Au schimbat Martorii lui Iehova Biblia? (Marcu 16:9-20)

Codex Vaticanus (Vat. gr. 1209) conține la pagina 1303 versetele din Evanghelia după Marcu 15:43-16:8. Observăm că în capitolul 16 din Evanghelia după Marcu sunt doar primele 8 versete, iar versetele din Marcu 16:9-20 nu se află în acest manuscris demn de încredere care poate fi consultat aici. Nu constituie aceasta o dovadă incontestabilă că Traducerea Lumii Noi a Martorilor lui Iehova este exactă și fidelă celor mai vechi manuscrise deoarece nu include în ediția revizuită versetele din Marcu 16:9-20 pentru că acestea au fost introduse fraudulent în Biblie? Marcu 16:1-8 poate fi verificat și în Codexul Sinaitic aici iar faptul că Marcu capitolul 16 are doar 8 versete în traducerea în coptă din secolul al V-lea e.n. poate fi verificat aici.

Una dintre acuzațiile aduse Martorilor cel mai des este că 《Martorii lui Iehova au schimbat Biblia.》Traducerea lumii noi a Martorilor lui Iehova este considerată de anumite persoane ca fiind o traducere 《greșită,》 sau 《părtinitoare》a Bibliei care ar avea scopul de a 《susține învățăturile Societății Wachtower.》 Acuzațiile sunt diferite, dar în acest material voi analiza pretenția că Martorii 《au scos anumite versete din Biblie,》respectiv versetele din Marcu 16:9-20. Dacă aceste versete ar fi făcut parte din canonul biblic, faptul de a nu le include în Biblie ar fi o greșeală foarte mare, dacă ținem cont că în Apocalipsa 22:18, 19 se spune: 《Dacă cineva adaugă ceva la aceste lucruri, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care sunt scrise în acest sul. 19 Și, dacă cineva scoate ceva din cuvintele sulului cu această profeție, Dumnezeu îi va scoate partea de la pomii vieții și din orașul sfânt, despre care s-a scris în acest sul.》 (TLN) Din Apocalipsa 22:18, 19 vedem că atât faptul de a 《scoate,》 cât și de a 《adăuga》 ceva la canonul Bibliei este la fel de grav. Cei care îi acuză pe Martori că au 《scos din Biblie versetele din Marcu 16:9-20》 trebuie să țină cont de faptul că dacă o analiză atentă a celor mai vechi manuscrise ne face să tragem concluzia că versetele din Marcu 16:9-20 au fost 《adăugate》 la Evanghelia după Marcu, la o dată ulterioară după ce scrierea acesteia s-a încheiat, în realitate traducerile care conțin aceste versete sunt greșite, părtinitoare și demne de a fi puse la îndoială, nu Traducerea lumii noi a Martorilor lui Iehova.

Făceau parte versetele din Marcu 16:9-20 din canonul Scripturilor grecești creștine, sau au fost adăugate după terminarea scrierii Evangheliei după Marcu?

În Apendicele A3 din Traducerea lumii noi (2020, pg.1921, 1922) se spune: 《Textul grecesc: Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, bibliștii Brooke Westcott și Fenton Hort au comparat fragmentele și manuscrisele biblice disponibile pentru a stabili textul grecesc de referință care, în opinia lor, reflecta cel mai exact scrierile originale. La mijlocul secolului al XX-lea, Comitetul de Traducere a Bibliei Lumii Noi a realizat o traducere care avea la bază acest text de referință. Comitetul a consultat și alte papirusuri vechi, datând, probabil, din secolele al II-lea și al III-lea e.n. De atunci, au devenit accesibile și alte papirusuri. În plus, texte de referință precum cele realizate de Nestle și Aland și de Societatea Biblică Unită reflectă cercetări mai recente. Unele dintre rezultatele acestor cercetări au fost incluse în actuala revizuire.

O analiză a acestor texte de referință dezvăluie că anumite versete din Scripturile grecești creștine care figurează în unele traduceri mai vechi, cum ar fi King James Version, n-au făcut parte niciodată din Scripturile inspirate. Ele au fost adăugate ulterior de copiști. De aceea, multe Biblii omit aceste versete. Însă omiterea lor a creat lacune în numerotarea versetelor, întrucât împărțirea în versete, general acceptată, a fost stabilită în secolul al XVI-lea. Aceste versete sunt: Matei 17:21; 18:11; 23:14; Marcu 7:16; 9:44, 46; 11:26; 15:28; Luca 17:36; 23:17; Ioan 5:4; Faptele 8:37; 15:34; 24:7; 28:29 și Romani 16:24. În ediția revizuită, aceste omisiuni sunt semnalate printr-o notă de subsol.

În ce privește încheierea lungă din Marcu 16 (versetele 9-20) și încheierea scurtă din același capitol, precum și pasajul din Ioan 7:53–8:11, este clar că aceste versete nu figurau în manuscrisele originale. Prin urmare, aceste pasaje, a căror autenticitate nu a fost confirmată, nu sunt incluse în ediția revizuită.》(sublinierea îmi aparține)

În ediția de studiu a New World Translation (2013) există următoarea notă explicativă la versetul 8 din Marcu capitolul 16:

„[Marcu] 16:8

pentru că le era frică: Conform celor mai vechi manuscrise disponibile care conțin ultima parte a lui Marcu, Evanghelia se încheie cu cuvintele din versetul 8. Unii afirmă că un astfel de final este prea brusc pentru ca să poată fi concluzia originală a cărții. Cu toate acestea, având în vedere stilul general concis al lui Marcu, această afirmație nu este neapărat corectă. De asemenea, erudiții din secolul al IV-lea Ieronim și Eusebiu indică faptul că relatarea autentică se încheie cu cuvintele „pentru că le era frică”.

Există o serie de manuscrise grecești și traduceri în alte limbi care adaugă o încheiere lungă sau scurtă după versetul 8. Încheierea lungă (constând din 12 versete suplimentare) se găsește în Codex Alexandrinus, Codex Ephraemi Syri rescriptus și Codex Bezae Cantabrigiensis, toate din secolul al V-lea e.n. Apare și în Vulgata latină, în Curetonianul siriac și în Peșita siriacă. Cu toate acestea, nu apare în două manuscrise grecești anterioare secolului al IV-lea, Codex Sinaiticus și Codex Vaticanus, sau în Codex Sinaiticus Syriacus din secolul al IV-lea sau al V-lea, sau în cel mai vechi manuscris coptic sahidic al lui Marcu din secolului al V-lea. În mod similar, cele mai vechi manuscrise ale lui Marcu în armeană și georgiană se termină la versetul 8.

Anumite manuscrise grecești târzii și traduceri în alte limbi conțin încheierea scurtă (constând doar din câteva propoziții). Codex Regius din secolul al VIII-lea e.n. are ambele încheieri, oferind mai întâi încheierea mai scurtă. În prefața fiecărei încheieri din Codex Regius apare o notă care spune că aceste pasaje se găsesc în alte locuri, deși în mod evident nu le recunoaște pe niciunul dintre ele drept autoritar.”

Este corectă explicația dată de Martori cu privire la omiterea versetelor din Marcu 16:9-20 din Traducerea lumii noi?

În cartea The Text of New Testament, Its Transmission, Corruption, and Restoration ediția a IV-a de Bruce M. Metzger și Bart D. Erhman, New York, Oxford University Press, 2005, pg. 321-324 se spune:

Cum și-a încheiat Marcu Evanghelia? Din păcate, nu știm; cel mai mult se poate spune că patru încheieri diferite pot fi găsite în diferite manuscrise, dar probabil că niciuna dintre ele nu reprezintă ceea ce intenționa inițial Marcu. Aceste patru încheieri pot fi numite încheierea scurtă, încheierea intermediară, încheierea lungă și încheierea lungă extinsă. Dovezile pentru fiecare dintre ele sunt după cum urmează:

1. Ultimele 12 versete ale lui Marcu (16:9-20) lipsesc în cele mai vechi codexuri scrise pe pergament, B (Codex Vaticanus) și Alef (Codex Sinaiticus), în manuscrisul latin vechi k, Sinaiticul siriac, multe manuscrise ale traducerii armenești vechi, manuscrisele Adysh și Opiza ale traducerii georgiene vechi și anumite manuscrise ale traducerii în etiopiană. Clement din Alexandria, Origen și Ammonius nu arată că ar fi cunoscut ceva despre existența acestor versete; alți părinți ai Bisericii afirmă că secțiunea este absentă din copiile grecești ale lui Marcu cunoscute de ei (de exemplu, Ieronim, Epist. cxx.3, To Hebidia, „Aproape toate copiile grecești nu au această parte finală”). Forma originală a secțiunilor eusebiene nu prevede nicio numerotare a secțiunilor după 16.8. …

2. Încheierea intermediară … apare în unele manuscrise cu litere mari din secolele al VII-lea, al VIII-lea, al XIX-lea în câteva manuscrise cu litere mici … și în câteva traduceri vechi …

3. Încheierea lungă care este cunoscută datorită traducerii King James Version și a altor traduceri bazate pe Textus Receptus, apare în A (Codex Alexandrinus, secolul al V-lea), C (Codex Efraemi Rescriptus, sec al V-lea) D (Codex Bezae, sec al V-lea), L (Codex Regius, sec al VIII-lea), W (Codex Washingtonianus, sec al V-lea), Θ (Codex Coridethianus, sec al IX-lea) … și multe dintre mărturiile latine vechi, de exemplu Vulgata… Este posibil ca Iustin Martirul care a trăit la mijlocul secolului al II-lea să fi cunoscut această încheiere. În orice caz, Tatian, discipolul lui, a inclus această încheiere în Diatessaron scris de el.

4.Încheierea lungă extinsă exista în copiile grecești din zilele lui Ieronim, după cum ne spune el…

Niciuna dintre aceste încheieri nu se recomandă ca fiind originală. Aroma apocrifă evidentă și omniprezentă a încheierii, precum și baza extrem de limitată a dovezilor care o susțin, o condamnă ca fiind o adăugare complet secundară. Încheierea lungă, deși este prezentă în diferite mărturii, unele dintre ele antice, trebuie, de asemenea, să fie judecată pe baza dovezilor interne ca fiind secundară. De exemplu, folosirea a 17 cuvinte care nu îi sunt specifice Evangheliei după Marcu, sau care sunt folosite cu un sens diferit de cel în care apar în Evanghelia după Marcu; lipsa unei continuități armonioase între versetele 8 și 9 (subiectul în versetul 8 este femeia, iar în versetul 9 subiectul subînțeles este Isus), iar felul în care Maria este prezentată în versetul 9, deși deja a fost menționată (în versetul 1), ne sugerează că această parte a fost adăugată de cineva care era familiarizat cu o formă a Evangheliei după Marcu care se încheia brusc la versetul 8, dar care dorea să ofere o încheiere mai potrivită. Un manuscris al Evangheliei în armeană, copiat în anul 989 e.n. (vezi imaginea 21, pg. 118) conține un subtitlu scurt din două cuvinte în spațiul de la sfârșitul ultimei linii a versetului 8 și înainte de ultimele 12 versete: Ariston eritsou (de prezbiterul Ariston”). Mulți au considerat că aceasta face referire la Aristion, un contemporan al lui Papias la începutul secolului al II-lea și potrivit tradiției un discipol al apostolului Ioan. Dar probabilitatea ca un copist armean să fi avut acces la o tradiție istorică atât de valoroasă în perioada când a trăit este aproape imposibilă, mai ales, dacă acest subtitlu a fost adăugat, așa cum se sugerează, în secolul al XIII-lea, sau al XIV-lea.

Argumentele interne din încheierea intermediară confirmă convingător că nu este autentică. Tonul retoric este complet diferit de stilul simplu al Evangheliei după Marcu, și conține un procentaj ridicat de cuvinte care nu îi sunt specifice lui Marcu. Fraza de umplutură de la final (<mesajul sacru și nepieritor al salvării eterne>) trădează că această încheiere constituie o adăugare târzie a unui teolog grec.

Prin urmare, ne mai rămâne încheierea scurtă, atestată de manuscrisele grecești cele mai timpurii, de traduceri și de dovezile patristice. Atât considerentele interne, cât și cele externe, ne fac să tragem concluzia că textul original al Evangheliei după Marcu, a doua în zilele noastre, se încheie la 16:8”.

În A Textual Commentary On The Greek New Testament la paginile 122-26 se spune:

În manuscrisele Evangheliei după Marcu întâlnim patru încheieri.

(1) Ultimele 12 versete lipsesc din manuscrisele grecești cele mai vechi (Codex Sinaiticus și Codex Vaticanus), din Codexul Bobiensis în latina veche, din manuscrisul Sinaitic siriac, din 100 de manuscrise în armeană, și din două dintre cele mai vechi manuscrise în georgiană (scrise în 897 e.n. și în 913 e.n.). Clement din Alexandria și Origen nu au știut de existența acestor versete. Eusebiu și Ieronim confirmă că aceste versete lipseau din aproape toate copiile Evangheliei după Marcu pe care le cunoșteau … În unele manuscrise pasajul este marcat cu semnele obișnuite folosite de copiști pentru a indică o adăugare falsificată la un document … Astfel, pe baza dovezilor externe demne de încredere și a considerentelor interne importante, se pare că Evanghelia după Marcu cea mai timpurie constatabilă se încheia la versetul 8 din capitolul 16 … Comitetul a decis să includă versetele 9-20 ca parte a textului Evangheliei, dar a pus aceste versete între 2 paranteze pătrate pentru a arăta că ele au fost scrise de un alt autor, nu de evanghelist.” ( de Bruce M. Metzger, United Bible Societies, ediția a III-a, 1971.)

În Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR 2019) a Societății Biblice Britanice din România versetele din Marcu 16:9-20 sunt puse între paranteze duble, [[ versetele din Marcu 16:9-20]], iar la versetul 20 există o notă explicativă:

《Deși cunoscute încă din sec. al II-lea d. Hr. de unii scriitori bisericești, vers. 9-20 nu sunt atestate în manuscrisele grecești cele mai timpurii ale Evangheliei după Marcu. Stilistic, pericopa diferă de restul evangheliei, creând impresia că a fost scrisă de un alt autor, pentru a completa firul narativ care se întrerupe brusc în vers. 8. Sub aspectul conținutului, textul prezintă în rezumat câteva episoade care se regăsesc în celelalte evanghelii sau în Faptele Apostolilor: arătările lui Isus de după înviere, trimiterea ucenicilor pentru a proclama Evanghelia, semnele miraculoase însoțitoare, înălțarea lui Isus. Chiar dacă nu face parte din textul originar al evangheliei, pericopa a fost păstrată în virtutea vechimii sale.》(sublinierea îmi aparține)

Au falsificat Martorii lui Iehova Biblia atunci când nu au redat versetele din Marcu 16:9-20 în ediția revizuită a Traducerii Lumii Noi? Pot fi traducătorii Martori acuzați pe bună dreptate că „au scos versete din Biblie”?

Din analiza făcută, și din imaginea de la începutul acestui material este foarte clar că Martorii nu au falsificat Biblia și că ceea ce se spune în nota explicativă a TLN în Marcu 16:8 este corect: Potrvit unor manuscrise antice demne de încredere, Evanghelia după Marcu se încheie cu cuvintele din v. 8”. Această afirmație este corectă și este susținută de cei mai mari erudiți ai limbii grecești clasice și de cei mai renumiți bibliști. Traducătorii Martori și-au ales cu atenție materialul pe care l-au tradus acordând prioritate nu numărului de manuscrise care susțin anumite versete, ci vechimii manuscriselor. Comitetul Traducerii Lumii Noi a fost fidel textului original al Evangheliei după Marcu, nu tradițiilor umane. Prin urmare,traducerile Bibliei care au adăugat versetele din Marcu 16:9-20 sunt cele care merită să fie puse la îndoială, nicidecum Traducerea lumii noi care, și atunci când nu a acceptat alterarea textului Bibliei din Marcu 16:9-20, se dovedește exactă și fidelă textului grecesc original! Concluzia corectă este că nu Martorii au scos versetele din Marcu 16:9-20, ci că acestea au fost adăugate la o dată ulterioară de o altă persoană diferită de evanghelistul Marcu, iar oricât de veche ar fi această falsificare, nu își are locul în Scripturile grecești creștine!

Lasă un răspuns