundă în mod adecvat argumentelor prezentate de mine din diferite surse exegetice recunoscute de multe persoane care nu fac parte dintre Martorii lui Iehova!

Există argumente convingătoare care să confirme că în relatarea din Geneza capitolele 1 și 2 cuvântul ebraic יוֹם/yôm înseamnă exclusiv o perioadă de 24 de ore?

Florin Lăiu spune:

Nu cunosc niciun ebraist serios care să afirme că în Geneza 1, termenul original יוֹם yôm, asociat cu numerale, ar avea un alt sens decât acela de „zi”. Ca și în limba română, limbile biblice și toate limbile, când atașează numerale termenului zi se referă la o zi naturală, nu la o perioadă. În plus, Geneza 1 repetă obsesiv, de fiecare dată, că „a fost seară, apoi a fost dimineață”. Nu trebuie să creadă cineva în Creație, pentru a accepta că zilele din Geneza 1 sunt zile naturale, cu seară și dimineață. Există mulți învățați, care cred că Istoria Creației este un mit, dar recunosc că intenția scriitorului a fost aceea de a se referi la originea săptămânii, și că textul afirmă că Dumnezeu a făcut lumea în șase zile naturale. Când termenul are atașat un numeral, întotdeauna se referă la zile naturale….
Este notabil faptul că pentru prima zi a Creației avem expresia ‎יוֹם אֶחָד yôm ᵓĕḫāḏ „o singură zi” (Gen 1:5; cf. Gen 27:45; 33:13; Lev 22:28; Num 11:19; 1Sam 2:34; 2Cr 28:6; Est 8:12; Is 9:14; 10:17; Zah 3:9). Dacă prima zi, cu seară și dimineață, a însemnat „o singură zi”, atunci și celelalte zile, cu seară și dimineață, au fost zile normale. Cineva poate alege să nu creadă istorisirea Creației, așa cum minunile instantanee făcute de Iisus sunt dificile de acceptat de către sceptici. Dar faptul că autorul Genezei a intenționat să descrie o săptămână naturală este evident. Iar pentru oamenii nesofisticați, care nu complică în mod inutil lucrurile, nu ar fi nevoie de argumentare, întrucât se înțelege clar de la prima citire.

Există un „ebraist serios” care consideră că zilele din Geneza capitolul 1 nu sunt zile de 24 de ore?

Distinsul comentator din secolul al XIX-lea Franz Delitzsch a argumentat că zilele din Geneza capitolul 1 erau zile din viața lui Dumnezeu și de aceea ar fi putut avea orice durată dacă erau măsurate după standardele umane. El spune: „Cu privire la durata zilelor de creare vom spune la fel ca Augustin (de civ. Dei, xi.6):…[Augustin credea că zilele din Geneza sunt perioade de timp nu zile de 24 de ore]. Se face referire la zilele lui Dumnezeu și pentru El o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut, Ps. 90:4. M’Donald, Dawson, și alții, care sunt convinși că zilele de creare sunt epoci, nu zile de douăzeci și patru de ore, au perfectă dreptate, în conformitate cu semnificația din însăși Sfânta Scriptură. Din punct de vedere pământesc și al calculării timpului făcute de către oameni, timpul nu putea fi măsurat în primele trei zile, doar dacă ne gândim că soarele, măsurătorul timpului, încă nu exista. Nici durata sabatul nu poate fi stabilită, deoarece lipsește formula care să limiteze această zi. Însă din cele menționate nu se poate înțelege sub nicio formă că celelalte trei zile care au mai rămas, au fost zile de 24 de ore, deoarece ele s-au scurs între dimineață și dimineață. Relatarea reprezintă lucrarea lui Dumnezeu după asemănarea cu zilele omului, care împreună cu sabatul formează prototipul primitiv al săptămânii omului. Însăși natura unei imitații indică faptul că ea nu trebuie să corespundă cu mărimea incomensurabilă a originalului ei, pe care îl reflectă la o scară foarte redusă. Motivul pentru care cele șase zile de muncă sunt limitate este acela de a le oferi trăsătura de perioade terminate, trăsătură care le deosebește de sabat. Timpul în care lucrarea de creare începe din nou este numit dimineață, iar timpul în care Creatorul își termină lucrarea este numit seară. Este pueril, sau ca să vorbesc clar, este o noțiune prostească să se forțeze în mod arbitrar asupra relatării, fără ca să existe motive care să pretindă acest lucru, pentru ca în ea trecerea timpului să fie calculată de dimineața până seara și să se începă din nou dimineața, în conformitate cu un ceas de fabricație umană.”- A New Commentary on Genesis, vol.1, ediția din 1888, editor T&T Clark, pg. 84,85. Franz Delitzsch practic spulberă multe dintre argumentele lui Florin Lăiu, și de aceea sunt justificat să mă întreb dacă Florin Lăiu este „un ebraist serios,” deoarece nu a auzit de acest erudit foarte cunoscut și de lucrările lui!

Gleason L. Archer a fost editor asociat la Theological Wordbook of the Old Testament. El spune despre semnificația cuvântului „zi” din Geneza 1: „Există șase etape principale în această lucrare de creare, și aceste etape sunt reprezentate de zilele succesive ale săptămânii. În legătură cu acest lucru este important să se observe că niciuna dintre zilele creative nu are articolul definit în textul din limba ebraică. Traducerile „ziua întâi” [the first day], „ziua a doua” [the second day], etc. sunt greșite. Textul din limba ebraică spune: „Și a fost o seară și o dimineață, prima zi.” (1:5) În limba ebraică „ziua întâi” [the first day] se scrie hayyom harison [ha care apare de două ori îi corespunde prefixului din limba ebraică ה și este articolul definit the în engleză] dar textul spune doar yom ehad (prima zi). În același fel și în versetul 8 nu apare hayyom hasseni (‘the second day’= ‘ziua a doua’), ci yom seni (‘a second day’=’ a doua zi’). În limba ebraică în narațiunea sub formă de proză ca aceasta era folosit în mod obișnuit articolul definit atunci când se vroia să se spună că substantivul [în cazul acesta este vorba despre yom=zi] este definit. Articolul definit putea fi omis numai în poezie. Același lucru este valabil și despre celelalte șase zile: la toate le lipsește articolul definit. Astfel toate aceste zile se potrivesc foarte bine modelului unei serii, în loc să delimiteze în mod strict unitățile de timp.”-Encyclopedia of Bible Difficulties, paginile 60-61, Baker 1982. „De la prima citire” vedem că în Geneza 1:5 apare expresia yō·wm ’e·ḥāḏ, „zi” „una” și că nu apare cuvântul ebraic rison care înseamnă întâi. În alte versete când ehad (unu) este folosit ca numeral ordinal apare haehad incluzând prefixul ha care este articolul definit în limba engleză „the.” Geneza 2:11 este un exemplu în care apare hā·’e·ḥāḏ și se traduce „primului.” Absența prefixului ha din Geneza 1:5 arată că ehad ar trebui să fie tradus „primă,” nu „întâi,” și deoarece în proză nu există explicație gramaticală pentru omiterea acestui articol, mai mulți ebraiști serioși au ajuns la concluzia că „zi” în Geneza 1 nu se referă la o zi de 24 de ore, cum susține Lăiu! De la prima citire se înțelege foarte clar că ceea ce susține Lăiu nu este corect din punct de vedere exegetic! Dacă facem o comparație între Geneza 1:5 și Zaharia 14:7 vedem că în ambele versete apare yō·wm ’e·ḥāḏ, iar versetul din Zaharia 14:8 confirmă că această expresie „yom+numeral,” chiar și dacă în același verset apare și „zi … și … noapte,” după cum se arată în următorul verset această „zi” se referă cel puțin la o perioadă de șase luni, adică de vara până iarna, ceea ce înseamnă mai mult de 24 de ore.

Este demn de remarcat că în limba engleză Traducerea Lumii Noi nu are adăugat articolul definit „the” înaintea zilelor de creare din Geneza 1, ci acestea apar astfel: „a first day”=”o primă zi,” „a second day”=”a doua zi,” etc.

Norman L. Geisler spune: „Nu este neaparat necesar ca zilele numerotate să fie solare. Nu există nicio regulă în limba ebraică care să pretindă ca toate zilele numerotate dintr-o serie să facă referire la zile de 24 de ore. Chiar dacă nu ar exista excepții în Vechiul Testament, acest lucru nu ar însemnă că în Geneza 1 cuvântul „zi” nu se poate referi la o perioadă de durată mai lungă decât 24 de ore. Dar există un astfel de exemplu în Vechiul Testament: Osea 6:1-2. … În mod clar profetul nu vorbește despre ‘zile’ solare, ci de perioade de timp mult mai lungi din viitor. Totuși numerotează zilele în serii.”-Baker Encyclopedia of Christian Apologetics, pagina 271, Zondervan 1999.

Există mai multe lucrări care susțin că în relatarea din Geneza capitolele 1 și 2 cuvântul „zi” nu se referă la o perioadă de 24 de ore de exemplu: Hugh Ross, A Matter of Days: Resolving a Creation Controversy (Colorado Springs, CO: NavPress, 2004), C. John Collins, Genesis 1-4: A Linguistic, Literary, and Theological Commentary (Phillipsburg, NJ: P&R, 2006) and Edward J. Young, “Days of Genesis,” WTJ 25 (1962-1963): 1-34, 143-171. Ultimele două materiale ale lui Edwald J. Young „Days of Genesis” pot fi descărcate în format pdf. mai jos.

Young_Days1a-WTJ Descarcă

Young_Days2-WTJ Descarcă

Pretenția 1 a lui Florin Lăiu: „yom asociat cu numerale se referă la o zi, nu la o perioadă,” și nu poate avea ”alt sens decât acela de zi naturală,” deoarece „ÎNTOTDEAUNA SE REFERĂ LA O ZI NATURALĂ”!

Nu știu cine a stabilit această „regulă,” dar faptul că nu este întotdeauna adevărată îl lasă pe Lăiu fără un argument important! Numeralul folosit pentru prima zi de creare în Geneza este ‘echâd care înseamnă „unul.” Prima excepție de la această „regulă” este în Geneza 29:20 echâd yôm referindu-se la perioada de șapte ani în care Iacov i-a servit lui Laban pentru a o lua de soție pe Rahela.

În 1 Samuel 27:1 David spune: „Într-o zi [echad yom]voi pieri de mâna lui Saul.” În mod evident David nu aștepta să moară într-un interval de 24 de ore, ci după o anumită perioadă de timp. În realitate David nu a fost niciodată omorât de Saul și a murit la o vârstă înaintată, la decenii după rostirea acestor cuvinte!

Osea 6:2 este o profeție de restabilire care are un text asemănător cu cel din Geneza 1:13 și remarcați că yom apare alături de un numeral, dar nu se referă la o zi naturală de 24 de ore, ci la o perioadă de timp:”Peste doua zile ne va da viață. A treia zi ne va ridica și vom trăi înaintea sa.” Este foarte evident că aceste lucruri nu se aștepta ca să aibă loc într-un interval de trei zile naturale, ci într-o anumită perioadă de timp mai îndelungată!

Luca 13:32 spune: ”El (Isus ) le-a spus: ”Duceți-vă și spuneți-i vulpii aceleia (Irod):”Iată că eu scot demoni și fac vindecări azi ( adverbul sḗmeron ) și mâine (adverbul aúrion) dar a treia zi (tē trítos ) îmi voi termina( verbul
teleióō ) lucrare.”” Acest verset contrazice două dintre afirmațiile făcute de Florin Lăiu: dovedește că zi împreună cu un numeral nu se referă exclusiv la o perioadă de 24 de ore, și că telos din Romani 10:4 are sensul de ”sfârșit,” nu de ”scop,” ca la filozoful Platon. Isus nu și-a ”sfârșit” ministerul în Galilea în 3 zile de 24 de ore, cum s-ar înțelege afirmația lui Isus dacă i-am aplica acestui verset explicația oferită de Lăiu. Nota explicativă din Traducerea Lumii Noi, ediția de studiu în limba engleză, spune despre această expresie: ”azi și mâine, iar a treia zi îmi voi încheia lucrarea: Expresia lui Isus despre timp nu trebuie înțeleasă în mod literal. Mai degrabă prin aceste cuvinte trebuie să înțelegem că Isus a vrut să spună că a mai rămas puțin timp înainte ca să plece la Ierusalim unde va muri. Cuvintele lui pot indica și că timpul pentru ministerul său mesianic a fost stabilit și nu putea fi scurtat, controlat, sau schimbat de obiectivele politice ale niciunui conducător laic.” Este clar că în Luca 13:32 Isus a folosit cuvântul zi pentru cu referire la o perioadă de timp și nu la o zi sau 3 zile naturale. Dacă ”regula” stabilită de Lăiu că ”a treia zi” tebuie să se refere exclusiv la cele 24 de ore ale unei zile ar fi adevărată, atunci acest cuvînt nu ar putea fi folosit cu sens figurativ în Luca 13:32 și în Ioan 9:4 și aplicarea ei la orice verset nu ar conduce în niciun caz la interpretări greșite! În 1 Tesaloniceni 5:5, 8 creștinii sunt numiți ”fii ai zilei” (huios hēméra ). Este foarte dezamăgitor pentru cei care vor să fie ”fii sabatului,” sau ai oricărei alte zile, faptul că în NT creștinii sunt numiți în sens simbolic ”fii zilei,” adică ei sunt ”întotdeauna treji și activi,” după cum explică Barnes aceste cuvinte, și nu sunt recunoscuți prin a fi în special atașați de respectarea unei anumite zile a săptămânii, sâmbăta sau duminica. Avem argument biblic că adevărații creștini sunt ”fii ai ZILEI,” dar nu fii unei anumite zile: fii ai sâmbetei, sau fii ai duminicii! În Luca 13:32 apare verbul teleióō care are semnificația de: „1. a îndeplini în mod complet, a sfârși, a duce la sfârșit …4. aduce la încheiere sau a sfârși un eveniment: τήν γραφήν profețiile Scripturii, pasiv Ioan 19:28….”- Thayer’s Expanded Definition

Este demn de remarcat că acest verb provine din adjectivul téleios care înseamnă „adus la final, sfârșit, care nu îi lipsește nimic necesar pentru a fi complet,”(Thayer) și care provine din substantivul neutru télos care înseamnă: „1.sfârșit, terminat, limita la care un lucru încetează să mai existe... echivalent la el care i-a pus sfârșit la: τέλος νόμου Χριστός, Cristos care a adus sfârșitul legii πᾶσινΧριστός ἀνθρώποις τέλος τοῦβίου θάνατος. Demosthenes, 1306, 25), Romani 10:4….”- Thayer’s Expanded Definition

Este foarte clar din această scurtă analiză că dacă Florin Lăiu ține cont de exegeză și de cele mai renumite dicționare, pe care le citează atunci când îl interesează, va trebui să renunțe la explicația moștenită de la Platon și Ellen G. White, conform căreia telos în Romani 10:4 nu înseamnă „sfârșit ci scop.” Va face Florin Lăiu alegerea înțeleaptă de a asculta de Isus, în loc să creadă explicațiile eronate oferite de Ellen G.White?

Există multe alte versete care dovedesc că pretenția 1 a lui Lăiu este falsă: Daniel 11:20; Zaharia 3:9, 10; Zaharia 14:7, 8.

„Pe lângă acest lucru, omiterea articolului definit atunci când sunt enumerate perioadele: prima zi, a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincea zi, și după unele traduceri, a șasea zi, face ca aceste expresii să fie nedefinite, ceea ce nu este obișnuit atunci când, la fel ca aici, sunt folosite numeralele ordinale și sunt numerotate zilele unei săptămâni obișnuite (Num. 29:17,20,23, etc.; Neemia 8: [2], 13, 18; compară cu Num.7:12). Metoda de enumerare folosită este potrivită pentru indicarea relației dintre grupuri pe care scriitorul nu le definește în mod precis și de aceea el vorbește despre a doua zi, a treia zi, etc.”- Genesis and Semitic Tradition, de John D. Davis, publicată în 1894, editor Charles Scribmer’s Sons, New York, pg.18. [Sublinierea îmi aparține]

Concluzie: Aceste exemple biblice ar trebui să fie suficiente pentru a dovedi în mod clar că yom împreună cu un numeral nu se referă „întotdeauna” la o zi naturală, ci uneori poate indica o perioadă de timp mai lungă de 24 de ore ! În NT putem observa că „zi” nu se referă întotdeauna la o zi naturală! Termenul telos din Romani 10:4 înseamnă „sfârșit„! Explicația lui Florin Lăiu este GREȘITĂ!

Pretenția a 2-a a lui Florin Lăiu: „Geneza 1 repetă obsesiv, de fiecare dată, că „a fost seară, apoi a fost dimineață”.”

Evident că acesta ar trebui să fie un argument că „textul afirmă că Dumnezeu a făcut lumea în șase zile naturale.” Este convingătoare și corectă logica lui Florin Lăiu?

Cuvântul yom apare de peste 2000 de ori în Scripturile Ebraice (VT). În Geneza capitolul 1 cuvântul yom este folosit împreună cu cuvintele ebraice ‛ereb [seară] și bôqer [dimineață]. Este evident că Lăiu pretinde că acesta este un argument în favoarea opiniei că în Geneza zilele de creare au 24 de ore! Există 42 de versete, în afară de Geneza capitolul 1, în care cuvântul yom apare folosit împreună cu „seară” sau „dimineață” (sau ambele cuvinte):Ex 10:13; 12:6,18; 19:16; Lev 6:20; 7:15; 14:46; 15:19; 22:30; 15:19; 22:30; Num 9:3, 5, 11, 15, 19; Deut 16:4; Ios 5:10; 8:29; Jud 19:5,8; 20:26; 1 Sam 9:19; 11:11; 14:24; 1Re 22:35; 2Re 7:9; 2Cron 18:34; Iov 1:5; 38:12; Ps. 59:16; 73:14; 90:14; Pr 7:9; Is 17:11; 28:19; Ier 6:4; Ez 46:13; Da 8:26; Am 4:4; 5:8; Za 14:7. În șapte dintre aceste versete boqer apare înainte de ereb: 1 Cro 16:40; 2 Cron 2:4; 13:11; Ezra 3:3; Iov 4:20; Ps 65;20; Ez 24:18. În cinci versete ereb apare înainte de boqer: Ex 27:21; Lev 24:3; Ps 55:17; Da 8:14; 8:26.

Psalmul 65:8 spune: „Locuitorii regiunilor celor mai îndepărtate ale pământului se vor teme de semnele tale; tu faci să strige de bucurie răsăritul [ ḇō·qer ] și apusul.[wā·‘e·reḇ]” Este clar că „dimineața și seara,” dacă traducem literal aceste două cuvinte nu se referă la o zi naturală de 24 de ore cum pretinde Lăiu!

Florin Lăiu spune:

Prin urmare, termenii pentru „zi”, în nicio limbă nu sunt folosiți atât de flexibil. Chiar în texte ca Ps 90:4 și 2Pt 3:8, termenul pentru zi (yôm / ἡμέρα) are sensul natural. Poetul compară poetic timpul uman cu timpul lui Dumnezeu, pentru care o zi poate însemna nimic, sau poate fi extrem de mult. Dar vorbirea este poetică și nu rezultă de aici o realitate fizică sau istorico-profetică; de exemplu, că o zi în socoteala lui Dumnezeu ar fi exact 1000 de ani pământești! Expresia „o mie de ani” este folosită figurat în poezia ebraică, indicând o longevitate incredibilă (Ecl 6:6).

Florin Lăiu uită să compare versetul din Ps. 90:4 cu contextul, însă ebraiștii serioși fac acest lucru și ajung la concluzia că: „Omenirea muribundă își înoiește tinerețea cu generațiile noi. Psalmii 90:6 reia din nou această idee: dimineața omenirea încolțește și înflorește din nou, la fel ca iarba cu care sunt comparați oamenii (o figură demnă de Isaia 40), seara este tăiată și se usucă…. La fel ca alternanța dimineții înfloritoare, cu cea a serii care duce la uscare este și succesiunea generațiilor omenirii. … De aceea în Psalmii 90:7,8 ne aflăm pe teren istoric.[compară cu Numeri 14:26; Deuter 1:34-39; „- Keil & Delitzsch[Sublinierea îmi aparține]

Pretențiile lui Florin Lăiu că „zi” în Psalmul 90 se referă la o zi de 24 de ore, și că în „poezie” nu se poate exprima o „realitate fizică sau istorico-profetică,” sunt contrazise de cel mai renumit comentariu exegetic al Scripturilor Ebraice, de contextul versetelor și de logică, deoarece o generație de oameni nu poate să dureze doar 24 de ore! Moise, scriitorul Genezei, este și autorul Psalmului 90. Florin Lăiu îmi sprijinește argumentația mea atunci când afirmă că: „‘o mie de ani’ este folosită figurat în poezia ebraică, indicând o logevitate incredibilă,” dacă ne gândim că acest interval este numit în Psalmul 90:4, 5, 6 „o zi” iar „longvitate incredibilă” este clar că nu poate să se refere la o zi de 24 de ore! De fapt Florin Lăiu susține că în Ioan 1:1 este „o poezie,” așadar îi aplică acest raționament și acestui verset, sau îl păstrează exclusiv pentru versetele care nu se potrivesc cu interpretarea dânsului? Acest mod de a explica Biblia după nevoile teologice ale cultului adventist eu îl consider părtinitor și o teologie neconvingătoare și falsă! În Ioan 1:1 „poezia” are valoare teologică, iar în Ps 90 nu poate exista o astfel de valoare deoarece îi contrazice ideile lui Florin Lăiu! De ce în poezie nu pot fi explicate adevăruri exegetice și uneori chiar „istorico-profetic[e]”? Florin Lăiu trebuie să ne explice, deoarece este o afirmație la care recurge mereu atunci când se află constrâns de exegeză să își schimbe explicațiile în armonie cu Biblia și logica! În versetul 4 se spune că pentru Dumnezeu 1000 de ani sunt ca o zi, iar în versetele 5 și 6 se compară durata vieții omului cu cea a ierbii. Moise spune că iarba răsare dimineața și se ofilește seara. Vorbind realistic iarba trăiește câteva zile sau săptămâni înainte să se ofilească.

Psalmul 90:5, 6: ” 5 Tu i-ai spulberat, sunt ca un somn. Dimineața sunt ca iarba care răsare din nou, 6 dimineața înflorește și crește, iar seara se ofilește și se usucă.” Din nou vedem că expresia „dimineață….seară,” nu înseamnă în mod obligatoriu o zi naturală! Ps 90:14: „Satură-ne dimineața cu bunătatea ta iubitoare, ca să strigăm de bucurie și să ne înveselim în toate zilele noastre.” Și din acest verset vedem că este vorba despre „toate zilele nostre” care în versetele 5, 6 sunt considerate o zi care începe dimineața și se încheie seara! Pretenția lui Florin Lăiu că zi împreună cu expresia „seară și dimineață” se referă exclusiv la o zi de 24 de ore nu este corectă!

În Daniel 8:26 apar termenii hā·‘e·reḇ [seara] și wə·hab·bō·qer [și dimineața] care în limba ebraică sunt la singular și sunt identici cu termenii din Geneza capitolul 1! Dacă am traduce literal versetul cum apare în Traducerea Lumii Noi cu Referințe (engl.) aici se spune: „Și lucrul pe care l-ai văzut cu privire la seara și dimineața….” În Daniel 8:26 avem un exemplu foarte clar că folosirea aceastei expresii nu înseamnă întotdeaună că se referă la o zi sau la zile naturale! Este evident că împlinirea acestei viziuni a cuprins un interval de timp mult mai lung decât o zi de 24 de ore! Este ironic că „seară” și „dimineață” așa după cum apare în Geneza capitolul 1, apare în mod identic numai în Daniel 8:26, verset în care yom se referă la o perioadă de cel puțin 3.000 de ani!

John D. Davis spune: „… dacă zi este folosit în mod figurativ, dimineața și seara treabuie să aibe același sens, iar răspunsul a fost bine oferit că seară poate înseamna „timpul în care Creatorul și-a încheiat [temporal] lucrarea, iar dimineața timpul în care și-a început din nou activitatea.” (Delitzsch). Fiecare perioadă a activității de creare a fost urmată de o perioadă de inactivitate, corespunzătoare nopții în care omul nu lucrează, și atunci când lucrarea de creare a fost terminată, când Dumnezeu și-a atins scopul pe care și l-a propus, și când tot ceea ce a fost creat a fost catalogat ca fiind foarte bun, Dumnezeu a intrat în odihna sa lungă și încă neterminată, în Sabatul încetării din lucrarea de creare, sau, așa după cum scriitorul însuși redă în mod semnificativ în fraza: „de lucrările pe care le-a creat.”- Genesis and Semitic Tradition, de John D. Davis, publicată în 1894, editor Charles Scribner’s Sons, New York, pg.17.

Edward J. Young spune: „Este de la sine înțeles că o narațiune istorică poate conține elemente figurative. Totuși, prezența acestora poate fi stabilită numai prin intermediul exegezei.”-Westminster Theological Journal 25 (1962-3), pg. 170. Eu nu cred că relatarea din Geneza este un mit! De fapt tocmai faptul că Geneza interpretată exegetic este confirmată de știință, care a dovedit că pământul are mai multe miliarde de ani, este un argument în plus în favoarea perioadelor sau zilelor de creație! Dacă Lăiu are impresia că știința și Biblia interpretată exegetic mint în acest aspect și că el are dreptate, va trebui să dovedească acest lucru cu argumente mai convingătoare decât cele prezentate până acum!

Ce spune Florin Lăiu despre Geneza 2:4 și termenul zi ?

Cazul în care termenul yôm (zi) sau pluralul yāmîm (zile) înseamnă timp, într-un sens ceva mai larg decât zi, este folosirea figurată, metaforică, și se întâmplă doar în anumite construcții sintactice. De exemplu, expresia „în ziua în care…” (Gen 2:4) este sinonimă cu „(atunci) când” (Ex 6:28; Lev 7:16) sau „pe vremea când” (Num 3:1; Dt 21:16), indiferent dacă se referă la o zi anumită, sau la un timp anumit; „s

Deja Florin Lăiu se contrazice singur: pe cât de sigur era în materialul său inițial că „zi este ÎNTOTDEAUNA O ZI NATURALĂ,” pe atât de clar este acum că nu este întotdeauna așa! Dacă Florin Lăiu ar fi un ebraist serios ar observa că în Geneza 2:4, Geneza 2:17, Geneza 3:5, Geneza 5:1, 2 apare în limba ebraică același cuvânt la singular, care nu se referă la un interval de 24 de ore: בְּי֗וֹם/bə·yō·wm! Cele 197 de ocurențe ale acestui cuvânt pot fi verificate aici!

Toate cele 6 zile sau perioade creative, sunt numite în Geneza 2:4 „istoria/genealogia” și „ziua” : „Aceasta este istoria [în ebraică tôledâh]cerurilor și a pământului, când au fost create, în ziua [în ebraică bə·yō·wm]în care Iehova Dumnezeu a făcut pământul și cerul.” Este clar că „istoria” și „ziua” în care a creat Dumnezeu cerul și pământul nu este o zi literală de 24 de ore! Gesenius, unul dintre cei mai recunoscuți profesori de limbă ebraică, spune despre termenul ebraic yôm: „(b) בְּיוֹם urmat de infinitivul în ziua în care ca în Gen. 2:17, בְּיוֹם אֲכָלְךָ “în ziua în care vei mânca;” Leviticul 7:36 în timpul în care Geneza 2:4, בְּיוֹם עֲשׂוֹת יְיָ אֱלֹהִים אֶרֶץ וְשָׁמַיִם “când Iehova Dumnezeu a făcut cerul și pământul.”-Gesenius’ Hebrew and Chaldee Definition

În conformitate cu Geneza 5:5 Adam a trăit 930 de ani, înainte de a muri „în ziua [bə·yō·wm](Gen. 2:17) în care a mâncat din pom! Dacă nu dorim să îl facem mincinos pe Dumnezeu, suntem obligați să admitem că și în Geneza 2:4, 17; 3:5 cuvântul „ziua” nu se referă la o zi naturală, ci la o perioadă de timp, fără ca acest lucru să afecteaze în mod negativ istoricitatea relatării biblice! Dacă nici măcar Florin Lăiu nu poate contesta că în aceste versete „ziua” nu se referă la un interval de 24 de ore, sau dacă dorește să ne dovedească contrariul să o facă, atunci eu de ce l-aș crede pe profesorul adventist că „zi” în Gen 1 este „întotdeauna o zi naturală”? Sunt curios cum ne explică Florin Lăiu că Adam a murit „în ziua,” cu „sensul natural,” în care a mâncat din pom, dar a mai trăit încă 930 de ani, adică „ziua” în care a murit Adam= 930 de ani literali! Așadar, avem în capitolul 2 din Geneza 2 exemple incontestabile că „ziua” nu se referă la o zi de 24 de ore, și un alt exemplu în Geneza 3:5!

Ce spune Florin Lăiu despre Geneza 5:1 și de ce nu este corectă această interpretare?

În cazul din Gen 5:1 „ziua când l-a creat Dumnezeu pe om”, sensul este natural. Omul (bărbat și femeie) a fost creat în ziua a șasea a Facerii (pentru cei ce acceptă revelația din Geneza!). Capitolul 2 este un zoom-in asupra zilei facerii omului descrisă inițial pe scurt în Gen 1:26-31. De unde reiese că Dumnezeu ar fi avut nevoie de un timp mai îndelungat: o lună, un an, o generație, o eră geologică? Creația din Geneza 1 este o creație prin poruncă divină și înfăptuire imediată de Duhul (Gen 1:2-3; Ps 33:9), ca și minunile lui Iisus. Chiar și șase zile sunt prea mult timp pentru Dumnezeu. Dar El a ales acest timp pentru a da astfel omului un program de viață fizică și spirituală, pentru ca omul să nu uite al cui este.

Geneza 5:1, 2 spune: „Aceasta este cartea istoriei [tō·wl·ḏōṯ ] lui Adam. În ziua [bə·yō·wm]în care Dumnezeu l-a creat pe Adam, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 2 I-a creat de sex bărbătesc și de sex femeiesc. Apoi, în ziua [ bə·yō·wm]în care au fost creați, i-a binecuvântat și le-a dat numele „om“.” „Istoria” lui Adam, la fel ca și istoria din Geneza despre pregătirea pământului, poate fi rezumată prin termenul „zi,” dar sub nicio formă această zi nu poate avea 24 de ore, sau în cazul pământului nu se referă la șase zile a câte 24 de ore fiecare! De ce sunt atât de sigur? Deja avem indicii clare și incontestabile în context că „zi” nu este folosit în mod exclusiv în cartea Geneza pentru o zi de 24 de ore, așa după am menționat mai sus! Termenul ebraic tradus prin „istoria” înseamnă și „genealogia,” iar o genealogie nu se poate stabili într-o singură zi, sau în șase zile literale, ci necesită un interval de timp mult mai lung! Dar oferă relatarea biblică din Geneza 1 indicii la fel de clare că și în Geneza 5:1, 2 „ziua” nu se referă la o zi cu „sensul natural,” cum pretinde Florin Lăiu?

Florin Lăiu citează Ge 1:2-3 și Ps 33:9 dar le interpretează părtinitor, greșit și fără să le explice exegetic! Dacă Florin Lăiu era un ebraist serios ar fi ținut cont și de versetul din Ge 1:1 care îi dă peste cap toată interpretarea, probabil acesta fiind și motivul pentru care l-a ocolit cu abilitatea caracteristică de a altera Scripturile după bunul plac al adventiștilor!

În Ge 1:1 apare expresia bə·rê·šîṯ iar cu privire la acest verset Westermann spune: „Întreg capitolul se destăinuie din această propoziție. Cuvântul ebraic bə·rê·šîṯ ( „la început”, în limba greacă génesis) a devenit denumirea primei cărți a Bibliei Ebraice. Totul a început datorită lui Dumnezeu. Această expresie înseamnă nu doar începutul unui anumit lucru, ci Începutul.”- Genesis, de Claus Westermann, tradus de David E. Green, Eerdmans, 2004, pg.7. Eruditul John Sailhamer care este un ebraist serios, cu PhD în limbi semitice, a fost președintele la Evangelical Theological Society în anul 2000 și deține un master în teologia Vechiului Testament de la Dallas Theological Seminar afirmă: „Nu putem spune cu certitudine când a creat Dumnezeu lumea și cât timp i-a trebuit să o creeze, deoarece cuvântul ebraic tradus ‘început’ se referă la o perioadă de timp nedefinită. Textul pur și simplu nu ne spune cât de mult timp a fost necesar. Ceea ce ne spune este că Dumnezeu a creat la ‘începutul’ istoriei noastre universale.”- Genesis Unbound: A Provocative New Look at the Creation Account, Multnomah Books, 1996. Această perioadă s-ar fi putut întinde de-a lungul mai multor miliarde de ani, sau ar fi putut fi mult mai scurtă. Este foarte clar că „la început” este un termen care este indefinit cu privire la timp și care nu poate fi atacat, indiferent de vârsta pe care oamenii de știință încearcă să i-o atribuie globului pământesc sau diferitelor planete sau corpuri cerești. Timpul concret de creare al cerurilor și al pământului fizic poate să fi fost în urmă cu miliarde de ani. Florin Lăiu nu poate dovedi cu nimic din textul ebraic că nu este așa! Câte ore și „zile naturale” sunt indicate prin expresia „la început”? Aștept să îmi răspundă Florin Lăiu folosindu-se de Biblie!
Unii erudiți fac legătură între această expresie „la început,” și cea din Ioan 1:1! Ar fi consecvent să se explice că în Ioan 1:1 expresia „la început” indică „eternitatea,” iar în Geneza 1:1 se referă la zile cu „sensul natural”? Cu siguranță că nu ar fi consecventă o asemenea interpretare!
În Ge 1:2 apare verbul ebraic hā·yə·ṯāh, care are forma de Qal perfect (qpf): indică o acțiune terminată. Un verb qal la forma imperfectă tinde să descrie o acțiune continuă sau neterminată în timp. În loc să fie tradus peste tot ca „era” acest verb este tradus de către unii traducători ca J. W. Watts prin „a venit,” de exemplu în Geneza 1:3: „Și în mod progresiv lumina a venit în existență.” (A Distinctive Translation of Genesis) În cartea Geneza de fiecare dată când apare verbul hāyā la forma Qal perfectă (aceeași care este folosită în Ge 1:2) și care este tradusă în multe traduceri prin „era” descrie de fapt condiția dinamică de a deveni și nu condiția statică de a fi! Avem indicii în text că acțiunea s-a desfășurat în mod progresiv!
Ziua a șasea necesita și ea mai mult de 24 de ore, așa după cum se înțelege din Gen. 1:24-27! În această zi Dumnezeu: a) a creat animalele; b) a „plantat” (în ebraică nâṭa‛ ) o grădină în Eden, Ge 2:8; c) a făcut să crească pomii ( în ebraică tsâmach )d) a adus toate păsările, pe animalele domestice și pe cele sălbatice la Adam ca să le pună nume, Ge 2:19-20; e) l-a adormit pe Adam și a creat-o pe Eva, Ge 2:21,22. Pomii din Eden au fost făcuți să crească, și să producă fructe, iar acest proces necesita mai mult de 24 de ore, cu toate că relatarea biblică nu ne spune exact în cât timp a crescut grădina. Omul a fost pus în grădină pentru a o cultiva. (Ge 2:15) Cu timpul pomii din grădină au produs fructe care puteau fi consumate. (Ge 2:16,17) Acest proces necesită o perioadă mai lungă de 24 de ore. Adam primește misiunea de a le pune nume păsărilor, animalelor domestice și celor sălbatice. (Ge 2:19, 20) Această listă menționează numai mamiferele și păsăriele, și nu include peștii și alte forme inferioare de viață. Totuși, aceasta ar fi presupus ca Adam să le pună nume unor 12.600 de specii ( 8.600 de specii de păsări și 4.000 de specii de mamifere). Acest lucru ar fi presupus ca Adam să găsească un nume potrivit la mai mult de 10 specii pe minut, dacă presupunem că a avut la dispoziție 24 de ore. Cu toate acestea, Adam nu a avut la dispoziție intervalul complet de 24 de ore pentru a le pune nume animalelor, deoarece o parte din acest timp a trebuit să îl folosească pentru a se îngriji de grădină și a fost adormit atunci când Eva a fost creată. După numirea animalelor era clar că pentru Adam nu s-a găsit niciun ajutor potrivit, iar Dumnezeu îl adoarme pe Adam și o crează pe Eva! Atunci când Adam o vede pe Eva îi spune: „„Aceasta este, în sfârșit, ….””(Ge 2:23). În limba ebraică apare în Ge 2:23 פַּעֲמָה/pa‛am/ pa‛ămâh=”în șfârșit”! Acesta nu este răspunsul pe care l-am fi așteptat de la o persoană care a fost creată de mai puțin de 24 de ore! Dacă mai adăugăm și detaliul că numele puse de Adam anumitor animale ofereau indicații despre trăsăturile acestora, ceea ce presupune că a trebuit să le observe atent pentru un anumit timp cu scopul de a găsi un nume potrivit care să spună ceva despre ele, este foarte clar că „a șasea zi” nu putea să fi fost o zi de 24 de ore !
Este corectă pretenția lui Florin Lăiu cu privire la „Creația din Geneza 1 [care]este o creație prin poruncă divină și înfăptuire imediată de Duhul (Gen 1:2-3; Ps 33:9), ca și minunile lui Iisus?”

Nimic din textul în limba ebraică al Scripturilor nu indică faptul că Iehova și-a folosit spiritul sfânt pentru a crea „imediat!” Lăiu menționează 3 versete care nu dovedesc că Iehova a creat „imediat„! De fapt este paradoxal faptul că Lăiu interpretează că Ps 33:9 transmite ideea că în Ge 1 s-a creat „imediat,” deoarece în ebraică apare în acest verset verbul Qal consecutiv imperfect, în care waw este conjuncție, וַֽיַּעֲמֹֽד׃ (way·ya·‘ă·mōḏ), care nu se referă la crearea imediată/instatanee a pământului, ci așa cum explică o lucrare exegetică: „‘a stat,'[ ‘a luat ființă’ TLN]-‘cuvântul include multe: în primul rând venirea în existență (Entsthen), apoi existență continuă (Bestehen), și în cele din urmă, îngrijire (Dastehen).” (Stier)”- The Expositor’s Bible, de Nicoll, W. Robertson (William Robertson), Sir, 1851-1923; Ayres, S. G. (Samuel Gardiner), 1903, New York, A.C. Armstrong, vol.41, pg.316.[Sublinierea îmi aparține] În Psalmul 33:11 apare verbul ebraic Qal imperfect תַּעֲמֹ֑ד (ta·‘ă·mōḏ) „a sta pentru totdeauna,” sau „dăinuie din generație în generație.” Același verb ebraic wat·ta·‘ă·mōḏ apare și în Psalmul 119:90 și este tradus „ca să rămână în picioare,” în TLN și „rămâne tare” în BC. Diferența dintre Traducerea Lumii Noi și alte traduceri este că TLN redă frumusețea limbii ebraice prin indicarea diferenței dintre forma perfectă și imperfectă a verbelor ebraice! Florin Lăiu nu are argumente convingătoare pentru a sprijini ideea greșită că Dumnezeu a creat totul „imediat”! În relatarea biblică se indică faptul că Dumnezeu nu a transformat imediat tot pământul într-un paradis, ci a făcut să crească o grădină care ocupa numai o parte a planetei, iar Adam și Eva urmau să extindă Edenul pe întreg pământul, împreună cu urmașii lor! Evreii nu au trecut Marea Roșie „imediat,” și Iehova nu a despărțit Marea Roșie „imediat” deoarece: „Iehova a făcut să bată toată noaptea un vânt puternic de la est și marea s-a retras.”(Ex. 14:21-31) Din acest miracol învățăm că Iehova își poate folosi forța sa activă, spiritul sfânt, pentru a realiza în mod progresiv ceea ce El dorește, și că uneori se poate folosi de legile, sau de fenomenele naturii, pentru a face miracole în mod progresiv, nu ”imediat”! Din punct de vedere gramatical acțiunea progresivă a spiritului sfânt este redată în Exodul 14:21 prin verbul Qal consecutiv imperfect, cu waw conjunctiv וַיָּ֥שֶׂם (way·yā·śem), redat „a făcut” în TLN și „a uscat” în BC. Unii erudiți consideră că Dumnezeu s-a folosit de legile naturii pentru a separa apa de uscat, așa cum se menționează în relatarea din Geneza, și dacă a fost așa, cu siguranță a fost necesar un interval mai lung de timp, nu doar 24 de ore. Nu putem nega faptul că despărțirea Mării Roșii a fost un miracol care nu s-a realizat ”imediat,” ci a durat „toată noaptea” și că Iehova s-a folosit de vânt pentru a cauza retragerea miraculoasă a apelor Mării Roșii! Faptul că Dumnezeu a despărțit progresiv apele Mării Roșii nu înseamnă că nu este Atotputernic, sau că nu putea să facă acest lucru imediat, nici nu transformă relatarea istorică despre exodul poporului Israel într-un mit, cum încearcă să transmită Florin Lăiu că ar fi Geneza dacă Dumnezeu nu a creat totul „imediat!” Iehova nu a inspirat Biblia imediat, ci de-a lungul a aproximativ 1.600 de ani! Miracolele înfăptuite de Isus nu au fost toate realizate imediat. (Ioan 9:5, 6, 11; Marcu 8:22-25) Prin urmare Florin Lăiu nu are argumente convingătoare pentru a pretinde că unica formă prin care lucrează Dumnezeu folosindu-se de spiritul sfânt este întotdeauna cu rezultate imediate, și cu atât mai puțin nu s-ar putea pretinde acest lucru atunci când vorbim despre relatarea din Geneza capitolele 1 și 2!

International Standard Bible Encyclopedia spune despre zilele din Geneza 1,2: „(7) despre semnificația cuvântului „zi” în relatarea despre creare observăm că: (a) Cuvântul „zi” este folosit pentru întreaga perioadă creativă (Gen 2:4); (b) acestea sunt zile ale lui Dumnezeu, iar pentru El o zi are o mie de ani [Psalmul 90:4; 2 Petru 3:8], iar întreaga epocă sau perioadă a salvării este numită „ziua salvării,” vezi mai sus. [2 Corinteni 6:2 compară cu Romani 13:12] De aceea noi credem că în conformitate cu felul în care este folosit acest cuvânt în Biblie, putem înțelege că zilele de creare sunt perioade creative.” [Sublinierea îmi aparține]

Florin Lăiu spune:

Domnul Olteanu repetă un argument straniu, pe care Martorii lui Iehova l-au împrumutat în mod necritic: „fiecare dintre cele șase zile creative se încheie cu declarația: «Și a fost seară și a fost dimineață» (Ge 1:5, 8, 13, 19, 23, 31)… Totuși, ziua a șaptea nu se sfârșește în acest fel, ceea ce indică faptul că această perioadă, în care Dumnezeu a început să se odihnească de lucrările sale creative, făcute pe pământ, nu s-a încheiat.”
Argumentul acesta pleacă de la premisa că expresia schematică «Și a fost seară și a fost dimineață» ar trebui folosită în dreptul fiecărei zile, dacă ar fi vorba de o săptămână naturală. Dar premisa se dovedește a fi falsă, din următoarele motive:
Este suficient ca zilele să poarte numerale, pentru a ști că au fost intenționate ca zile naturale. De aceea, faptul că este scris „ziua a șaptea”, la fel cum este scris „ziua a șasea”, este suficient pentru logica umană normală, ca să înțelegem că și ziua a șaptea a fost o zi naturală, încheiată de atunci…
La fel, dacă despre toate zilele se spune că au avut seară și dimineață, apoi se menționează și ziua a șaptea, cu numeral, nu se înțelege de la sine că trebuie să fi avut și ea seară și dimineață?

1)Din nou Florin Lăiu ne dovedește că nu cunoaște limba ebraică, deoarece în această limbă nu apare folosit cu privire la cele șase zile sau epoci creative, din Geneza 1, articolul definit ha!

2)”Yom+numeral” nu se referă întotdeauna la o zi de 24 de ore, cum pretinde Florin Lăiu, iar Osea 6:2 și Zaharia 14:7, 8 îi contrazic această „regulă” care este inventată, deoarece în limba ebraică nu există o astfel de regulă!

3) Faptul că este menționată expresia „o seară și o dimineață” în dreptul celor șase „zile” creative este suficient pentru a demonstra că acestea au avut un început și un sfârșit, dar acest lucru nu poate fi folosit ca argument că întotdeauna această expresie se referă la zile de 24 de ore, deoarece Psalmul 90:4-6, 14 și Daniel 8:26, examinat în limba ebraică, îl contrazic pe Florin Lăiu!

4) A șaptea zi nu poate fi de 24 de ore doar pentru că așa vrea Florin Lăiu și „nu se înțelege de la sine că trebuie să fi avut și ea o seară și o dimineață,” deoarece Biblia nu spune acest lucru și avem indicii că acestă a șaptea zi continuă și astăzi! Din nou Florin Lăiu acceptă ca adevăr incontestabil ceea îi convine dânsului și doctrinei adventiste, chiar dacă acest lucru îl face să intre în contradicție cu exegeza și contextul versetelor din Gen 1, de exemplu în context apare cuvântul „zi” folosit în mod indiscutabil pentru o perioadă mai lungă de 24 de ore în Ge 2:4, 17; 3:5!

5) Vreau să îi atrag atenția lui Florin Lăiu că Martorii lui Iehova nu suntem singurii care susținem că ziua a șaptea continuă și în timpul nostru și că motivele dânsului pentru a nu crede același lucru ca și noi, nu sunt întemeiate!

Comentariul apologetic BIBLE DIFFICULTIES Genesis: CPH Apologetic Commentary, vol.1, Editor Christian Publishing House, 2016, scris de Eduard D. Andrews, autorul a 54 de cărți și traducătorul principal al traducerii Bibliei Updated American Standard Version (UASV), rezumează foarte bine argumentele prezentate de mine mai sus la pagina 83: „În concluzie:

Cuvântul din limba ebraică folosit pentru zi în Geneza capitolul 1 este același cu cuvântul ebraic folosit în Geneza 2:4 cu privire la întreaga perioadă de creare de șase zile: „în ziua în care…”
Biblia folosește cuvântul pentru „zi” cu privire la intervale de timp mai lungi de 24 de ore: ” o zi este ca o mie de ani.” (2 Petru 3:8; Ps.90:4)
În primele două capitole ale Genezei există indicii care ne transmit că avem de-a face cu intervale de timp care cuprind zile mai lungi de 24 de ore. (1) A treia zi: În Gen 1:11-12 observăm că pomii care au crescut din semințe au ajuns la maturitate, și au produs semințe după felul lor. Acest lucru durează luni, sau chiar ani. (2) A șasea zi: În această zi observăm că Adam a fost creat, a dormit, le-a pus nume la mii de animale (nume care indică observarea animalelor), s-a simțit singur (în timp ce căuta un ajutor), a dormit și din coasta lui a fost creată Eva. Este foarte clar că acesta este un interval de timp mai lung de 24 de ore. (3) A șaptea zi: Geneza 2:2 ne spune că „Dumnezeu a început să se odihnească.”[nota 59 De ce am redat că odihna lui Dumnezeu continuă în timp ce majoritatea traducerilor conțin textul: „el s-a odihnit?” În limba ebraică apare verbul waiyishboth (imperfect secvențial): verbul are starea imperfectă ceea ce denotă o acțiune neterminată, continuă, sau o acțiune în curs de desfășurare.] Cititorul va observa că în Evrei 4:4 se arată că Dumnezeu încă își mai continuă odihna începută la sfârșitul celor șase zile de creare. De aceea, până în prezent ziua a șaptea s-a extins pe parcursul a mii de ani, ceea ce permite ca și celelalte zilele, de creare, să aibă o durată de mii de ani.

Așa cum se întâmplă de obicei, așa zisele contradicții dintre știință și Cuvântul lui Dumnezeu se află la picioarele celor care interpretează Scripturile în mod greșit. Pentru a reproduce sentimentele lui Galilei atunci când i-a scris unui elev- Galilei și-a exprimat aceleași sentimente: ‘Chiar dacă Scripturile nu pot fi greșite, cei care le interpretează și comentează pot greși în mai multe feluri. Una dintre aceste greșeli, care este foarte gravă și frecventă, este comisă atunci când ei întotdeauna doresc să se oprească la sensul pur literal.'[nota 60 Scrisoarea lui Galilei către Benedetto Castelli, 21 Decembrie, 1613.] Cred că erudiții din zilele noastre nu au nicio problemă în a fi de acord, privind în mod retrospectiv.”

Florin Lăiu spune:

Faptul despre odihna lui Dumnezeu din „ziua a șaptea” autorul vorbește la timpul trecut (Gen 2:2: wayyišbōṯ „S-a odihnit” / „a sabatizat”; Gen 2:3: šābaṯ „S-a odihnit” / „a sabatizat”); același sens definitiv, ca și verbele care arată că a terminat toată lucrarea (wayǝḵal), a binecuvântat (wayǝḇáreḵ), a sfințit (wayǝqaddēš). Succesiunea de verbe arată că Sabatul Creației s-a încheiat. Același adevăr este exprimat și în Evrei 4:3c-4. Totul este încheiat, totul este la timpul trecut. Dumnezeu nu Se mai odihnește acum; dimpotrivă, într-un sens special El lucrează încă (In 5:17).

Traducerea Lumii Noi redă astfel Geneza 2:2, 3: „2 Până în ziua a șaptea Dumnezeu a terminat [way·ḵal] lucrarea pe care a făcut-o[‘ā·śāh] și în ziua a șaptea a început să se odihnească [way·yiš·bōṯ] de toată lucrarea pe care a făcut-o. 3 Dumnezeu a binecuvântat[way·ḇā·reḵ] ziua a șaptea și a sfințit-o[way·qad·dêš] pentru că în ea se odihnește [šā·ḇaṯ] de toată lucrarea sa. Dumnezeu a creat toate lucrurile pe care și-a propus să le facă.” Deoarece majoritatea traducerilor folosesc timpul trecut și spun că „Dumnezeu s-a odihnit” de ce putem spune că TLN este corectă? Pentru a afla răspunsul corect trebuie să apelăm la diferite manuale de gramatică ale limbii ebraice. Are dreptate Florin Lăiu când afirmă că „succesiunea de verbe arată că Sabatul Creației s-a încheiat”?

„Limba ebraică din Biblie nu are timpuri în sensul strict, ci folosește o mulțime de alte mijloace pentru a exprima rapoartele legate de timp…. Deoarece aceste mijloace sunt atât de bine cunoscute și deoarece presiunea de a înțelege lumea reală este atât de mare, am fi tentați să spunem, de exemplu, că wayyiqtol este la timpul trecut. Însă, așa după cum vom vedea, gramatica este mult mai complexă…. Aspectul (Aspekt) se referă la categoria fenomenului morfologic care descrie conturul situației în timp. Aspectul progresiv indică faptul că o situație este în curs de desfășurare, și că există forme progresive la prezent (‘Eu alerg’), forme de trecut progresiv (‘I was running’=’Eu am alergat’), forme de viitor progresiv (‘I will be running’=’Eu voi alega’), etc. Aspectul perfect indică faptul că situația este terminată, în prezent (‘Eu iubesc’) sau în trecut (‘Eu am iubit’).”An introduction to Biblical Hebrew Syntax , de Bruce K.Waltke și M. O’Connor, 1990, pg. 347.

„Wayyqtl exprimă de obicei o valoare perfectivă, după o formă cu sufix. Dacă timpul de referință este în trecut, forma verbului wayyqtl poate să fie definită („trecutul” 1, cf. # 9), incoativă [care exprimă începutul unei acțiuni] (# 2), complexă (## 4–5), să exprime scopul (## 6–7), perfectiv nedefinită (# 8), sau formă de trecut definit unic (# 9).”- An introduction to Biblical Hebrew Syntax , de Bruce K.Waltke și M. O’Connor, 1990, pg. 554. Din această respectată lucrare de gramatică a limbii ebraice vedem că nu există doar o singură opțiune de a traduce verbul way·yiš·bōṯ din Gen 2:2 la trecut, adică „s-a odihnit,” ci acest verb la trecut poate avea și valoare incoativă, adică să indice momentul din trecut în care Dumnezeu a început să să odihnească!

Dacă verbele dintr-o anumită relatare sunt la trecut, dovedește acest lucru că în acea serie toate acțiunile sunt terminate?

1 Regi 6:1 ne poate ajuta să înțelegem răspunsul! O să facem o comparație între Biblia Cornilescu și Traducerea Lumii Noi, și vom vedea care traducere este corectă, nu doar din punct de vedere gramatical, dar care corespunde și cu realitatea!

„În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a*zidit [וַיִּ֥בֶן (way·yi·ḇen)]Casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua.”-1 Regi 6:1 Biblia Cornilescu

„6 În al patru sute optzecilea an de la ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui Solomon ca rege peste Israel, în luna ziv, adică luna a doua, el a început [וַיִּ֥בֶן(way·yi·ḇen)] construirea casei lui Iehova.”-1 Regi 6:1 Traducerea Lumii Noi

În limba ebraică verbul וַיִּ֥בֶן (way·yi·ḇen), din 1 Regi 6:1, și verbul וַיִּשְׁבֹּת֙ (way·yiš·bōṯ), din Geneza 2:2 aparțin grupei Qal consecutiv imperfecte, cu waw conjunctiv! Biblia Cornilescu atunci când redă la trecut ambele verbe își induce în eroare cititorii deoarece lasă să se înțeleagă că Solomon a terminat construirea templului în același an în care a început-o, adică în mai puțin de un an de la începerea lucrărilor! Acest lucru este în contradicție cu alte versete biblice care indică faptul că la templu s-a muncit timp de șapte ani și jumătate, adică Solomon „a început,” așa după cum redă corect TLN acest verb incoativ, construcția templului în anul al patrulea al domniei sale(1 Regi 6:1), și a terminat-o în anul al unsprezecelea al domniei sale! (1 Regi 6:37,38) Pentru mai multe detalii despre formele verbului wayyiqtol recomand teza doctorală a eruditului Rolf J. Furuli A New Understanding of the Verbal System of Classical Hebrew: An Attempt to Distinguish Between Semantic and Pragmatic Factors, 2005.

Diferitele teorii prezentate de mai mulți erudiți cu privire la forma verbală wayyiqtol sunt analizate în cartea Grappling With the Chronology of Genesis Flood: Navigating the Flow of Time in Biblical Narrative, de Steven W. Boyd și Andrew A. Snelling, 2014, New Leaf Publishing Group, iar la paginile 420-1 se spune: „În timp ce verbele care exprimă o stare care au forma wayyiqtol pot să îndeplinească adesea funcții incoative [să indice începutul], atunci când aceste incoative temporare apar în legătură cu alte situații din relatare necesită o analizare mai atentă decât simpla utilizare a formei wayyiqtol ( așa după cum indică în mod implicit Dobbs-Allsopp prin afirmația sa că wayyiqtol poate indica seria logică de desfășurare a unor evenimente în loc să indice ordinea în timp a acestor evenimente). … Chiar atunci când un verb care descrie o stare este folosit cu sens incoativ, starea care rezultă poate continua în timp ce în relatare au loc alte evenimente. Așa după cum susțin Dobbs-Allsopp, chiar și structurile punctuale, pot și ele indica o stare incoativă [care exprimă începutul unei acțiuni].”

Exodul 20:11 poate fi folosit ca argument că în Gen 2:2, 3 se vorbește despre același sabat săptămânal de 24 de ore?

The Pulpit Commentary, de Spence-Jones, H. D. M. (Henry Donald Maurice), New York, Toronto : Funk & Wagnalls Company, paginile 35, 36 explică astfel versetul din Geneza 2:3: „S-a observat că formula de încheiere obișnuită nu a fost adăugată la relatarea despre ziua a șaptea iar motivul poate fi cel amintit de Augustin: ‘ Dies autem septimus sine vespera eat, nee habet occasum, quia sanctificasti eum ad permansionem sempiternam’ (‘Confess.,’ 13:36). Ce era această a șaptea zi care a primit binecuvântarea lui Elohim? Pe baza principiului de interpretare aplicat zilelor de creare, aceasta trebuie să fie privită ca o perioadă de durată indefinită, care compune o eră umană atât în Biblie, cât și în geologie. Dar există alte versete(Ex. 20:8; 23:12; Deuter 5:12, etc.) care arată că evreii au primit porunca de la Dumnezeu de a respecta a șaptea zi imitându-l pe El. … Totuși, o examinare mai atentă a frazeologiei folosită de Moise [în Ex 20:11], care la prima vedere pare să susțină o astfel de concluzie, arată că în mintea legislatorului evreu a existat o deosebire între ziua a șaptea a lui Dumnezeu și sabatul omului, și că, în loc să le identifice pe cele două zile, Moise a vrut să arate că ziua lui Dumnezeu a fost motivul pentru care a apărut sabatul omului… Se consideră în mod obișnuit că în mod exact cuvintele din Exod corespund cu cele din Gen 2:3, dar acest lucru este deschis dezbaterii. Ziua a șaptea pe care Dumnezeu a binecuvântat-o în Eden, a fost prima zi din viața omenirii, și nu a șaptea zi și este sigur că Dumnezeu nu s-a odihnit de lucrările lui în ziua a șaptea a omului, ci în prima zi a omului. De aceea susținem ideea exprimată de Luther că în Geneza 2:3 Moise nu spune nimic despre ziua omului, și că a șaptea zi care a primit binecuvântarea divină a fost epoca perioadei de odihnă sabatică a lui Dumnezeu.”

Există un indiciu în Psalmul 95:6,7,11; Evrei 3:1-4:1-13 că ziua sfințită de odihnă a lui Dumnezeu este în curs de desfășurare și azi și că nu este o zi de 24 de ore?

Verbul way·yiš·bōṯ din Gen 2:2 și verbul šā·ḇaṯ din Geneza 2:3 sunt forme ale verbului ebraic vechi שָׁבַת/shâbath!

Care este semnificația acestui verb?

Gesenius’ Hebrew and Chaldee Definition ne explică: ” (1) a se odihni … Ideea de bază pare a fi aceea de a se așeza, a sta nemișcat… este folosit cu privire la oameni Ex 23:12; 34:21 și cu privire la pământul care nu este cultivat Lev 26:34,35 compară cu Lev 25:2. Urmat de מִן a se odihni după muncă Geneza 2:2; Ex 31:17.-Isaia 33:8 שָׁבַת עֹבֵר אֹרַח „călătorul se odihnește,” adică încetează să mai călătorească, Isaia 14:4; Plângerile 5:14 ‘bătrânii se odihnesc de poartă’ adică nu se mai întrunesc la poartă. (2) a înceta, a se abține…” Din definiția oferită de Gesenius înțelegem că în limba ebraică shâbath înseamnă atât odihnă, cât și încetare! Prin urmare Dumnezeu se odihnește nu pentru că ar fi obosit, ci pentru că a „încetat” să mai creeze în sensul fizic, în care a creat în Geneza! Odihna lui Dumnezeu nu a fost o „încetare” sau „odihnă” de scurtă durată, de 24 de ore, a lucrărilor de creare fizice, care să fie apoi urmată de reluarea activității de creare fizică! Relatarea biblică nu spune că după 24 de ore Dumnezeu a început să lucreze sau să creeze în sens fizic, iar Psalmul 95:6,7,11; Evrei 3:11;4:1-11 indică faptul că această „încetare[din lucrarea de creație fizică]”/”odihnă” a lui Dumnezeu începută după încheierea zilei a șasea era în desfășurare la mii de ani după ce a început, în timpul apostolului Pavel și continuă și azi deoarece și noi putem intra în această odihnă a lui Dumnezeu „astăzi!” Dacă odihna lui Dumnezeu a avut doar 24 de ore și este demult încheiată, nici apostolul Pavel și nici noi „astăzi” nu am fi putut intra în odihna lui Dumnezeu!

Avem dovezi care să confirme acest lucru? Cu siguranță! În Psalmul 95:7b, 11 se spune: „Astăzi[הַ֝יּ֗וֹם (hay·yō·wm)], dacă ascultați glasul său11 Cu privire la ei am jurat în mânia mea: „Nu vor intra în odihna mea“.

Evrei 4:3-10 spune: „3 Căci noi, care am manifestat credință, intrăm într-adevăr în această odihnă, așa cum a zis el: „Am jurat deci în mânia mea: «Nu vor intra în odihna mea»“, deși lucrările sale fuseseră terminate de la întemeierea lumii. 4 Pentru că într-un loc el a spus despre ziua a șaptea: „Și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările sale“ 5 și din nou în acest loc: „Nu vor intra în odihna mea“.6 Așadar, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, iar cei cărora le-a fost anunțată întâi vestea bună n-au intrat din cauza neascultării, 7 el stabilește din nou o zi spunând, după atâta timp, în psalmul lui David: „Astăzi“, așa cum s-a spus mai înainte: „Astăzi, dacă ascultați glasul său, nu vă împietriți inima“. 9 Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat. 10 Fiindcă cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrările lui, așa cum s-a odihnit Dumnezeu de ale sale.”

Petters E. Enns prezintă o interesantă analiză a Psalmului 95 împreună cu Evrei 3:1-4:1-13 în Westminster Theological Journal 55 (1993), pg. 255-80 în materialul cu titlul Creation and Re-Creation: Psalm 95 and Its Interpretation in Hebrews 3:1-4:13. El explică foarte bine legătura dintre relatarea despre creație din Geneza și odihna lui Dumnezeu la pagina 267-280: „Ar fi mai bine să ne gândim la Psalmul nostru [Ps 95] ca fiind compus din 3 părți, nu din două:

Versetele 1-5: Prima creație [creația fizică din Geneza] este un motiv pentru a-i aduce închinare lui Dumnezeu.

Versetele 6-7a: A doua creație [formarea națiunii Israel după eliberarea lui din Egipt] este un motiv pentru a-i aduce închinare lui Dumnezeu.

Versetele 7b-11: A doua creație este un semnal de avertizare…. Se pare că „zi” din versetul 7b este „ziua” închinătorului… „Astăzi” este orice zi în care închinătorul primește o posibilitate reală de a corecta neascultarea față de Dumnezeul creației/recreației. Acesta este sensul în care psalmul le vorbește tuturor închinătorilor lui Yahweh din generație în generație. Această înțelegere a psalmului nostru poate explica de ce nu apare demonstrativul împreună cu „generație” (rvd) din v.10…. Psalmul nostru se sfârșește: „‘Nu vor intra în odihna mea'”[מְנוּחָתִֽי׃ (mə·nū·ḥā·ṯî)]…. Este tentant să înțelegem „odihna mea” ca fiind odihna lui Dumnezeu din Gen 2:2. Cu toate că rădăcina din Geneza este שָׁבַת în loc de מְנֻחָה această interpretare ține cont de tema psalmului și îi conferă acestuia o frumoasă încheiere: începe și se încheie vorbind despre creație. Această ultimă interpretare pare a fi modul în care a înțeles scriitorul Scrisorii către Evrei [apostolul Pavel] Psalmul 95…. Evrei 4:1-13 [pg.278]… Un factor important în menționarea de către autor a versetului din Ge 2:2 împreună cu Ps 95:11 este cuvântul rădăcină katápausis care apare în ambele versete [ în LXX apare în Ge 2:2 κατέπαυσεν iar în Ps 94 (95):11 apare κατάπαυσίν]. Dar acest lucru explică pur și simplu ce i-a permis să facă conexiunea exegetică, dar nu și ce l-a motivat pentru a o face…. De ce introduce acest verset distant în discuție? Deoarece Psalmul 95:11 spune: „Nu vor intra în odihna mea,” nu spune că „nu vor intra în odihna lor.”

De ce putem spune că odihna lui Dumnezeu continuă dacă apostolul Pavel spune că El „s-a odihnit”?

Eruditul Meyer explică astfel Evrei 4:2, 3: „… Odihna lui Dumnezeu-sau ceea ce este identic cu aceasta- odihna sabatică a lui Dumnezeu, a continuat în realitate fără nicio schimbare din momentul încheierii lucrărilor de creare și este în această odihnă a lui Dumnezeu în care în trecut li s-a promis evreilor că puteau să intre dacă manifestau credință, iar acum aceeași odihnă le este promisă creștinilor care respectă aceeași condiție. De aceea singura problemă care există este aceea ca ei să învețe din exemplul avertizator al părinților și să nu piardă binecuvântările promise, la fel ca și evreii, datorită lipsei lor de credință. …[ Evrei 4:3 ]καίτοι τῶν ἔργων ἀπὸ καταβολῆς κόσμουγενηθέντων] deși lucrările sale fuseseră terminate de la întemeierea lumii și prin urmare κατάπαυσις [odihna] lui Dumnezeu era ceva care exista de multă vreme și se putea intra în ea dacă evreii ar fi manifestat credință. … Autorul nu este interesat să explice despre ce fel de odihnă vorbește, deoarece el nicăieri nu face diferență între mai multe feluri de odihnă, ci fără vreo explicație adițională lasă să se înțeleagă că κατάπαυσις [odihna] de care s-a bucurat Dumnezeu după terminarea lucrărilor de creare este aceeași cu odihna promisă israeliților și acum creștinilor.” Meyer’s Commentary despre Evrei cap 4.

Eruditul A. T. Robertson spune despre 4:4:”S-a odihnit (κατεπαυσεν — katepausen) Aorist activ indicativ al cuvântului καταπαυω — katapauō aici intranzitiv, dar tranzitiv în Evrei 4:8. Desigur nu este o odihnă absolută în ceea ce privește orice activitate creatoare, așa după cum arată Isus în Ioan 5:17. Dar ziua a șaptea de odihnă a lui Dumnezeu se afla încă în vigoare ( este foarte clar că acesta nu este o zi de douăzeci și patru de ore).”-Robertson’s Word Pictures

Eruditul Alford explică astfel Evrei 4:4: „Odihna despre care se vorbește aici nu trebuie înțeleasă ca fiind doar o zi de 24 de ore după terminarea creației, ci ca o odihnă de durată, care a început atunci și este încă în desfășurare- în care poporul lui Dumnezeu trebuie să intre în continuare. Cu atât mai puțin aici nu trebuie să găsim o contrazicere cu Isaia 40:28 și Ioan 5:17. Odihna lui Dumnezeu nu este necesară datorită oboselii, nici nu este condiționată de lene: este de fapt, tocmai continuarea în a susține și guverna ceea ce era creația la început.”- Alford’s Commentary

Brooke Foss Westcott explică în The Epistle to Hebrews, ediția a 2-a din 1892, Macmillan and Co. London, paginile 92-100 primele 12 versete din Evrei capitolul 4. Nu voi cita în totalitate aceste explicații ci voi reda esențialul: „v3 Εἰσερχόμεθα γὰρ…] Apostolul crede că trăirea actuală constituie realitatea promisiunii și condiția îndeplinirii ei. El pare să spună: „Vă vorbesc în mod direct despre o promisiune făcută nouă, deoarece noi intrăm, noi intrăm acum, în odihna lui Dumnezeu, noi cei care credem… Verbul Εἰσερχόμεθα [Noi intrăm] nu trebuie luat ca fiind viitor, ci ca exprimând un fapt din prezent: Ioan 14:3,18; Mat. 17:11; 1 Cor. 3:13; Col 3:6. …

εἰς τὴν κατάπαυσίν ] nu spune pur și simplu ‘în odihnă’ ci ‘în odihna’ despre care a vorbit Psalmistul, ‘în odihna lui Dumnezeu.’

καθὼς εἴρηκεν Ὡς ὤμοσα= așa cum a zis el: „Am jurat ] Cuvintele Psalmului care sunt folosite aici dovedesc că există încă o odihnă și că aceasta nu a fost dobândită. Prin urmare, scriitorul afirmă că Isus i-a făcut posibilă poporului Său obținerea acestei odihne, așa după cum știu creștinii.

καίτοι τῶν ἔργων…] deși lucrările sale fuseseră terminate de la întemeierea lumii…. Dumnezeu nu a greșit cu nimic. Odihna divină era pregătită. Dumnezeu Însuși a intrat în ea, deși în conformitate cu scopul lui Dumnezeu mai trebuia ca și poporul Lui să ia parte la ea. De aceea odihna era simultan în trecut și în viitor…. Prin aceste cuvinte scriitorul Scrisorii termină conceptul odihnei promise. ‘Odihna lui Dumnezeu’ pregătită pentru poporul Său, nu este diferită în această ultimă formă de odihna de care Însuși Dumnezeu s-a bucurat. …

V.4 περὶ τῆς ἑβδόμης=despre ziua a șaptea] S-a observat că cele ‘șase zile’ sunt delimitate în relatarea despre creație printr-o ‘seară și diminineață,’ dar cu privire la ziua a șaptea nu se oferă o astfel de limitare. Vezi nota la v. 9.

κατέπαυσεν = s-a odihnit] verbul este folosit cu un sens intranzitiv (deși rar) în limba greacă clasică … și este folosit cu sensul tranzitiv obișnuit mai jos în versetul 8….

Ver.9 σαββατισμὸς ] o odihnă de sabat (O.L. requies, Vulg. sabbatismus, Peșita a ține o odihnă de sabat)- o odihnă care sfârșește diferitele munci și forme de pregătire ale pământului: nu un singur sabat, ci o viață de sabat.”

Evrei 4:9- argument că respectarea sâmbetei ar fi obligatorie pentru creștini?

Eruditul Henry Alford răspunde: „(… Este chiar și mai departe de ceea ce se spune în acest verset și în context, așa după cum l-au folosit unii într-un mod absurd, că ar avea vreo importanță într-un fel sau altul, în controversa despre obligativitatea respectării unui sabat în sistemul religios creștin. Singura indicație pe care o primim din verset este că nu poate fi folosit în acest scop: ca să fiu specific în mintea creștinilor nu putea exista niciun termen precum σαββατισμός pe care să îl asocieze cu respectarea zilei Domnului la timpul prezent deoarece despre această zi prezentă nu s-ar fi putut spune că ἀπολείπεται [rămâne] ) pentru poporul lui Dumnezeu (… Aici este folosită această expresie cu privire la adevăratul Israel care moștenește promisiunile lui Dumnezeu datorită credinței în Isus: de ex. Galateni 6:16…).”-Greek Testament Critical Exegetical Commentary

Cum putem creștinii intra astăzi în odihna lui Dumnezeu care continua până la sfârșitul Domniei De O Mie de Ani a lui Isus ?

Apostolul Pavel a arătat în Evrei capitolele 3 și 4 că evreii din pustie nu au intrat în odihna lui Dumnezeu, datorită neascultării și a lipsei de credință. (Ev 3:18,19; Ps 95:7-11; Nu 14:28-35). Evreii care au intrat în țara promisă sub conducerea lui Iosua s-au bucurat de odihnă, dar nu de odihna deplină de care se bucură oamenii sub Mesia. Această odihnă din timpul lui Iosua era doar tipică, sau o umbră a realității. (Ios 21:44; Ev 4:8;10:1) Totuși, Pavel spune că: ”Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat.” (Ev 4:9) Cei care ascultă și exercită credință în Cristos se bucură în acest fel de ”o odihnă de sabat” cu privire la ”propriile lor lucrări,” lucrări prin intermediul cărora ei au încercat înainte să dovedească că sunt drepți. (Compară cu Rom 10:1-4) Astfel apostolul Pavel a arătat că sabatul lui Dumnezeu, sau odihna, continua încă în timpul lui iar creștinii puteau intra în el, indicând că ziua de odihnă a lui Dumnezeu se extindea pe parcursul a mii de ani.-Ev 4:3,6,10

Care sunt lucrările moarte de care se ”odihnesc” creștinii pentru a putea intra în odihna lui Dumnezeu?

„Fiindcă cine a intrat în odihna Lui, s-a odihnit şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de ale Sale“ (Evrei 4:10). Dumnezeu nu s-a odihnit în a şaptea zi de creare pentru că era obosit, ci el şi-a încetat lucrarea de creare cu privire la pământ pentru ca opera lui să progreseze şi să ajungă la glorie deplină, spre lauda şi onoarea sa. Dat fiind că facem parte din creaţia lui Dumnezeu, şi noi trebuie să ne încadrăm în acest proces. Trebuie să ne „odihnim de lucrările noastre“, adică nu trebuie să mai încercăm să ne justificăm înaintea lui Dumnezeu, în încercarea de a obţine salvarea, ci trebuie să avem credinţă că salvarea noastră depinde de jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, prin intermediul căruia toate lucrurile vor fi aduse din nou în armonie cu scopul lui Dumnezeu. — Efeseni 1:8–14; Coloseni 1:19, 20.

Adevăraţii creştini recunosc că toţi ne-am născut păcătoşi şi că numai prin credinţa în jertfa lui Cristos poate fi cineva drept înaintea lui Dumnezeu. Ei se străduiesc să-şi întipărească în inimă şi să pună în practică toate învăţăturile Fiului lui Dumnezeu. Ei acceptă cu umilinţă sfaturile şi mustrările din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că ei se gândesc că ar putea câştiga în felul acesta aprobarea lui Dumnezeu; ceea ce fac ei este mai degrabă o exprimare a iubirii şi a credinţei lor. Adoptând acest mod de viaţă, ei evită să urmeze ‘exemplul de neascultare’ al naţiunii iudaice. La fel, ‘odihna de sabat’ de care au parte adevăraţii creştini nu se limitează la o zi de 24 de ore. Manifestând credinţă şi ascultând de sfaturile Bibliei, ei se pot bucura de această odihnă în fiecare zi şi o vor face mai ales în noul sistem al lui Dumnezeu.

Niciun creştin adevărat nu crede că trebuie să respecte Legea mozaică pentru a obţine salvarea. Pavel le-a spus cât se poate de clar creştinilor din Efes: „Prin această bunătate nemeritată aţi fost salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu vine prin lucrări, pentru ca nimeni să nu aibă motiv de laudă“ (Ef. 2:8, 9). Cum pot creştinii de azi să intre în odihna lui Dumnezeu? Iehova a ales ziua a şaptea — ziua sa de odihnă — pentru a-şi duce la îndeplinire scopul grandios cu privire la pământ. Putem intra în odihna lui Iehova doar dacă acţionăm în armonie cu acest scop şi dacă respectăm îndrumarea pe care ne-o dă prin organizaţia sa.

Florin Lăiu prin ceea ce susține dovedește că nu a intrat în odihna lui Dumnezeu, deoarece afirmă:

Domnul Olteanu mă trimte la Rom 14:5-6, unde Pavel nu discută deloc despre ziua Sabatului. Cel mai probabil se referă la disputele stârnite de iudaizanți, cu privire la sărbătorile calendaristice tradiționale (pe care le menționează la modul general în Galateni 4 și Coloseni 2). Dacă Pavel, în timp ce folosea sabatul ca zi de adunare sfântă cu evreii și neevreii (cum arată Faptele Apostolilor) și-ar fi permis să spună, în același timp, că pentru creștini nu mai există zi de sabat, ar fi fost un ipocrit. Face parte sabatul Creației din acele lucruri „slabe și sărăcăcioase” despre care vorbește Pavel în Galateni 4? Cum a ajuns fostul rabin la concluzia aceasta ciudată? Voia cumva s8ă depășească pe Christos? …

Este nelegitim să se folosească expresiile din Epistolele lui Pavel (Galateni, Romani) împotriva Sabatului, care a existat înainte de Lege, de la Facerea Lumii. Mai degrabă, când este vorba de asemenea raționamente pe baza unor afirmații dificile ale lui Pavel, să ne amintim de cuvintele lui Petru, care scria (2Petru 3:15-18):

Era conștient apostolul Pavel că a trecut de sub autoritatea legii lui Moise sub autoritatea legii lui Cristos, atunci când a devenit creștin, sau credea Pavel, la fel ca și adventiștii, că legea lui Moise și a lui Cristos, în loc să fie două legi diferite, sunt una și aceeași lege? Evident că dacă legea lui Moise și legea lui Cristos sunt una și aceeași lege, nu putem să vorbim despre vreo schimbare majoră în viața creștinilor evrei, în comparație cu evreii necreștini, în afară de faptul că cei creștini au crezut în Isus, însă în ceea ce privește legea, dăcă legea lui Moise este identică cu legea lui Cristos, nu ar fi putut exista o mare deosebire între evreii creștini și cei necreștini! Dar să lăsăm Biblia să vorbească și să ne spună Pavel sub inspirație divină dacă legea lui Moise este aceeași cu legea lui Cristos și dacă a trebuit să facă vreo schimbare cu privire la legea sub autoritatea căreia se afla după ce a devenit creștin! În Galateni 2:19-21 Pavel spune: „19 Dar eu, prin lege[legea lui Cristos conform cu Galateni 6:2; 1 Cor 9:20,21] am murit față de lege[„toată legea” dată prin Moise Gal 3:13,17,19; 4:4,5; 5:1-5] ca să fiu viu față de Dumnezeu.20 Și sunt țintuit pe stâlp cu Cristos. Nu mai sunt eu cel care trăiește, ci Cristos trăiește în unitate cu mine. Într-adevăr, viața pe care o trăiesc acum în carne o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine. 21 Eu nu resping bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, fiindcă, dacă dreptatea vine prin lege[legea lui Moise adică cele 613 de porunci date la Sinai], atunci Cristos a murit în zadar.” Un comentariu al Scrisorii către Galateni explică aceste cuvinte astfel: „În toate locurile Pavel a exprimat ideea că prin moartea lui Cristos, credinciosul este eliberat de lege (Gal 3:13; Col 2:14; Ef 3:15,16; Gal 2:4; 5:1; Rom 10:4), iar în Coloseni 2:20 susține că acesta a murit împreună cu Cristos…. Moartea lui Cristos pe cruce [în realitate pe stâlp] prin intermediul căreia el ne-a eliberat de lege, punându-i capăt legii, a pretins moartea mea față de lege. … συνεσταύρωμαι [țintuit pe stâlp] prin folosirea aceluiași cuvânt în Romani 6:6 și a verbului simplu în Gal 5:24; 6:16 se face referire la moartea față de păcat, distrugerea păcatelor din trecut…ζῶ δὲ οὐκέτι ἐγώ, ζῇ δὲ ἐν ἐμοὶ χριστός ‘Nu mai sunt eu cel care trăiește, ci Cristos trăiește în unitate cu mine.’… Atunci când spune că nu mai trăiesc „eu,” el lasă să se înțeleagă că sub lege era „eu” cel care trăia, iar ἐγώ [egṓ=eu] accentuat este același ca în Rom. 7:15-20. Eu este în antiteză directă în versetele 17, 20 cu ἁμαρτία [păcatul] care este moștenit din trecut (Ro 5:12), care este în contra lui Cristos, adică puterea de a face bine în viața celui care, după ce a lăsat legea, se îndreaptă cu credință spre el. … τῇ τοῦ υἱοῦ τοῦ θεοῦ’ (credință) în Fiul lui Dumnezeu.’ Expresia ἐν πίστει [prin credința] descrie credința în mod calitativ ca fiind domeniul vieții sale noi, acum apostolul se grăbește să identifice această credință prin adăugarea articolului τῇ [ho] și a unui genitiv care exprimă obiectul credinței. οὐκ ἀθετῶ τὴν χάριν τοῦ θεοῦ· ‘Eu nu resping bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu’…εἰ γὰρ διὰ νόμου δικαιοσύνη, ἄρα χριστὸς δωρεὰν ἀπέθανεν. ‘fiindcă, dacă dreptatea vine prin lege, atunci Cristos a murit în zadar.’”-A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to Galatians. The International Critical Commentary de Ernest DeWitt Burton, 1920, New York, Charles Scribner’s Sons, pg. 134-42. Este clar deci că oamenii imperfecți nu puteau ajunge niciodată la adevărata dreptate – ei nu se puteau ridica la înălțimea dreptății lui Dumnezeu – nici prin lucrările Legii mozaice, nici prin fapte de dreptate făcute după criterii personale (Ro 3:10; 9:30-32; Ga 2:21; 3:21; Tit 3:5). Cei pe care Dumnezeu i-a numit „drepți” au fost oameni care au manifestat credință în El și nu s-au bazat pe propriile lucrări, ci și-au susținut credința prin lucrări înfăptuite în armonie cu normele sale drepte (Ge 15:6; Ro 4:3-9; Iac 2:18-24). Este foarte clar că trecerea de sub legea dată prin Moise sub cea dată de Cristos a însemnat o schimbare majoră de lege pentru Pavel și pentru creștinii evrei: au murit în totalitate față de TOATE legile date de Dumnezeu prin Moise, inclusiv față de Decalog și evident față de sabat: „4 Și voi, frații mei, ați ajuns morți față de Lege prin corpul lui Cristos, ca să fiți ai altuia, ai celui care a fost sculat din morți, ca să dăm rod pentru Dumnezeu. 6 Dar acum am fost eliberați de sub Lege, fiindcă am murit față de cea care ne ținea legați, ca să fim sclavi într-un sens nou, prin spirit, și nu în sensul vechi, prin codul scris.7 Ce vom spune deci? Este Legea păcat? Nicidecum! De fapt, n-aș fi cunoscut păcatul dacă n-ar fi fost Legea. De exemplu, n-aș fi cunoscut pofta dacă Legea n-ar fi zis: „Să nu poftești“.” (Rom 7: 4-7) Pretenția adventistă că numai „legea ceremonială a fost anulată” după moartea și înălțarea lui Isus la cer este irațională și nebiblică! Poate o femeie să moară doar pe jumătate față de soțul ei, și să fie liberă să se căsătorească cu un alt bărbat și să nu se facă vinovată de adulter? Cu siguranță că o femeie nu poate muri „parțial” fața de anumite părți din „legea soțului” ei, și de aceea nici creștinii evrei nu au murit doar față de o parte din Legea de la Sinai, deoarece în acel caz, dacă nu erau complet morți față de toată Legea, nu s-ar fi putut afla sub autoritatea unei alte Legi, cea a lui Cristos, așa după cum explică Pavel: „‘Și voi, frații mei, ați ajuns morți față de Lege’-( και υμεις ετανατωτητε — kai humeis ethanatōthēte). Aorist indicativ pasiv din τανατοω — thanatoō a omorâ (Mat 10:21) sau a face să moară (să dispară) ca aici și în Romani 8:13. Analogia pretinde moartea legii, dar Pavel refuză să spună acest lucru. El schimbă structura și îi face pe creștini să devină morți față de lege ca soț (Rom 6:3-6). Relația de căsătorie este omorâtă prin „corpul lui Cristos,” ca „ofrandă de împăcare” (Rom 3:25) pentru noi Col. 1:22. ‘Ca să fiți ai altuia, ai celui care a fost sculat din morți’ (εις το γενεσται ετερωι — eis to genesthai heterōi). Propoziție de scop cu εις το — eis to și infinitivul verbului. Prima mențiune a sfinților căsătoriți cu Cristos apare în 1 Cor 6:13; Gal 4:26; vezi și Ef 5:22-33.”- Robertson’s Word Pictures Creștinii evrei au fost făcuți morți față de sabat și față de toate legile, date prin Moise la Sinai, de către „corpul lui Cristos,” adică nu creștinii au decis să nu mai respecte sabatul, ci faptul că au devenit morți față de lege i se datorează corpului de jertfă al lui Cristos, prin care a fost anulată sau desființată Legea, iar ca urmare sabatul și toate celelalte legi date prin Moise nu mai aveau deloc autoritate asupra creștinilor care respectau „legea lui Cristos,” (Gal 6:2) diferită în multe aspecte de cea dată prin Moise! Cum puteau creștinii să fie morți doar față de unele părți din legea veche dată prin Moise și să’ îi aparțină altuia,’ lui Cristos, fără ca să se facă vinovați de adulter spiritual?
La ce se referă expresia „lucrurile elementare ale lumii”? Este inclusă și respectarea sabatul printre „lucrurile elementare” la care creștinii trebuie să renunțe pentru a intra în odihna lui Dumnezeu? În Galateni 4:1-3, după ce a arătat că un copil este ca un sclav în sensul că este sub stăpânirea altora până la majorat, Pavel afirmă: „Tot așa și noi, când eram copii mici, eram ținuți în sclavie de lucrurile elementare [stoi·kheiʹa ] ale lumii.” El continuă apoi să arate că Fiul lui Dumnezeu „a venit [la] împlinirea timpului” și i-a eliberat pe cei care au devenit discipolii săi de sub Lege pentru ca ei să poată primi adopția ca fii. (Galateni 4:4-7) În mod asemănător, în Coloseni 2:8, 9, 20, el îi avertizează pe creștinii din Colose: „să nu vă fure cineva prin filozofie și amăgire deșartă, potrivit tradiției oamenilor, potrivit lucrurilor elementare [stoi·kheiʹa ] ale lumii și nu potrivit lui Cristos. Pentru că în el locuiește trupește toată plinătatea naturii divine,” subliniind că ei „a[u] murit împreună cu Cristos față de lucrurile elementare ale lumii.” The Pulpit Commentary (Galatians, p. 181) spune despre cuvântul grecesc stoi·kheiʹa (forma de plural a lui stoi·kheiʹon) folosit de Pavel: „Din sensul de bază de ‘stâlpi așeazați într-un șir,’… termenul [stoi·kheiʹa] le era aplicat literelor alfabetului așezate una după alta, deci se referă la componentele de bază ale vorbirii. Prin urmare, se referă la componentele de bază ale tuturor lucrurilor din natură, ca de exemplu cele patru ‘elemente’ (vezi 2Pe 3:10,12), sau la ‘fundamentul’ sau primele ‘elemente’ din orice ramură a cunoașterii. Cu acest ultim sens apare cuvântul în Evrei 5:12.”( Editat de C. Spence, London, 1885) Verbul înrudit stoi·kheʹo apare în Gal 6:16 și înseamnă „a umbla ordonat.” În Scrisorile către Galateni și Coloseni este clar că Pavel nu făcea referire la componentele de bază ale creației materiale, ci, așa după cum explică eruditul german Heinrich A. W. Meyer în Critical and Exegetical Hand-Book (1884, Galatians, p. 168) se referă la „elementele umanității necreștine,” adică la fundamentul acesteia, sau la principiile ei de bază. Scrierile lui Pavel arată că acest cuvânt se referă la filozofiile și învățăturile înșelătoare bazate pe un mod de gândire pur uman, conceptele, raționamentele și mitologiile în care grecii și alte națiuni își găseau plăcerea. (Col 2:8) Totuși, este clar că Pavel a folosit termenul și cu privire la lucrurile evreiești, nu numai învățăturile evreiești nebiblice care încurajau ascetismul și „închinarea la îngeri,” dar și învățăturile potrivit cărora creștinii ar fi obligați să respecte legea lui Moise, inclusiv sabatul. Col 2:16-18; Gal 4:4, 5, 21. Comentând Gal 4:3, 9-11 o lucrare exegetică spune: „‘lucrurile elementare, slabe și sărăcăcioase’‘Elementare’ este folosit în acest verset ca și în versetul 3 cu privire la cunoștința religioasă oferită în diferită măsură evreilor și neevreilor înainte să vină la Cristos. Aceste lucruri sunt numite ‘slabe’ deoarece erau insuficiente pentru a-i oferi omului posibilitatea de a lucra la propria sa salvare. (Compară cu relatarea sfântului Pavel despre lupta sa interioară și despre condiția lipsită de ajutor a omului datorită ei din Rom 7:7-24). Sunt numite ‘sărăcăcioase,’ deoarece spre deosebire de evanghelie, nu erau însoțite de revărsarea de daruri spirituale și bunătăți. … (versetul 10) Voi respectați .- Un cuvânt compus care nu înseamnă doar a ‘respecta,’ ci ‘a respecta cu strictețe.” Cuvântul este folosit de Josephus atunci când parafrazează porunca a patra: „Adu-ți aminte de ziua sabatului ca să o respecți ca sfântă” (Ant. iii.5, & 5). Zile- în primul rând și în mod special sabatele evreiești, dar pot fi incluse și alte sărbători evreiești care durau o zi. Luni.- Descrierea continuă în sens crescător- zile, luni, timpuri și ani. Totuși, ‘lunile’ se referă la ‘prima zi din lună’ sau la ‘luna nouă.’ (Vezi Lev 23: 24; Num 28: 11; Ps 81:3.) Timpuri- Perioade: precum Paștele, Penticosta, și Sărbătoarea Corturilor. Ani.-Cum ar fi anii sabatici și anii jubiliari. Apostolul oferă o listă completă care să cuprindă toate sărbătorile evreiești … Să se observe că aici se face referire la adoptarea de către creștinii din Galatia a sărbătorilor evreiești care dovedește în ce măsură erau ei pregătiți să ia asupra lor povara legii mozaice. Este foarte clar că sfântul Pavel încadrează toate aceste lucruri la capitolul „elemente” sau „lucruri de bază.” … Origen comentează despre acest pasaj: „Dacă cineva ar obiecta că noi avem obiceiul de a respecta anumite zile- ca de exemplu Ziua Domnului, Pregătirea, Paștele sau Penticosta- va trebui să răspund că pentru creștinul perfect- care îi slujește Domnului său , Dumnezeu Cuvântul, cu toate gândurile sale , cuvintele și faptele lui- toate zilele lui sunt ale Domnului, și el respectă întotdeauna ziua Domnului. …Dar majoritatea celor care se consideră credincioși nu fac parte din această clasă avansată. Deoarece ei nici nu pot și nici nu doresc să respecte fiecare zi în acest fel, au nevoie de un anume memorial care să împiedice ca lucrurile spirituale să dispară din mințile lor.'(Against Celsus, viii. 22, 23)”- A New Testament for English Reader Various Writers vol. 2, editat de Charles John Ellicott, 1877-79, The Epistle to the Galatians de W. Sanday, pg. 450-1. Exegetul Alford explică astfel Gal 4:10: „…Observați cu atenție că un astfel de verset este în contradicție cu orice teorie a unui sabat creștin, tăind din rădăcină, așa cum și face, TOATE obligațiile cu privire la respectarea obligatorie a unor astfel de timpuri: vezi notele versetelor din Romani 14: 5-6; Coloseni 2:16. ‘Aceste sărbători periodice ale legii au arătat, prin repetarea lor periodică, imperfecțiunea sistemului religios din care au făcut parte: reprezentând fiecare trăsătură a lucrării lui Cristos, care, ca un singur mare întreg și perfect, a fost realizată o dată pentru totdeauna – și reprezentările materiale ale acelor adevăruri spirituale pe care Israelul spiritual le învață în uniune cu Cristos ca Domn înviat. Faptul de a respecta acum perioadele, în plinătatea timpului, ar însemna negarea perfecțiunii sistemului religios creștin, natura completă și încheiată a lucrării lui Cristos: a-l părăsi pe marele învățător spiritual al fraților Săi și a se întoarce la pedgogii carnali; să se renunțe la adopția în calitate de fii, în toată plinătatea ei, și la spiritul adopției, și să se întoarcă în copilărie și sub conducerea tutorilor și a guvernatorilor.’ Bagge care, totuși, în altă parte susține obligația respectării perpetue a Sabatului.”- Alford’s Commentary Galatians
Este corectă afirmația lui Florin Lăiu că în Romani 14:5-6 „Pavel nu discută deloc despre ziua sabatului”? „‘Unul [cel slab] consideră[decide să cinstească— κρίνει ἀξίαν τιμῆς] o zi mai presus decât alta, altul [cel tare] consideră[ ἀξίαν τιμῆς] ,o zi la fel ca toate celelalte. Fiecare să fie pe deplin convins în mintea lui.’ Este o întrebare interesantă în legătură cu ce fel de indicii găsim în acest verset în legătură cu respectarea sau nerespectarea în mod obligatoriu a unei zile de odihnă în timpul apostolilor. Apostolul nu decide nimic, permițându-i minții fiecărui om să îl îndrume cu privire la acest aspect. El clasifică respectarea sau nerespectarea anumitor zile în aceeași categorie cu consumarea sau abținerea de la anumite mâncări. În ambele cazuri discută despre lucruri care în mod evident sunt lipsite de importanță în ele însele. Acum se ridică întrebarea dacă ar fi existat porunca divină, recunoscută de către apostol sub orice formă, de a respecta a șaptea zi, ar fi putut el să vorbeacă în acest fel? Concluzia care este evidentă din tonul argumentației sale este că nu a știut nimic despre existența unei asemenea obligații ci a crezut că toate perioadele și zilele sunt LA FEL, pentru creștinul puternic în credință. Nu văd cum acest pasaj ar putea fi interpretat într-un mod diferit. Dacă unei anumite zi din săptămână i s-ar fi acordat statutul de sabat atunci apostolului i-ar fi fost complet imposibil să îl încurajeze sau să îl susțină pe omul care considera că toate zilele sunt la fel – cel care nu ar fi cinstit după cum se spune în Rom 14:6 nicio zi. În acel caz acest om ar fi trebuit să fie examinat de către apostol cu cea mai fermă dezaprobare, deoarece încălca porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, am dedus că obligația sabatică de a ține o zi, a șaptea sau prima, nu era recunoscută în vremurile apostolice. … Replica obișnuită adusă în contra acestor argumente, mai precis că apostolul făcea aici referire doar la sărbătorile evreiești, și de aceea nu se putea referi la cele creștine, este cel mai sărac calambur: cei care susțin acest punct de vedere pretind ei înșiși că ar fi existat obligația impusă asupra creștinilor de a respecta una dintre aceste sărbători evreiești. Ceea ce susțin eu este că dacă apostolul ar fi crezut că exista o astfel de obligație, atunci ar fi fost imposibil să scrie ceea ce a scris. În plus, dacă ținem cont de πᾶσαν [toate] ἡμέραν [zilele (la fel)], afirmația este complet nefondată.”- Alford’s Commentary Romans

Dar nu era legea mozaică de origine divină? Cu siguranță. Atunci, cum putea fi numită respectarea legii de la Sinai, inclusiv a sabatului, că face parte dintre ”lucrurile elementare ale lumii”?

Trebuie să ne amintim că legea a fost împlinită de Isus Cristos. El era ”realitatea” spre care a indicat ”umbra” legii, sabatul, templul, și jertfele indicau toate spre Cristos. Legea și-a atins scopul și nu mai era standardul pentru judecată. (Col. 2:13-17) Pe lângă acest lucru creștinii cărora le-a scris apostolul Pavel aveau chemarea la viață cerească, în domeniul spiritual. Legea de la Sinai i-a fost dată Israelului carnal și conținea ”reguli pentru serviciul sacru și locul său sfânt pământesc,” astfel încât chiar și tabernacolul (și mai târziu templul) au putut fi numite ”lumești” ( Evrei 9:1,10, Kingdom Interliniar Translation; ”lumești” Moffatt; ”pământești” Cornilescu) în sensul că era parte a domeniului uman, ceva construit și folosit în lumea umanității, nu ceva ceresc sau spiritual. Dar acum creștinii au fost chemați la o formă de închinare superioară bazată pe Isus Cristos, care a intat în cer, ”n-a intrat într-un loc sfânt făcut de mâini,” adică ”nu este din creația aceasta,” cum pretind adventiștii în mod greșit că ar exista un templu fizic în cer. Aceste legi de la Sinai ”erau cerințe legale cu privire la carne și au fost impuse până la timpul fixat pentru îndreptarea lucrurilor.”(Ev 9:8-14, 23, 24) Isus Cristos i-a spus samaritencei că vine timpul în care templul de la Ierusalim nu va mai fi folosit ca parte a închinării adevărate pe care închinătorii adevărați i-o aduc ”Tatălui în spirit și adevăr.”(Io 4:21-23) Astfel necesitatea de a se folosi de ”reprezentările simbolice” (Ev 9:23) din domeniul uman care indicau spre lucrurile mai importante de natură cerească a încetat odată cu moartea, învierea și înălțarea lui Cristos la cer. Creștinii din Galatia și Colose puteau să îi aducă închinare lui Dumnezeu acum bazându-se pe Isus Cristos. El, nu oamenii cu principiile și învățăturile lor, sau chiar ”cerințele legale apaținând cărnii” așa cum se găseau în legământul legii de la Sinai, trebuie să fie recunoscut ca standardul stabilit sau mijlocul complet de măsurare a adevărului, sau a oricărei învățături sau mod de viață. (Col 2:9) Creștinii nu ar trebui să fie asemenea unor copii care în mod voluntar se pun sub autoritatea a ceea ce a fost comparat cu un pedagog sau tutor, adică, legea de la Sinai (Ga 3:23-26), ci ei trebuiau să se afle într-o relație cu Dumnezeu asemănătoare cu cea a unui fiu adult cu tatăl său. Legea a fost elementară, ” A B C -ul religiei,” în comparație cu învățătura creștină. (H. Meyer Critical and Exegetical Hand-Book, 1885, Colossians, p.292) De fapt creștinii unși, care erau născuți din nou la viață cerească, au murit și au fost țintuți pe stâlp cu privire la kosmosul domeniului vieții umane, în care au fost impuse legi precum circumcizia carnală; ei au devenit ”o creație nouă.” (2Co 5:17; Col 2:11, 12, 20-23; compară cu Ga 6:12-15; Io 8:23) Cu siguranță ei nu trebuiau să se întoarcă ”la lucrurile elementare, slabe și sărăcăcioase,” din domeniul uman (Ga 4:9) și astfel să fie induși în eroare să renunțe la ”o mare bogăție-înțelegerea clară și sigură a adevărului” adică la ”cunoștința exactă a secretului sacru al lui Dumnezeu, și anume Cristos,” în care sunt ascunse ”toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței.”

Florin Lăiu nu a înțeles nimic din ceea ce spune Biblia despre legea de la Sinai deoarece spune:
Toate teoriile care folosesc texte biblice care se referă la Lege în general (mozaism) sau la vechiul legământ, pentru a submina autoritatea neschimbată a Celor Zece Porunci, sunt neîntemeiate și anticreștine. Domnul Olteanu citează Evrei 7:11-12 pentru a susține că Legea de la Sinai a fost schimbată. Dar acolo Pavel nu vorbește despre poruncile veșnice ale lui Dumnezeu, sau despre Sabat, ci vorbește despre despre legea preoției și a jertfelor și ritualurilor specifice vechiului legământ de la templul din Ierusalim. Contextul se referă în mod special la legea preoției, care impunea ca preotul să fie din tribul lui Levi, iar Iisus, a venit cu o nouă preoție, schimbând vechea lege a preoției. Citiți și vedeți că așa este. Nu despre Sabat este vorba acolo. Și nici despre o desființare a poruncilor lui Dumnezeu rostite și scrise la Sinai.

Florin Lăiu nu cunoaște Biblia, dar vrea să ne-o explice corect! Îi atrag atenția că ”poruncile veșnice” ale lui Dumnezeu nu se pot împărții în ”ceremoniale,” adică desființate la moartea lui Isus, și ”morale,” Decalogul, care este „veșnic și neschimbător deoarece reflectă caracterul lui Dumnezeu,” cum susține Ellen G. White! De ce sunt convins că explicațiile adventiste sunt greșite? Pentru că ignoră atât Biblia, pe care o contrazic, cât și exegeza! Spune Biblia că preoția aaronică trebuia să fie „veșnică”? „…Aceasta este o lege veşnică [ ‘o regulă pe timp indefinit’ TLN] pentru Aaron şi pentru urmaşii lui după el”.(Ex 28:43 BC). „Să încingi pe Aaron şi pe fiii lui… Preoţia* va fi a lor printr-o lege veşnică” („timp indefinit” TLN Ex 29:9 BC). „şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei printre urmaşii* lor.” (Ex 40:15 BC) Este clar că preoția aaronică a fost stabilită după „o lege veșnică” pe baza poruncilor lui Iehova date lui Moise! În Exodul capitolul 29 și în Leviticul capitolul 8 este descrisă procedura de instalare a preoției aaronice iar în Ex 29:35 se spune: „Așa să faci pentru Aaron și pentru fiii lui, potrivit cu tot ce ți-am poruncit.”[צִוִּ֖יתִי (ṣiw·wî·ṯî)]

Este foarte clar că preoția aaronică a fost instuită pe baza poruncilor lui Dumnezeu, care trebuiau să constituie „o lege veșnică!” Contrar doctrinei adventiste, preoția și diferite alte aspecte care au legătură cu jerfele, sau diferitele ritualuri de la tabernacol și mai târziu de la templu sunt numite „o lege veșnică”!(Ex 27:21; 29:28; Neemia 10:31,32; 1Cronici 23:21; 2Cronici 2:4; 8:13; 31:3) Acest lucru demonstrează că termenul ”veșnic” nu i se aplică în mod exclusiv doar Decalogului sau doar sabatului, ci diferitelor porunci, unele care au legătură cu aspecte strict ceremoniale, dar care toate fac parte dintre ”dispozițiile, hotărârile judecătorești și legile pe care Iehova le-a stabilit între el și fiii lui Israel la muntele Sinai prin Moise.” (Lev 26:46; 27:34) Cât de greșită este doctrina adventistă care pretinde că ”ceremoniile” nu sunt ”veșnice” și că nu sunt poruncile lui Dumnezeu, ”deoarece nu au fost scrise cu degetul lui Dumnezeu, și au fost așezate lângă chivot!” Aceste argumente sunt în contradicție cu versetele amintite mai sus care arată că toate poruncile date de Dumnezeu prin Moise la Sinai, exclusiv ”fiiilor lui Israel,” sunt poruncile lui Dumnezeu și erau ”veșnice/pe timp indefinit.”

„În* fiecare zi de Sabat, să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel.”-Leviticul 24:8 BC (Prezentarea pâinilor face parte din ”ceremonii,” după împărțeala inventată de adventoști, dar este tot la fel de veșnică ca și sabatul sau alte legi.)
” ” Pâinile acestea* să fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui şi** să le mănânce într-un loc sfânt; căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt, o parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică.””-Lev. 24:9 BC Este foarte clar că toate cele 613 de legi de la Sinai fac parte din una și aceeași „lege veșnică” a lui Dumnezeu și că acesta nu poate fi separată în două, o parte dintre porunci fiind trecătoare, „ceremonială,” și altă parte dintre porunci „morale,” Decalogul, fiind doar ele exclusiv veșnice!

Cu ce autoritate învață Florin Lăiu că numai Decalogul face parte din poruncile veșnice ale lui Dumnezeu, dar preoția levitică, „legea jerfelor,” adică „legea ceremonială,” nu fac parte dintre poruncile veșnice ale lui Dumnezeu? Pe baza căror versete ar putea să îl contrazică adventiștii pe Isus care adaugă la lege și Profeții, în loc să separe legea de la Sinai în două părți: una mai importantă decât cealaltă?(Mat 5:17,18) Dar cum puteau să fie schimbate poruncile ”veșnice” ale lui Dumnezeu? Ca să înțelegem răspunsul la ceea ce ar părea a fi o contradicție, trebuie să ținem cont de cele 438 de ocurențe ale cuvântului ‛ôlâm care pot fi verificate aici. În Exodul 31:16,17 este folosit același cuvânt ‛ôlâm cu privire la sabat, însă Traducerea Lumii Noi îl redă corect prin „timp indefinit:” „Fiii lui Israel să țină sabatul, sărbătorindu-l în toate generațiile lor. Este un legământ pe timp indefinit. 17 Este un semn între mine și fiii lui Israel pe timp indefinit, fiindcă în șase zile a făcut Iehova cerurile și pământul, iar în a șaptea zi s-a odihnit și s-a înviorat»“” De ce afirm că TLN redă corect ‛ôlâm ca „timp indefinit”?

„Cuvântul olam înseamnă literalmente ‘dincolo de orizont.’ Atunci când privim în depărtare este dificil să vedem detaliile, iar ceea ce se află dincolo de orizont nu poate fi văzut. Acest concept este olam. Cuvântul este folosit și pentru trecutul îndepărtat sau viitorul îndepărtat, ca un timp care este greu de știut sau perceput. Acest cuvânt este tradus adesea ca „veșnic,” care înseamnă o perioadă continuă de timp care nu se termină niciodată. În mintea evreului termenul este pur și simplu ceea ce se află la orizont, sau dincolo de orizont, un timp foarte îndepărtat. O expresie comună în ebraică este „l’olam va’ed” care este de obicei tradusă „pentru totdeauna și întotdeauna,” dar în mintea evreiască înseamnă „până la orizontul îndepărtat și din nou,” adică „un timp foarte îndepărtat, sau chiar mai departe.”-Ancient Hebrew Research Center

Cum indică Exodul 31:16,17 că niciun om nu a primit porunca de a respecta sabatul înainte de 1513 î.e.n.?

Versetele citate din Ex 31:16,17 contrazic doctrina adventistă potrivit căreia „sabatul era respectat de Adam și Eva de la creațiune, și este obligatoriu pentru toți oamenii!” De ce spun acest lucru? Deoarece apare în versetul din Ex 31:17 termenul lə·‘ō·lām care înseamnă „de acum (din acest moment înainte) în viitorul nespecificat!” Dumnezeu îi spune astfel Israelului că lui i-a dat sabatul ”de acum înainte/lə·‘ō·lām,” adică începând cu anul 1513 î.e.n. și până în viitorul indefinit, din punctul de vedere al evreului prezent la Sinai, nu din trecut, din orice timp înainte de 1513 î.e.n.! Dacă Dumnezeu le-ar fi poruncit lui Adam și Eva, sau altor persoane înainte de 1513 î.e.n., să respecte sabatul, înainte de eliberarea evreilor din Egipt, adică din trecutul îndepărtat până în timpul evreilor de la muntele Sinai, atunci ar fi fost folosit termenul mei-olam care înseamnă „din eternitate/timp indefinit până acum,” adică din trecutul foarte îndepărtat, în acest caz de la crearea omului, până în 1513 î.e.n.! Faptul că sabatul i s-a dat ca poruncă în exclusivitate națiunii Israel și doar începând din 1513 î.e.n. este confirmat de folosirea cuvântului lə·‘ō·lām în Ex. 31:17! Așadar, este clar că doar națiunea Israel a primit porunca de a respecta sabatul și nu înainte de 1513 î.e.n. (Deut 5:1-3, 12-15). Concluzia logică și biblică este că sabatul nu este mai veșnic decât preoția aaronică sau alte legi privitoare la lunile noi, anii sabatici, sau jertfe și ofrande, așa după cum se înțelege din versetele citate mai sus și din alte versete! De ce este corectă TLN atunci când cu privire la toate acestea porunci traduce ‛ôlâm prin „timp indefinit”? Deoarece aceste porunci deși din punctul de vedere al evreilor de la Sinai puteau părea că sunt „veșnice/dincolo de orizont/un timp a cărui durată este ascunsă,” Biblia învață că în 33 e.n. aceste porunci au încetat să mai fie valabile, la fel ca și preoția aaronică și sabatul, care toate erau numite ‛ôlâm! Eruditul și traducătorul Bibliei James Moffatt explică astfel Evrei 7:11, 12: „Genitivul mai puțin evident ἐπ αὐτῆς [pe baza] nu înseamnă „în timpul căreia,” deoarece preoția levitică nu a existat înainte ca să fie dată Legea, poate însemna „în legătură cu” deoarece ἐπί sau πἐρι au aceeași forță împreună cu acest genitiv, dar dativul incorect explică în mod corect genitivul. νόμος [Legea] mozaică nu putea funcționa pentru λαὸς [popor] fără o preoție care să se ocupe de greșelile comise. Ideea scriitorului este că întotdeauna νόμος [Legea] depinde de ἱερωσύνης [preoție] sau de preoții de care este aplicată, în ceea ce privește validitatea și efectivitatea ei. Rolul lor personal și poziția lor sunt un lucru important. Orice analiză a legii este subordonată analizei preoție. O schimbare a preoției implică o schimbare a νόμος [Legii] (v.12), semnificația parantezei din versetul 11 trebuie să fie că preoția era fundamentul pentru νόμος [lege], deci, cu siguranță scriitorul și-a prezentat ideile sale în versetele 11 și 12 puțin complicat. Această afirmație între paranteze ar fi putut fi mai bine plasată după cealaltă afirmație din versetul 12 , așa după cum sugerează van d. Sande Bakhuyzen. De mai mult de trei ori (Ev 7:19) apostolul face afirmații depreciative despre Lege, motivul fiind acela că Legea și preoția au fost anulate împreună. Este ca și cum ar fi spus aici: ”preoția levitică (ceea ce, desigur, înseamnă Legea, deoarece Legea s-a bazat pe preoție).” Deducția că νόμος [legea] este anulată pentru creștini atinge același deznodământ ca și Pavel prin dialectica sa, dar urmând un drum diferit… μετατιθεμένης [schimbă] din versetul 12 ….este practic echivalent aici (Evrei 12:27) cu ἀθέτησις [Desființată, anulată] din Evrei 7:18.”- A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the Hebrews. (International Critical Commentary on the Holy Scriptures of the Old and New Testaments.) (Edinburgh: T. & T. Clark, 1924) pg. 95-6. Explicația lui Florin Lăiu că „numai legea jertfelor a fost anulată,” Decalogul cu sabatul fiind încă valabil, este atât de puerilă și de falsă ca și cum am afirma că acoperișul unei case a rămas în picioare, după ce fundația și structura casei au fost distruse în totalitate! Dacă comparăm preoția levitică cu fundația Legii de la Sinai, pe baza afirmației Bibliei, iar diferitele porunci printre care și Decalogul cu sabatul și poruncile „veșnice” cu privire la jertfe, ca fiind structura și acoperișul casei, adică celelalte componente ale Legii, este de la sine înțeles că dacă fundația a fost înlăturată în întregime, nu mai poate să rămână nimic din structura sau acoperișul casei! „Casa,” sau legea de la Sinai, cu Decalogul și toate celelalte 603 de porunci, inclusiv porunca „veșnică” privitoare la sabat, a fost înlăturată în totalitate, atunci când a fost „schimbată,” sau „desființată” preoția aaronică „veșnică,” fundamentul acestei Legi formate din 613 de „stâlpi,” sau porunci la fel de importante și toate date de Dumnezeu, în anul 33 e.n.!

În afară de națiunea Israelului carnal, au mai primit și alte națiuni sau creștinii porunca de a respecta sabatul?

„19 Îi spune cuvântul său lui Iacob, dispozițiile și hotărârile sale judecătorești, lui Israel.20 El n-a făcut așa cu nicio altă națiune, ele n-au cunoscut hotărârile sale judecătorești. Lăudați-l pe Iah!”-Psalmul 147:19,20

„13 „Vorbește-le fiilor lui Israel [cele 12 triburi ale lui Israel] și spune-le: «Aveți grijă să țineți sabatele mele, căci acesta este un semn între mine și voi în toate generațiile voastre, ca să știți că eu, Iehova, vă sfințesc. 16 Fiii lui Israel [se referă la cele 12 triburi ale lui Israel] să țină sabatul, sărbătorindu-l în toate generațiile lor. Este un legământ pe timp indefinit. 17 Este un semn între mine și fiii lui Israel pe timp indefinit, fiindcă în șase zile a făcut Iehova cerurile și pământul, iar în a șaptea zi s-a odihnit și s-a înviorat»“.”Ex 31:13,16,17

The Pulpit Commentary de Spence-Jones, H. D. M. (Henry Donald Maurice),vol. 3 (Editor New York, Toronto : Funk & Wagnalls Company) explică Exodul 31:13-17 la pagina 318, 319 astfel: „Până acum circumcizia era singurul ‘semn’ vizibil că israeliții erau într-un legământ special cu Dumnezeu- poporul Lui, legat de El prin legături speciale (Ge 17:9-14; Fp 7:8). Adoptarea circumciziei de către egipteni și de către alte națiuni (Herod. ii. 104) a avut ca efect faptul că acest ‘semn’ nu mai era distinctiv. Circumcizia putea încă să fie ‘un semn de mărturisire’ dar a încetat să mai fie ‘un semn distinctiv al deosebirii,’ și din acest motiv era nevoie de un alt semn distinctiv. Un astfel de semn a devenit respectarea sabatul prin abținea de la orice fel de muncă servilă. Nicio altă națiune nu a adoptat sabatul. Până în vremea romanilor acesta a continuat să fie semnul distinctiv și marca unui evreu (Juv. Sat., vi. 159; xiv. 96). …Pedeapsa cu moartea care a fost impusă pentru nerespectarea sabatului pare a fi prea severă pentru cititorul modern. Dar ridicarea respectării sabatului ca semnul sacramental special al faptului că Israelul era într-o relație de legământ cu Dumnezeu a făcut din nerespectarea sabatului un delict de natura cea mai gravă. Omul care încălca sabatul distrugea întregul legământ, în măsura în care se află cuprins în sabat, dintre Dumnezeu și poporul Său- nu doar a încălcat legământul, ci l-a anulat complet, scoțându-l pe Israel în afara acestui legământ. Din acest motiv, atunci când era comis un astfel de păcat, nu se simțea niciun fel de ezitare pentru a duce la îndeplinire legea (Vezi Num. 15:32-36). Ver. 15… Existau și alte sabate pe lângă cel al zilei a șaptea (Ex 23:11; Lev 25:2-12; etc.) Ver. 16 –Ca un legământ perpetuu. Sabatul era în sine însuși un legământ- o parte a legământului dintre Dumnezeu și Israel (Ex 24:4)- și era, deasemenea, și semnul legământului- o indicație vizibilă a faptului că națiunea a intrat într-un pact special cu Dumnezeu și și-a asumat răspunderea de a respecta anumite legi.”

„15 Amintește-ți că ai fost sclav în țara Egiptului și că Iehova, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins. Iată de ce ți-a poruncit Iehova, Dumnezeul tău, să ții ziua de sabat.”-Deuter. 5:15

„12 Le-am dat [națiunii Israel carnale] și sabatele mele [nu doar ziua a șaptea ci și lunile noi, anii sabatici și jubiliari], ca să fie un semn între mine și ei, ca să știe că eu sunt Iehova, cel care îi sfințesc.16 pentru că au respins hotărârile mele judecătorești, n-au umblat potrivit legilor mele și au profanat sabatele mele, fiindcă inima lor umbla după idolii lor de baligă.”- Ezechiel 20:12, 16

„24 La procese, ei să stea să judece; să judece pe baza hotărârilor mele judecătorești. Să respecte legile și instrucțiunile mele cu privire la toate perioadele mele de sărbătoare și să sfințească sabatele mele.”-Ezechiel 44:24

Putem considera că sabatul era o lege separată față de celelalte sărbători? „2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Sărbătorile periodice ale lui Iehova pe care trebuie să le anunțați sunt adunări sfinte. Iată sărbătorile mele periodice:3 Șase zile se poate face orice fel de muncă, dar a șaptea zi este un sabat de odihnă completă, o adunare sfântă. Să nu faceți niciun fel de muncă. Este un sabat pentru Iehova în toate locurile în care locuiți.4 Iată sărbătorile periodice ale lui Iehova, adunările sfinte, pe care trebuie să le anunțați la timpul fixat pentru ele.”-Lev 23:2-4. Așa după cum se poate observa din Lev cap 23:1-44 sabatul face parte dintr-o serie de „sărbători periodice,” printre care se numără: Paștele, Sărbătoarea Turtelor Nedospite, Sărbătoarea Săptămânilor, Sărbătoarea Corturilor și Ziua Ispășirii. Sărbătorirea lunilor noi este menționată alături de sabat, ceea ce indică foarte clar că sabatul nu poate fi considerat ca o „sărbătoare morală, etern valabilă,” inclusiv pentru creștini, iar celelalte „sărbători periodice,” încadrate în aceeași categorie de Dumnezeu, de exemplu lunile noi, „ca fiind „ceremoniale, adică, trecătoare și nevalabile pentru creștini.” (Isaia 1:13; Ez. 46:1; Os. 2:11). Concluzia este că dacă ținem cont de Biblie toate aceste „sărbători periodice” [mō·w·‘ă·ḏê], erau „sărbătorile lui Iehova,” nu doar exclusiv sabatul, iar în 1 Cronici 31:3 se spune despre toate, nu doar despre sabat sau Decalog, ci inclusiv despre „ofrandele arse aduse dimineața și seara, precum și [despre] ofrandele arse aduse în zilele de sabat, la lunile noi și în perioadele de sărbătoare, [că fac parte din ceea ce este ] scris în legea lui Iehova.” (Lev. 23:37,38; Is 1:13,14; 1 Cron. 23:31; Neemia 10:34). Cât de greșită și contrară Scripturii este împărțirea Legii lui Iehova, date exclusiv Israelului carnal, în două părți diferite, așa cum fac adventiștii: „Legea lui Iehova, Decalogul, legea morală eternă,” și „Legea lui Moise, Legea ceremonială, trecătoare!” Biblia nu permite o asemenea mutilare a Legii lui Iehova făcută de către adventiști și nici ignorarea faptului că această „lege a lui Iehova” le-a fost dată evreilor, nu le-a fost dată națiunilor, și nici creștinilor!

Florin Lăiu are curajul tipic adventist de a contrazice Biblia, adică tocmai versetele amintite mai sus, care confirmă că „legea lui Iehova,” conținea sabatul, „sărbătorile periodice,” „lunile noi” și inclusiv „ofrandele” aduse cu aceste ocazii, toate făcând parte din legământul încheiat între Iehova și Israelul carnal, care avea ca „semn distinctiv” sabatul ! Are autoritate Florin Lăiu să susțină că sabatul nu este „semnul distinctiv” al legământului dintre Iehova și Israel și să îl contrazică pe Dumnezeu cu afirmația că toate națiunile au primit obligația de a respecta sabatul? Florin Lăiu nu are acestă autoritate, și nici Ellen G. W., dar ambii îl contrazic pe Dumnezeu și Biblia atunci când Lăiu spune pe baza explicațiilor lui Ellen:

Dar Iisus, vorbind despre persecuția viitoare, are grijă și de poporul Lui și de Sabat. El nu este sabatul evreilor, așa cum disprețuitor îl tot numesc creștinii ignoranți sau răuvoitori, ci este Sabatul Domnului și al adevăratului popor al lui Dumnezeu. Noul Israel nu este fără Sabat. De asemenea, domnul Olteanu spune că Sabatul a fost anulat la moartea Domnului. Dar cum putea moartea lui Iisus să anuleze simbolul veșnic al Dumnezeului Creator? Numai Dumnezeul Creator poate fi Mântuitor. Iar Christos este identificat în NT ca fiind Creatorul lumii (Ioan 1:3; Col 1:16-17). …

Domnul Olteanu citează textul din Ef 2:15 („Prin carnea sa a înlăturat dușmănia, Legea, care consta din porunci” τὸν νόμον τῶν ἐντολῶν cf. Tr. Lumii Noi), după care continuă: „Prin urmare este clar că și «porunca» privitoare la sabat a fost «înlăturată» de corpul de jertfă al lui Isus, dar nu ar trebuie să ne așteptăm ca evreii care au devenit creștini să fi înțeles în mod automat la moartea lui Isus că nu mai trebuiau să respecte sabatul!”
Logica aceasta duce la două concluzii bizare și antinomiene:
a) că Legea lui Dumnezeu ar fi ostilă omului;
b) că dacă Legea aceasta a fost înlăturată prin jertfa trupului lui Christos, înseamnă că toate e imperativele ei sunt anulate: să te închini singurului Dumnezeu adevărat, să respingi cultul imaginilor, să respecți numele lui YHWH, să respecți sabatul lui YHWH, să respecți părinții, să nu ucizi, să fii fidel soției/soțului, să nu furi, să nu fii martor mincinos, să nu poftești ceea ce aparține semenilor; și multe altele, în afară de cele zece. Întrebarea este, de ce toate poruncile moralei religioase și sociale din Lege și din Decalog rămân în picioare, și numai porunca Sabatului este anulată? Iar dacă a fost cu adevărat anulată, atunci nu trebuia, oare, subliniat, în mod explicit acest lucru, mai întâi de Iisus și apoi de apostoli? De ce o poruncă atât de importantă, cu rădăcini în actul Creației, este anulată așa, pe șest, prin aluzii târzii ale teologilor?
În niciun loc din Biblie, Decalogul nu este numit „Legea poruncilor”, ci „legământul”, „mărturia”, „cele zece cuvinte ale legământului”, sau uneori, „Poruncile lui Dumnezeu”. În realitate, citatul din Ef 2:15, ca și pasajul echivalent din Col 2:14, nu se referă la aspectul universal-moral al Legii, ci la acele porunci și rânduieli, care nu permiteau păgânilor aceleași drepturi și binecuvântări date evreilor, fapt ilustrat prin zidul despărțitor de la Templu, între curtea lui Israel și curtea păgânilor (Ef 2:12-18). De asemenea, se referă la diverse obligații calendaristice, cu posturile și regulile specifice (Col 2:16; cf. Lev 23:32), care erau „umbra lucrurilor viitoare” (Col 2:17). Sabatul nu este o prefigurare a lucrurilor viitoare, și chiar dacă ar putea fi interpretat și așa, sensul lui explicit este acela de memorial, nu de umbră a viitorului).

Cu ce autoritate îl contrazice Florin Lăiu pe Isus care îl numește Creator exclusiv pe Tatăl, pe Iehova Dumnezeu, în Matei 11:25; 19:4,6; Marcu 10:6; Luca 10:21, și cine îi permite lui Florin Lăiu să îi contrazică pe apostoli care în Faptele 4:24-30 îl diferențează pe ”Dumnezeul lui Avraam,…Dumnezeul strămoșilor noștrii [o singură persoană Tatăl, Iehova Dumnezeu,’„Domn Suveran, tu ești Cel care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele.’ Fp 4:24] l-a glorificat pe Slujitorul Său, Isus”? (Faptele 3:13, 26) Unii trinitarieni încearcă să evite conotația „ofensivă,” din punctul de vedere al doctrinei filozofice a Trinității, susținând că Isus nu este numit „Slujitor” în aceste versete, ci „Fiu!” Eruditul trinitarian Vine le răspunde acestora: „Faptele 4:27,30 argumentul adus de Dalman pentru redarea „Fiu” în aceste pasaje, NU ESTE SUFICIENT DE VALID ÎN CONTRA REDĂRII „SLUJITOR” DIN FAPTELE 4 DIN RV, AV și RV în Matei 12:18 (vezi folosirea lui Pais în Septuaginta în Geneza 41:38; Ier 36:24). Pasajul din Matei 12:18 prin citare directă, și în Faptele 4 prin implicare se referă la „Slujitorul lui Iehova” ideal(Septuaginta pais Kuriou) din Isaia 42:1 și în versetele următoare, îl identifică pe pe acest Slujitor cu Domnul Isus; pentru aceeași identificare vezi și Faptele 8:35.”-Vine’s NT Expository Dictionary

Apostolii nu știau că „voi” [un Dumnezeu triunic, care este diferit de „Dumnezeul strămoșilor noștrii” unic] adică, trei persoane diferite au creat, și dacă au creat 3 persoane diferite nu ar fi fost potrivit ca numai Tatăl să primească exclusiv titlul de Creator? Îi aduce onoare Lăiu lui Isus atunci când îl contrazice și îi spune: „Doamne și tu ești egal cu Tatăl, Creator la fel ca și Tatăl, deoarece te-ai năcut în etern din Tatăl, tu nu ești creat”? În Ioan 6:57 Isus îl recunoaște pe Iehova ca fiind Sursa sau „Izvorul oricărei vieți,” inclusiv Cel care i-a dat viață sau l-a adus în existență pe Isus în cer în calitate de „începutul creației lui Dumnezeu” (Rev 3:14)! Dr.Jason BeDuhn spune despre semnificația expresiei „întâi născut din toată creația:”În Coloseni 1:15-20 … Pavel îl indentifică pe Isus în mod clar ca fiind o parte a creației prin expresia „întâiul născut din toată creația,” din versetul 15″(Este răspunsul din 1998 trimis unor frați. Pentru detalii vezi cartea Truth in Translation: Accuracy and Bias in English Translations of the New Testament,capitolul „Probing the Implicit Meaning” care analizează Coloseni 1:15-18).

1 Cor 8 :6: ” 6 pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, de la ( în greacă ek) care sunt toate lucrurile, şi noi pentru el, şi există un singur Domn, Isus Cristos, prin (în greacă dia) care sunt toate lucrurile, şi noi prin (dia) el.”
Lucrarea trinitariană, The New International Dictionary of New Testament Theology, 1986, Zondervan, spune despre 1 Cor 8:6 : „În 1 Cor 8:6 funcția lui Dumnezeu, Tatăl, de SURSĂ A CREAȚIEI, este deosebită sau diferențiată de rolul lui Cristos de MEDIATOR AL CREAȚIEI. „– pagina 1182 , volumul 3 compară cu Ioan 1:3,10 și Coloseni 1:15,16.
Putem înțelege că în același fel cum toate lucrurile merg LA Dumnezeu, capul lui Isus Cristos (1 Cor 11:3 ), PRIN Isus Cristos, capul bărbatului, tot la fel toate lucrurile provin din cer de la [în greacă prepoziția ek care indică sursa]Iehova, PRIN[în greacă dia care indică o separare între sursă și canalul prin care se realizează sau oferă ceva] Isus Cristos!

Pretenția lui Florin Lăiu că Isus este Creator contrazice Biblia, pe Isus și pe apostoli, în favoarea doctrinei inventate din 325-451 e.n. în diferite Concilii bisericești! Această doctrină filozofică a Trinității este o alterare a creștinismului și nu îl onorează nici pe Iehova, și nici pe „Slujitorul Său,” Isus! Versetul din Ioan 1:3 l-am analizat pe blogul meu vechi aici. Coloseni 1:16, 17 sunt analizate aici. Dovezile biblice care confirmă că Isus este creat sunt amintite aici. După multe dezbateri cu trinitarienii și după analizarea atentă a presupuselor argumente potrivit cărora „Isus este Creator” pot să afirm cu toată încrederea că această idee este o invenție a trinitarienilor care nu se bazează pe o înțelegere corectă și exegetică a Bibliei! Pretenția lui Florin Lăiu că „numai Dumnezeul Creator poate fi Mântuitor,” încercând să îl identifice ontologic pe Isus cu „Dumnezeul Creator,” cu Iehova, este contrazisă de Iuda 25: „25 a singurului Dumnezeu, [Iehova, Dumnezeul Creator, adică Tatăl 1 Cor. 8:6] Salvatorul nostru prin [prepoziția dia indică o separare între Dumnezeu și intermediarul folosit de El], Isus Cristos, Domnul nostru, să fie gloria, măreția, puterea și autoritatea în toată eternitatea care a trecut, acum și pentru toată eternitatea! Amin!” Biblia face o diferență clară între „singurul Dumnezeu, Salvatorul nostru,” și Fiul Său prin care ne-a salvat, Isus Cristos! Isus Cristos îi atribuie titlul de „sigurul Dumnezeu adevărat” (Ioan 17:1,3) exclusiv Tatălui, care este o singură persoană, iar argumentele trinitariene de acest fel, care încearcă în mod greșit să susțină ideea că Iehiva este Isus deoarece ambilor li se aplică titlul de „Salvator” sunt analizate aici.

Este corectă afirmația lui Florin Lăiu că: „În niciun loc din Biblie, Decalogul nu este numit „Legea poruncilor”, ci „legământul”, „mărturia”, „cele zece cuvinte ale legământului”, sau uneori, „Poruncile lui Dumnezeu”?

Expresia cu formă genitivă ton nomon tōn entolōn, „Legea poruncilor” (BC) sau „Legea care consta din porunci”(TLN), nu apare sub această formă în LXX sau în NT! Însă cele două expresii sunt menționate împreună de exemplu în Ex 16:28-30 iar în versetul 29 este menționat sabatul care apare ca poruncă dată omului după eliberarea evreilor din Egipt :”28 Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Până când veți refuza să respectați poruncile și legile mele? 29 Să știți că Iehova v-a dat sabatul. De aceea vă dă el în a șasea zi pâinea pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui. Nimeni să nu iasă în a șaptea zi din locul în care este“. În Ex 24:12 cu privire la Decalog se spune că: „12 Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Urcă la mine pe munte și rămâi acolo, fiindcă vreau să-ți dau tablele de piatră, legea și porunca pe care le scriu ca să-i învăț“. ” În 2 Regi 17:13, 34 israeliților li se spune: „respectați poruncile și instrucțiunile mele, potrivit întregii legi pe care le-am poruncit-o strămoșilor voștri,” iar toate acestea formează „legea și porunca pe care Iehova le dăduse fiilor lui Iacob, căruia i-a schimbat numele în Israel.” Prin urmare nu există niciun argument exegetic care să susțină ideea că „Decalogul nu este numit ‘Legea poruncilor,'” de vreme ce toată Legea de la Sinai, inclusiv Decalogul, este numită „legea și porunca,” ca și cum toată Legea de la Sinai ar fi o singură lege și o poruncă! De fapt, Florin Lăiu se străduia să accentueze că sabatul apare respectat „după poruncă,” atunci cum de în Ef 2:14, 15 încearcă să scoată sabatul din „Legea poruncilor”? Este clar că Florin Lăiu se contrazice cu Biblia atunci când încearcă să facă o separare artificială și neexegetică între Decalog și celelalte legi de la Sinai! Din nou adventiștii dovedesc că nu au argumente solide pentru a separa Decalogul de celelalte porunci care formează „legea și porunca” lui Dumnezeu dată exclusiv Israelului carnal la Sinai!

Există vreo deosebire în Sfintele Scripturi între Decalog și celelalte legi, care să ne facă să credem că Decalogul ar fi superior celorlalte legi, datorită „faptului că a fost așeazat în chivot, sau că a fost scris cu degetul lui Dumnezeu”?

Cuvintele din Deuteronomul 31:24-26, după care „cartea aceasta a legii ” a fost pusă lângă arca legământului și faptul că tablele cu Decalogul au fost puse în arcă, (Exodul 40:20) sunt citate de adventiști ca argumente în favoarea împărțirii Legii de la Sinai în două părți! Ei încearcă să susțină ideea că ‘poruncile scrise de Moise’ fac parte din ‘legea lui Moise,’ și că sunt trecătoare, dar că poruncile scrise cu ‘degetul lui Dumnezeu’ sunt eterne, iar punerea lor în arcă dovedește că „legea morală „,Decalogul este ‘separată de legea lui Moise ‘! Aceste explicații sunt lipsite de orice temei exegetic și logic sănătos! Expresia ebraică הַבְּרִית׳ס care apare în Deuteronomul 31:24,26 și care este tradusă „cartea legii” face referire la „toate cuvintele lui Iehova și toate hotărârile judecătorești,” și Moise a scris toate cuvintele lui Iehova,” în „cartea legământului,” iar evreii au înțeles și au decis că: ”Suntem gata să împlinim toate cuvintele pe care le-a spus Iehova“ și „: „Suntem gata să facem tot ce a zis Iehova și să fim ascultători“ ,iar Iehova a încheiat legământul cu Israelul pe baza la :”toate aceste cuvinte“.”-Exodul 24:3-8
În versetele din Exodul 24:3-8 apare cuvântul ebraic kāl/kôl de șapte ori indicând că „toate cuvintele” făceau parte din legământul lui Iehova cu Israelul și că „toate cuvintele lui Iehova” au fost scrise de Moise în „cartea legii,” care l-a porunca lui Iehova, și nu cu scopul de a rupe în două „toate cuvintele lui Iehova,” sau de a-și atribui lui cuvintele scrise de el, s-a decis păstrarea lor ca „mărturie” lângă arca legământului. Din versetele din Leviticul 26:46 și Leviticul 27:34 înțelegem că „toate cuvintele ” scrise de Moise în „cartea legii,” erau poruncile lui Iehova: „Acestea sunt poruncile pe care Iehova i le-a dat lui Moise ca porunci pentru fiii lui Israel pe muntele Sinai.”
În toate versetele în care apare expresia „cartea legii”nu avem nicio indicație că acestea ar face parte dintr-o lege a lui Moise, mai puțin importantă în comparație cu Decalogul, care ar fi „legea lui Iehova,” superioară și complet deosebită de celelalte legi! Versetele în care apare expresia „cartea legii” sunt: ”הַבְּרִית׳ס în Exodul 24:7,2 Regi 23:2;2Cronici 34:30;2Regi 23:21;
הַתּוֺרָה׳ס în Deuteronomul 28:61;29:20;30:10;31:26;Iosua 1:8;8:34;2Regi 22:8,11;2Cronici 34:15;Neemia 8:3; תּוֺרַת אֱלֹהִים׳ס Neemia 8:8,18;9:3; ’cartea legii lui Iehova’ ׳תּוֺרַת י׳ס 2Cronici 17:9 ’cartea legii lui Iehova’, 2Cronici 34:14’cartea legii lui Iehova dată prin Moise’; תּוֺרַת משֶׁה׳ס Iosua 8:31’cartea legii lui Moise,’ Iosua 23:6 ‘cartea legii lui Moise’, 2Regi 14:6’cartea legii lui Moise, în care Iehova a poruncit…’, Neemia 8:1’cartea legii lui Moise, pe care Iehova o poruncise lui Israel’;
משֶׁה׳ס
2 Cronici 25:4 ‘cartea lui Moise, pe care a poruncit-o Iehova’
2Cronici 35:12’cartea lui Moise,’ Neemia 13:1’cartea lui Moise.’”-Brown Driver Briggs Expanded Definitions

La ce concluzie ajungem în urma analizării acestor versete: este „legea lui Iehova” diferită de „legea lui Moise” și se referă expresia „legea lui Iehova” numai la Decalog, în mod exclusiv?
„4 „Aduceți-vă aminte de legea[tôrāh] lui Moise, slujitorul meu, pe care i-am poruncit-o la Horeb pentru tot [kāl] Israelul, de dispozițiile[chôk] și hotărârile judecătorești.[mishpâṭ]”Maleahi 4:4
Din aceste versete înțelegem că „legea/tôrāh lui Moise” conține în totalitate toate poruncile și legile lui Iehova pe care El i le-a poruncit la „tot”[kāl] Israelul. Ar fi logic să interpreteze cineva că întrucât unele porunci le erau adresate exclusiv preoților, legea nu era pentru tot/kāl Israelul? Evident că nu, deoarece Legea i-a fost dată la „tot/kāl Israelul”(Deuter.5:1), chiar dacă unele aspecte se adresează exclusiv clasei preoțești, care reprezenta doar o parte din națiunea Israel, iar printre „dispozițiile”/chôk și „hotărârile judecătorești”/mishpâṭ, care în Maleahi 4:4 sunt numite „legea [tôrāh] lui Moise,” în Deuteronomul 5:1-22 (în versetul 1 apar cei trei termeni menționați mai sus: kāl,chôk și mishpâṭ, aceeași termeni care apar și în Maleahi 4:4 despre „legea lui Moise,” și care se folosesc și cu privire la Decalog)
apar amintite Cele Zece Porunci, care în opinia greșită a adventiștilor, numai ele sunt „legea lui Iehova.” Așadar ar fi la fel de greșit să susținem că „legea lui Moise” este diferită de „legea lui Iehova,” ca și cum am susține că „legile despre serviciul preoțesc, nu fac parte din legile date la tot/kāl Israelul” și că legile date preoților ar alcătui o lege diferită de cea dată la „tot Israelul”! O astfel de explicație ar putea părea corectă, dar ar încălca tot ceea ce Biblia învață despre legământul de la Sinai: că este unul singur, că a fost încheiat între Iehova și tot Israelul carnal și că ” toate cuvintele ” scrise au fost adresate la tot Israelul, adică nu doar Cele Zece Porunci/Decalogul, deși în anumite părți această lege se adresează direct preoților sau judecătorilor, care erau o minoritate în Israel, toată legea, adică toate cuvintele făceau parte din „Legea lui Iehova”! Concluzia este că în VT ” Legea lui Moise”=”Legea lui Iehova” adică „toate/kāl cuvintele” scrise de Moise la porunca lui Iehova, nu doar Cele „Zece Cuvinte” sau Decalogul, sunt „Legea lui Iehova”! Nu există bază exegetică pentru a separa Legea în 2 părți diferite: ”legea lui Iehova,” 10 porunci și ”legea lui Moise,” celelalte 603 de porunci !
În predica de pe munte Isus nu a indicat că ar exista o astfel de diviziune în Legea dată de Iehova, prin Moise, Israelului carnal. Isus a amestecat aluziile făcute la Decalog cu referirile la alte părți din Legea de la Sinai, cum ar fi aducerea darurilor la altar, acordarea divorțului,”ochi pentru ochi,” și iubirea aproapelui ca pe sine însuși. Compară Matei 5:21, 23, 24, 27, 31, 33, 38, 43 cu Exodul 20:13; Deuteronomul 16:16,17; Exodul 20:14; Deuteronomul 24:1;Leviticul 19:12;Deuteronomul 19:21 și Leviticul 19:18.
În Matei 22:36-40 Isus este întrebat de un fariseu care era „ εἷς ἐξ αὐτῶν νομικός” expert în legea scrisă, pentru a face diferență de experții în legea orală,” care este cea mai mare poruncă din Lege? A întrebat Isus la care lege face referire: cea morală sau ceremonială? A lăsat să se înțeleagă Isus că Decalogul este superior în comparație cu celelalte legi date la Sinai, deoarece a fost scris direct de „degetul lui Dumnezeu,” și apoi a fost așezat în arca legământului? Dacă ar fi existat o „lege morală și una ceremonială,” sau o „lege a lui Iehova” diferită de cea „a lui Moise,” ne-am fi putut aștepta ca răspunsul lui Isus să reflecte o astfel de separare! De unde a citat Isus atunci când a fost întrebat despre cea mai importantă poruncă din Lege? Isus a citat din Deuteronomul 6:5 și Leviticul 19:18, care după criteriul personal al adventiștilor fac parte din „legea ceremonială,” și a învățat că de aceste două porunci, care nu pot fi separate de restul Legii de la Sinai, deoarece de ele depinde „toată legea [nu doar o parte din lege] și Profeții,” depinde toată baza pentru toate legile de la Sinai! Așadar, Isus, în loc să separe legea de la Sinai în două părți, cum fac în mod greșit adventiștii urmând exemplul fariseilor, a mai adăugat la Lege și Profeții, prin această expresie,”Legea și Profeții,” făcându-se referire la tot Vechiul Testament, adică la cărțile de la Geneza la Maleahi! Prin faptul că Isus a citat din partea care corespunde „legii ceremoniale,” după împărțirea eronată adventiștilor, cele mai importante legi și a adăugat la lege și profeții, într-o conversație cu un expert în legea scrisă, Isus arată că împărțirea Legii de la Sinai în două legi, nu are vreo valoare teologică și biblică și că separarea artificială a Legii după orice criterii inventate de oameni, nu este luată în considerare de el. Vincent susține că pentru scribi anumite porunci erau considerate mai importante decât altele, dar nu și pentru Isus. Comentând Matei 22:40 lucrarea Expositor’s Greek Testament spune :” ὁ. ὁ νόμος κρέμαται. Isus termină declarând că de aceste două legi depinde, sau se bazează, întreaga [holos se referă la „întreaga lege” nu doar la o parte din lege] lege [ho nomos, toate legile luate ca întreg] derivația morală a întregului Vechi Testament este iubirea. Nicio lege, sau îndeplinirea vreunei legi, nu este de valoare dacă iubirea nu este sufletul ei. Deci, Isus se înalță cu mult peste disputele minore ale școlilor cu privire la valoarea relativă a preceptelor izolate, [fariseii credeau ca adventiștii că unele legi sunt mai importante decât altele] învățând unitatea fundamentală a datoriei.”

În Galateni 3:13 Pavel citează din „Lege” adică din Deuter. 21:23, iar în Gal 3:17 vorbește despre „Legea care a apărut după patru sute treizeci de ani,” această „Lege” „a fost transmisă prin îngeri, prin mâna unui mediator,” (Gal 3:19) și este identică cu „Legea [care] a devenit tutorele nostru care ne conduce la Cristos,” adică aceeași „lege” sub care s-a născut Isus și de care i-a „eliberat” pe creștinii evrei! În Galateni 4:21 Pavel spune: „Spuneți-mi, voi, care vreți să fiți sub lege: nu auziți Legea?” De unde credeți că citează Pavel când se referă la „Legea”? Pavel răspunde citând cum „este scris” în Gen 16:1, Ex 19:18, 23 și în Isaia 54:1 toate aceste versete făcând parte din „Legea!” Așadar, și Pavel, la fel ca Isus, adaugă la Lege și Profeții, în loc să separe „Legea de la Sinai” în 2 legi: o parte anulată și alta valabilă! Nu există niciun indiciu că un creștin adevărat ar trebui să respecte o parte din „Legea de la muntele Sinai, care dă naștere la copii pentru sclavie și care este Agar,” deoarece „Ierusalimul de sus este liber și el este mama noastră,” iar ” noi nu suntem copiii servitoarei, ci ai femeii libere.” (Gal. 4:4-31) Pretenția adventistă că în Gal 4 Pavel se referă la „ceremoniile iudeilor,” și nu la toată „Legea de la Sinai,” așa cum indică contextul, nu are nici cel mai mic sprijin în contextul imediat și larg și nicio bază în gramatica sau exegeza limbii grecești koine!

Care este înțelegerea corectă a versetelor din Isaia 56:6,7; Matei 5:17-20; Romani 3:31; 10:4; Efeseni 2:12-20 și Coloseni 2:14,16,17 ?

Exegetul Brooke Foss Westcott explică astfel Efeseni 2:12-20: „13. Contrastul dintre sitiația prezentă a efesenilor cu situația de singurătate și lipsă de speranță este oferit printr-o referire la un cuvânt profetic (Is 57:19) care vorbește despre ‘pace’ pentru cel de departe și pentru cel de aproape: această pace le-a fost dată tuturor prin Cristos.

Αὐτὸς γάρ... ] Căci el este pacea noastră, el, care din cele două grupuri a făcut unul singur și a dărâmat zidul din mijloc care le separa. Prin carne sa a înlăturat dușmănia, reprezentată de acea separare, chiar legea poruncilor exprimată în decrete…. Sf. Pavel vorbește despre două organizații, sisteme (τὰ ἀμφότερα=două), sub care se aflau evreii și națiunile în calitate de grupuri ostile, separate de un zid despărțitor, și apoi de cele două corpuri (τοὺς δύο=din ele [corpurile]) incluse în aceste sisteme. Cristos a distrus bariera prin care erau separate cele două organizații, anulând dușmănia care era arătată în mod deschis în Lege (comp. Rom. 5:13, nota), prin viața Lui de ascultare perfectă, a cărei valoare le-a oferit-o atât evreilor cât și națiunilor. Astfel, toți oamenii aveau posibilitatea de a trăi în unitate.

ὁποιήσας τὰ ἀμφότερα ἐν [care din cele două grupuri a făcut unul singur]) Sunt evidențiate în primul rând cele două sisteme providențiale în care au trăit ‘națiunile’ și ‘oamenii’ până la venirea lui Cristos, poruncile firii (compară cu Rom. 2:14, nota) și Legea, iar apoi ‘omul’ (ver. 15) corespunzător. Cristos a înlăturat peretele despărțitor dintre cele două sisteme, care constituia dușmănia dintre oameni, și i-a unit pe cei doi ‘oameni’ în el însuși.

τὸ μεσότοιχον τοῦ φραγμοῦ [zidul din mijloc care le separa]) Latină medium parietem maceriae (sepis). Pentru φραγμοῦ [separa] vezi Matei 21:33 și relatările paralele. Cuvântul μεσότοιχον [zid despărțitor] este sugerat probabil de Chel sau ‘de despărțirea sau peretele despărțitor care separa curtea națiunilor de templul propriu-zis.’

15. τὴν ἔχθραν [dușmănia] Prăbușirea a dus la încetarea dușmăniei duble: o dușmănie între cele două grupuri și o dușmănie față de Dumnezeu (vers. 16). Legea a scos foarte bine în evidență această dublă dușmănie. Legea a scos în evidență păcatul care exista în cei care au primit-o (Rom. 7: 7, nota), și a stabilit o prăpastie între ei și ceilalți oameni. Cristos în carnea sa, așa după cum bine s-a spus, ‘a mers în spatele’ Legii, și îndeplinind voința lui Dumnezeu (Ev 10:5 n.)… a anulat Legea, oferindu-le oamenilor un model și puterea libertății unei ascultări perfecte. Ceea ce constituia o barieră între păgânism și iudaism a devenit în mod necesar un motiv al dușmăniei active dintre națiuni și evrei.

τὸν νόμον τῶν ἐντολῶν ἐν δόγμασιν [Legea, care consta din porunci și decrete] Compară cu Evrei 7:16 οὐ κατὰ νόμον ἐντολῆς σαρκίνης [legii unei porunci care depinde de carne].

Adăugarea cuvântului ἐν δόγμασιν [decrete] definește poruncile ca fiind specifice, rigide și exterioare, care sunt îndeplinite printr-o ascultare exterioară (Lu 2:1; Fp. 16:4; 17:7; Col 2:14, 20).

καταργήσας [a înlăturat, a anulat, a abolit] Latină evacuans (destituens). Legea a fost înlăturată, anulată, deoarece a fost îndeplinită, și a fost ridicat ceva mai mare și mai profund (Matei 5:17, n.; compară cu 2Cor 3:14). Din acest motiv sf. Pavel poate spune (Rom. 3: 31): νόμον οὖν καταργοῦμεν διὰ τῆςπίστεως; μὴ γένοιτο, ἀλλὰ νόμονἱστάνομεν. [Desființăm noi atunci legea prin credința noastră? Nicidecum! Noi, dimpotrivă, întărim legea.] Fraza folosită de el în 1Cor. 13:11 κατήργηκα τὰ τοῦ νηπίου [am înlăturat trăsăturile de copil mic] prezintă această idee într-un mod viu. Cuvintele, conceptele, forma de a gândi sunt valabile pentru un copil mic. Dar printr-o dezvoltare normală acestea dispar și se pierd în judecățile unui bărbat matur.

Ceea ce este complet din punct de vedere al actului divin, din punct de vedere al realizării istorice, poate fi încă de viitor. ‘Salvatorul nostru, Isus Cristos a desființat moartea (2Tim 1:10 καταργήσαντος μὲν τὸν θάνατον...), „dar acum încă nu vedem că toate lucrurile îi sunt supuse’ (Ev. 2:8): așteptăm până când Tatăl îi va pune pe toți dușmanii Lui sub picioarele Sale. Ultimul dușman care va fi redus la nimic [același cuvânt care apare în limba greacă cu privire la Lege] este moartea (1Cor 15:26 ἔσχατος ἐχθρὸς καταργεῖται ὁ θάνατος·) Așteptăm realizarea voinței divine în alte lucruri, fiind siguri de deznodământul final (1Co 1:28 ἵνα τὰ ὄντα καταργήσῃ,[ca să le reducă la nimic]. Rom 6: 6 ἵνα καταργηθῇ τὸ σῶμα τῆς ἁμαρτίας [corpul nostru păcătos să nu mai aibă autoritate]. Ev. 2:14 ἵνα διὰ τοῦθανάτου, καταργήσῃ τὸν τὸ κράτοςἔχοντα τοῦ θανάτου, τοῦτ᾽ ἔστιν τὸν διάβολον [pentru ca prin moartea lui să-l reducă la nimic pe cel care are mijloacele de a cauza moartea, pe Diavol].

ἵνα τοὺς δύο din cele două] Obiectivul lui Cristos atunci când a anulat ceea ce îi despărțea pe oameni a fost unul dublu: 1) pentru ca El să poată să îi unească pe cei doi ‘oameni’ într-un ‘singur om nou,’ și 2) pentru ca El să îi poată împăca cu Dumnezeu pe amândoi (v. 16). Acest obiectiv a fost realizat, cu toate că rezultatul încă nu poate fi văzut. Omenirea este în El ‘un singur om.’… În El omenirea a purtat moartea păcatului, și puterea păcatului a fost anulată.”- Saint Paul’s Epistle to the Ephesians: The Greek Text with Notes and Addenda, London: Macmillan & Co. Ltd., 1906, pg. 35-39.

Din explicația oferită de Westcott înțelegem că Matei 5:17,18 și Rom 3:31 nu intră în contradicție cu Efeseni 2:12-20, dacă înțelegem corect aceste versete! În Matei 5:17 Isus indică faptul că cea mai mică literă din „Lege și Profeți”[toate Scripturile Ebraice de la Geneza la Maleahi] nu va trece „fără să se întâmple toate lucrurile,” (Mat. 5:18) adică înainte ca să se împlinească tot ceea ce a fost scris! Dar acest lucru nu înseamnă că Legea sau alte Profeții care indicau spre Mesia aveau să rămână veșnic valabile, după ce au fost împlinite în mod perfect de Isus. Însă, după împlinirea acestor detalii în mod perfect, inclusiv a Legii de la Sinai, Isus „a înlăturat Legea poruncilor,” adică toate cele 613 de porunci de la Sinai, inclusiv Decalogul. (2Cor. 3:3-14)

Dar ce vrea să spună Pavel în Romani 3:31: „Desființăm noi atunci legea prin credința noastră? Nicidecum! Noi, dimpotrivă, întărim legea?”

După ce prezintă diferitele explicații oferite la Romani 3:31 o lucrare exegetică explică: „Explicația noastră este deja indicată, ea rezultă în mod natural din explicația pe care le-am dat-o versetelor precedente. … Textul corect este probabil ἱστάνομεν… Verbul nu înseamnă a păstra, a menține, ci însemnă a face să stea, a întări. Acest lucru îl face Pavel cu privire la Lege: el o întărește din nou prin intermediul dreptății credinței, care în loc să ruineze Legea, așa cum era acuzată că face, îi menține în mod fidel spiritul în noul sistem religios, fapt pe care deja l-a dovedit.”- Commentary on St. Paul’s Epistle to the Romans, de Frédéric Louis Godet, 1881-82, Edinburgh: T & T Clark, vol. 1, pg. 281.

Va urma continuarea materialului

Care sunt sensurile cuvântului teʹlos din Romani 10:4 și de ce niciunul dintre ele nu susțin interpretarea adventistă a acestui verset?

Nota de subsol din ediția de studiu a Traducerii Lumii Noi din limba engleză spune următoarele despre sensurile termenului teʹlos din Romani 10:4 : „sfârșit: Cuvântul grecesc teʹlos tradus de obicei ca „sfârșit,” are mai multe nuanțe ale semnificației. El se poate referi la încheierea unui lucru în contrast cu începutul acestuia. (Mat. 24:14; Mr. 3:26; Rev. 21:6) Acest sens se potrivește foarte bine în acest verset deoarece Legea mozaică și-a atins sfârșitul complet după moartea, învierea și înălțarea la cer a lui Isus. (Io 1:17; Ro 6:14; Gal. 5:18; Col. 2:14, 16, 17) Totuși, teʹlos poate face referire la „sfârșit” cu sensul de scop sau obiectiv. (Compară cu 1Tim. 1:5 în care acest cuvânt grecesc este redat prin „obiectiv”) Deoarece apostolul Pavel descrie Legea mozaică ca fiind „tuturele nostru care ne conduce la Cristos,” se poate spune despre Cristos că este obiectivul sau scopul spre care indica Legea. (Ga 3:24) Astfel se pare că în acest context teʹlos transmite ambele idei.”

Comentând semnificația lui teʹlos din Romani 10:4 A critical and exegetical commentary on the Epistle to the Romans de Sanday, W. (William), 1843-1920; Headlam, Arthur C. (Arthur Cayley), 1862-1947,New York, 1896, spune la paginile 284-5:”τέλος [telos] ‘sfârșit,’ ‘încheiere.’ Odată cu Isus i s-a pus capăt Legii ca principiu sau metodă de dobândire a dreptății. ‘Cristos este sfârșitul Legii în același fel în care moartea este sfârșitul vieții.’ Gif. Cf. Dem. C. Eubuliden, 1306, 25….”

De ce „ziua Domnului” din Rev. 1:10 nu este sâmbăta?

Bară laterală dreapta